Adaugă ca sursă preferată în Google

 
† CASIAN,
din darul lui Dumnezeu,  Arhiepiscopul Dunării de Jos,
cinului monahal, sfinţiţilor slujitori
şi preaiubiţilor fraţi şi surori, credincioşi şi credincioase
din Arhiepiscopia noastră, har, bucurii duhovniceşti,
pace sfântă şi liniştitoare în inimi, în noi şi între noi,
cu sănătate deplină de Sfintele Sărbători
ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei,
iar de la smerenia Noastră arhiereşti binecuvântări!
„Hristos Se naşte, măriţi‑L!
Hristos din Ceruri, întâmpinaţi‑L!
Hristos pe pământ, bucuraţi‑vă!“
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Cu multă bucurie duhovnicească, în stare de pacificatoare rugăciune, uniţi în sfintele noastre biserici la Dumnezeiasca Liturghie ne deschidem inimile, le înălţăm către Domnul, iar El, „mititel şi‑nfăşă­ţel / în scutec de bumbăcel“, bate la „uşile“ sufletelor noastre, spre a fi primit „să Se nască / şi să crească / să ne mântuiască“! „Domnul Cel preabunul, ne‑a adus iarăşi Crăciunul“. Așa ne vesteşte, pe glas duios, colindul „sfânt şi bun“ la „fereastra“ lăuntrică a celor ce ne‑am născut în duhul sărbătorii, iar oaspetele aşteptat este şi trebuie să fie Domnul nostru Iisus Hristos!
Această convingere s‑a imprimat şi în cugetele noastre, ale credincioşilor de toate vârstele, indiferent de loc şi de condiţiile sociale, tocmai datorită marelui adevăr revelat: „Dumnezeu S‑a făcut om pentru ca pe om să‑l facă dumnezeu“[1] după har, aşa cum ştim de la Sfântul Atanasie cel Mare, încă din secolul IV.
Tot astfel, şi‑n tradiţia noastră creştină şi românească am primit mesajul Evangheliei în forme accesibile şi pline de luminoasă bucurie. Rugăciunile s‑au alcătuit în cele mai accesibile versuri, ridicate pe „portativul“ melosului popular, născându‑se astfel un gen nou de doxologii: colindele. Chiar dacă regăsim astfel de creaţii şi la alte popoare, nicăieri în lume ca la noi nu există o bogăţie de sensuri teologice, o sinteză completă şi complexă a adevărului Naşterii Domnului în interpretarea copiilor, cu glasurile lor îngereşti şi în luminoasele lor expresii dumnezeieşti.
Aceste bune‑vestiri, colindele, rezumă împlinirea profeţiilor, Naşterea de la Betleem şi primirea Domnului, nu doar ca amintire a realităţilor de acum două mii de ani, ci ca eveniment actual, real şi tainic, personal şi comunitar.
La noi şi spaţiul exterior îmbracă „hlamida“ Betleemului, dar mai ales cel interior, din casă şi din suflet, dezvăluie dimensiunea sfinţitoare a sărbătorii. Sufletele noastre devin peşteri betleemice primitoare pentru Naşterea lui Hristos în noi şi între noi.
Aceasta este suprema bucurie de a fi nu doar gazde temporare ale Mântuitorului. Ar fi prea puţin! Prin Naşterea Sa, actualizată în fiecare dintre noi, devenim  purtători de Hristos, hristofori şi biserici vii, cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel: „Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt?“[2]; „Nu mai trăiesc eu (omul – s.n.), ci Hristos trăieşte în mine“[3].
 
