Adaugă ca sursă preferată în Google

† CASIAN
ARHIEPISCOPUL  DUNĂRII  DE  JOS
ÎNVIEREA  DOMNULUI –  PACEA  DIN  INIMI
PASTORALĂ
LA  Învierea  DOMNULUI
GALAŢI,  2022
 
† CASIAN
din darul lui Dumnezeu,
Arhiepiscopul Dunării de Jos,
 
Preacuvioşilor şi preacucernicilor slujitori
şi dreptmăritorilor creştini din Eparhia noastră,
har, milă, pace, bucurie sfântă şi sănătate deplină,
cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Învierii Domnului,
iar de la smerenia Noastră arhierească binecuvântare.
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
 
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
„Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri, iar pe noi, pe pământ, ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim“. Cu această rugăciune, ale cărei cuvinte s‑au urcat prin sunetele melodioase şi armonioase din inimile şi din emoţiile noastre, am aşteptat Lumina Sfintelor Paşti. În duhul acestei preacinstite şi preafrumoase „icoane“, adică toţi creştinii, de la îngeraşii‑copii din braţele mamei ori bunicii până la înţeleptul de vârstă centenară, suntem împreună, toată suflarea, în faţa Ierusalimului ceresc, dar şi pământesc, care este biserica din orice loc.
Nu este altă întrunire omenească, pe pământ, mai asemănătoare cu cea a celor cereşti din preajma Tronului Preasfintei Treimi, în miezul unei nopţi întunecoase, precum se vede la noi, românii, acasă sau oriunde în lume, la aşteptarea semnului dumnezeiesc al luminii de la Mormântul Domnului.
De la Ierusalimul Sfintei Învieri din morţi cu trupul a Domnului și  Dumnezeului nostru Iisus Hristos, „pentru noi, oamenii şi pentru a noastră  mântuire“, Biruitorul morţii este şi Izvorul viu, Persoana reală în viaţă, „Dumnezeu adevărat şi om adevărat“. Dar El este şi Lumină tot ca Persoană în viaţă, fără să mai aibă trebuinţă de o altă lumină făcută sau dăruită. El este „Hristos, Lumina lumii“.
Acest tainic eveniment se petrece acum pentru noi şi pentru luminarea noastră lăuntrică în suflete, în minte, în cugete, în inimi, în cuvinte, în fapte. Luăm, aşadar, chiar acum – de fapt cu câteva minute în urmă – lumina!
Lumina este acum nu doar în feştila pascală din mâinile noastre: Lumina aceasta este Hristos Domnul înviat din morţi, unit cu noi pentru a ne lumina şi pe noi, pentru a ne aduce de la întunericul lăuntric al pământului la lumina vieţii înnoite şi curăţite de întinăciuni şi de patimi. Este lumina restaurării chipului luminos al lui Dumnezeu în noi! Este lumina recuperatoare a bunătăţii lui Dumnezeu şi ajutătoare spre  om – „icoana“ vie a lui Dumnezeu, adică tot omul care‑L caută în lumină pe El. Aşa înţelegem mai bine că această preacinstită adunare a noastră nu este doar o obişnuită tradiţie, sau un ritual moştenit din generaţie în generaţie, de a aprinde o lumânare, pentru câteva clipe, ci este „aprinderea“ candelei lăuntrice a credinţei şi o mărturie puternică şi luminoasă a Învierii, ca stare a noastră de trecere de la păcat la iertare, de la iertare la împăcarea cu Dumnezeu şi cu semenii şi de la împăcare la pacea lăuntrică, iar de la pacea din inimi, pe calea rugăciunii şi a faptelor filantropice, la iubirea de orice om, care înseamnă învierea reală