Iubiţi credincioşi,
În lumina învăţăturii de credinţă, îmbogăţită prin viaţa liturgică şi acceptată ca o mare comoară spirituală în viaţa noastră, Naşterea Mântuitorului reprezintă temelia începutului sacru al trăirii noastre atât în viaţa aceasta, dar mai ales în speranţa intrării în cea veşnică şi fără de întristare.
Scara urcuşului, treaptă cu treaptă, în creşterea noastră lumească, se uneşte cu darul plinătăţii harului Duhului Sfânt, „în Hristos şi în Biserică“[4], împărtăşit la Botez şi necontenit îmbelşugat prin credinţă, prin fapte luminoase şi prin iubire jertfelnică. Omul de obârşie pământească se înnobilează cu „pecetea harului Duhului Sfânt“[5], urmând modelului divino‑uman, Persoanei Mântuitorului, Fiul lui Dumnezeu întrupat „pentru noi“, spre a ne readuce Tatălui ca fii ascultători, cum ne arată teologul iubirii, în urcuşul spre sfinţenie, Părintele Dumitru Stăniloae: „Fiul S‑a întrupat pentru a‑I aduce Tatălui mai mulţi fii de pe pământ“[6]. Dar această sacră alcătuire dumnezeiască şi omenească exprimă, în cel mai curat înţeles, bucuria Naşterii Domnului ca fapt mântuitor, pentru renaşterea noastră efectivă, spirituală şi pentru înaintarea prin asceză, post şi rugăciune către înduhovnicire, iar prin iertare şi iubire filantropică, spre îndumnezeirea firii omeneşti.
Nu se poate exprima în câteva fraze mulţumirea izvorâtă din inimă şi exprimată călduros către iubiţii noştri părinţi slujitori de la parohii şi centre sociale ori din învăţământ, către cinul monahal şi, mai ales, către dumneavoastră, fraţii şi surorile în Hristos, pentru ofranda rugăciunii zi de zi, sărbătoare de sărbătoare şi, mai cu seamă, seară de seară, la ora 2200, dar cu siguranţă „în tot timpul şi în tot locul“, pe patul de suferinţă, acasă, în spital, aici şi în toată lumea. Nu puţine sunt şi semnele iubirii lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, acte sacre de vindecări, mărturii de pacificare lăuntrică, de împăcare în noi şi între noi şi de liniştitoare clipe de lumină în inimi, privegheri, pelerinaje şi, mai cu seamă, marea şi impresionanta întrunire a slujitorilor din eparhie la Catedrala Arhiepiscopală, bucuraţi prin luminoasa isihie de Sfântul Grigorie Palama. În acelaşi duh a fost şi întâlnirea cu Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, prin procesiunea cu sfintele sale moaşte la Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, de la Galaţi, cu prilejul împlinirii a trei decenii de oblăduire spirituală în Cetatea sa. Tot astfel s‑a amplificat programul duhovnicesc prin rugăciuni, privegheri şi activităţi filantropice.
Şi la Brăila, cu prilejul Sărbătorii Sf. Ierarh Nicolae, evlavioşi preoţi şi calzi rugători pelerini au privegheat toată noaptea, în semn de bucurie a comuniunii şi de aşezare a păcii Domnului pe „altarele“ inimilor!
O sinteză minunată a darului ceresc al rugăciunii în exerciţiul personal, familial şi comunitar liturgic, ori fratern, filantropic, la necazuri, la boli, la molime rămâne pelerinajul, timp de două săptămâni, în 145 de comunităţi creştine din Eparhie, cu Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Cine poate exprima recunoştinţa pentru biruinţa în atâtea încercări prin mila, iubirea şi neîncetata rugăciune a Maicii Domnului, „bucuria tuturor celor necăjiţi“[7]?!
Dar cine ar putea uita roua coborâtă peste arşiţa celei mai aspre secete, tocmai în timpul pelerinajului cu Icoana Maicii Domnului, ca dar şi răspuns la cereri, la privegheri şi la evlavioasele rugăciuni şi lacrimi din inimile credincioşilor noştri?!
Am primit cele mai frumoase „flori vii“ din „Grădina Maicii Domnului“, mărturiile în scris ale preoţilor şi ale pelerinilor, care se constituie într‑un adevărat tezaur spiritual şi îndemn misionar, pentru a intensifica şi mai mult rugăciunea „în tot locul şi în tot timpul“.
Puterea şi imboldul lăuntric în timpul smeritelor noastre rugăciuni s‑a arătat prin chemarea sfinţilor isihaşti: Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Ierarh Grigorie Palama şi Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ. Toţi ne rămân pentru totdeauna nu numai modele, ci împreună călători către Hristos Domnul, în cărarea spre inimi, încercând să vedem lucrarea rugăciunii asemenea unei candele. Forma ei suntem noi, uleiul – faptele bune, iar feştila – darul Duhului Sfânt, Care la imboldul Mântuitorului o aprinde şi, astfel, trăim aievea chemarea Sfintei Evanghelii: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri“[8].
De fapt, în lumina faptei bune, rod al credinţei şi al rugăciunii, îl recunoaştem pe tot omul, fratele nostru bun. Această convingere actualizează Naşterea Domnului în noi, pentru ca şi între noi să se aştearnă comunicarea, comuniunea, filantropia, pacea lăuntrică şi solidaritatea socială. Dar rugăciunea rămâne suflu permanent al Duhului în sufletele, în inimile şi‑n făptuirea binelui „cu timp şi fără timp“[9].
 
Binecredincioşi fraţi şi surori în Domnul,
Rugăciunea înmulţită şi rodirile ei minunate în viaţa noastră personală şi comunitară continuă şi ne ajută să ne îndreptăm spre forme şi mai adânci, mereu izvorâtoare de iubire milostivă în trăirea pe care ne‑o dorim mult mai armonioasă, paşnică şi liniştită. În firea umană restaurată, înnobilată şi îndumnezeită prin Naşterea Domnului în propriile noastre persoane, trăim o dublă bucurie harică: de a fi primitori de Dumnezeu în noi şi de a deveni dăruitori pentru semenii noştri, asemenea lui Dumnezeu, deşi suntem limitaţi în realităţile omeneşti din această viaţă trecătoare.
Aşa ne arată şi rugăciunea liturgică de la Vecernia Naşterii Domnului. Iată textul: „Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Că Te‑ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara“[10].
În luminoasa sa disponibilitate, Sfânta noastră Biserică, la inspiraţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod, ne‑a solicitat în anul ce vine să oferim Domnului, prin bunăvoinţa, receptivitatea şi bunătatea sfinţiţilor slujitori, a cinului monahal şi a jertfelnicilor credincioşi, mai multă râvnă în pastoraţia plină de iubire şi de ajutorare a persoanelor de vârsta a treia. De asemenea, ca semn concret al perpetuării rugăciunii în comunitate, suntem invitaţi la acte de comemorare şi apreciere a imnografilor şi a cântăreţilor bisericeşti. Aşadar, psalţii de odinioară sunt surse permanente de frumuseţe a rugăciunilor aşezate pe aripile înălţătoare ale notelor muzicale, iar cântăreţii sunt fraţii noştri, continuatori credincioşi şi smeriţi ai acestei tradiţii, aidoma îngerilor prezenţi la Naşterea Domnului!
Dar poate că în ambele programe, de o mare actualitate şi continuatoare ale lucrării rugăciunii în viaţa noastră de zi cu zi, s‑ar cuveni să ne oprim asupra celui mai autentic dar de Crăciun – colindele, nu doar ca răspuns la darurile Naşterii Domnului, ci şi ca semn de preamărire, aşa cum a perceput românul să‑L primească pe Domnul în armonii dumnezeieşti, în dulcile cântări străbune.
Pentru că s‑a amintit despre importanţa cântului transferat de la îngerii din cer la „îngerii“ pământului – copiii, înţelegem mai bine astăzi, în sfintele biserici, la Naşterea Domnului, importanţa celei mai suave, dulci, calde, armonioase, hrănitoare şi mântuitoare rugăciuni, multiplicată, actualizată şi culeasă de la toate momentele Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei. Este colindul creştinesc şi românesc, rugăciunea sensibilă de pe „coardele“ inimii, atinse de „arcuşul“ credinţei!
Colindul este, va fi şi va dăinui în veşnicie drept răspunsul antifonic al stranei de pe pământ la cea din ceruri, corul îngerilor de sus şi cel al copiilor de pe pământ, uniţi într‑o perfectă simfonie. Iată o mărturie, între multe altele:
„Cerul şi Pământul,
 Cerul şi Pământul,
În cântec răsună.
Îngeri şi oameni,
Îngeri şi oameni
Cântă împreună.
Hristos Se naşte,
Domnul coboară,
Îngerii cântă,
Magii îl adoară,
Păstorii aleargă,
Ieslea o‑nconjoară.
Mari minuni se întâmplară.
Din răsărit vin,
Din răsărit vin,
Magi cu bucurie,
Cu dar de smirnă,
Cu dar de smirnă,
Aur şi tămâie.
Din cer Cuvântul,
Din cer Cuvântul,
În trup Se arată.
Noaptea din lume,
Noaptea din lume,
Zi se face‑ndată.
 
Conţinutul bogat al colindelor, izvorât din Evanghelie este oferit, spre bucuria şi înţelegerea noastră, pe calea simplităţii, a purităţii şi a sfinţeniei copilului, în duhul cel mai autentic şi‑n limbajul cel mai curat, popular‑românesc. Impresionează mai ales faptul că la români începutul colindatului este chiar Seara Sfântului Apostol Andrei! O fericită mărturie a formării în timp a poporului român, primitorului Evangheliei lui Hristos în inimi, prin credinţă şi prin creaţiile cele mai accesibile prin care localizăm Betleemul, „colo‑n jos“, în case, în suflete, în inimi, în noi şi între noi.
Dar haina, învelişul popular al colindelor conduce spre miezul interior al mesajului curat preluat din Evanghelie, din propovăduire, din biserică, spre inimile şi trăirea noastră creştinească. Taina Întrupării Domnului, urmată de cea a Botezului şi a Sfintei Euharistii, ni se dezvăluie pe înţelesul tuturor în colindul armonios şi pătrunzător în „cămara“ inimilor:
În vârful la nouă meri,
Dă‑i Domnului, Doamne,
Ard nouă lumânări,
Dă‑i Domnului, Doamne,
Pică nouă picături,
Dă‑i Domnului, Doamne,
Trei de vin şi trei de mir,
Dă‑i Domnului, Doamne,
Trei de apă limpejoară,
Dă‑i Domnului, Doamne,
Să‑i facă o băişoară,
Dă‑i Domnului, Doamne,
Dar în ea cine Se scaldă,
Dă‑i Domnului, Doamne,
Scaldă bunul Dumnezeu,
Dă‑i Domnului, Doamne,
Se scaldă se Iordăneşte,
Dă‑i Domnului, Doamne,
Cu apa Se limpezeşte,
Dă‑i Domnului, Doamne,
Cu sfânt mir Se miruieşte,
Dă‑i Domnului, Doamne,
Cu vinul Se‑mpărtăşeşte,
Dă‑i Domnului, Doamne!
Iată, așadar, bogăția rugăciunii exprimată comunitar prin frumusețea și dulceața sufletească a colindelor sporind evlavia creștină spre a ne învrednici de renașterea noastră „în Hristos şi în Biserică“[11]. Aceasta este temelia vieţii noastre, speranţa, bucuria, pacea, binecuvântarea, facerea de bine, unitatea, filantropia şi iubirea jertfelnică faţă de aproapele, tot omul de acasă, românul de pretutindeni şi străinul, fratele nostru de aici şi de oriunde.
Aşadar, fraţi şi surori, de Sfintele Sărbători să avem parte şi de bucuria renăscută prin primirea lui Hristos în suflete şi‑n inimi, în noi şi între noi. El ne va deschide braţele iubitoare, ne va însoţi în toate faptele bune, ne va îndemna să frângem din puţinul nostru. Pâinea frântă şi oferită nu se va împuţina! Se va înmulţi! Înmulţeşte, Doamne, dragostea fraternă, pacea interioară şi interumană! Dăruieşte‑ne, mai ales de Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei, sănătate şi bucurii!
Să avem parte de pace lăuntrică, de linişte sufletească, de bucurie cerească, dătătoare de armonioasă convieţuire omenească, aici şi pretutindeni!
La mulţi ani!
Al vostru de tot binele voitor
şi către Hristos Domnul rugător,
 
† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos
 
 
[1]. Sfântul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, Cuv. I, în: col. „P.S.B.“, vol. 15, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 202.
[2]. I Corinteni VI, 19.
[3]. Galateni II, 20.
[4]. Efeseni V, 32.
[5]. Rânduiala Tainei Mirungerii din cadrul slujbei Tainei Botezului.
 
[6]. Pr. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, ed. a II‑a, Editura Basilica, București, 2013, p. 101.
[7].  ÎPS Arhiepiscop Casian, „Bucuria tuturor celor necăjiţi“, Editura Arhi­epis­copiei Dunării de Jos, Galaţi, 2022.
[8]. Matei V, 16.
[9]. II Timotei IV, 2.
[10]. Stihiră la Vecernia Nașterii Domnului, în: Mineiul pe decembrie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2019, p. 506.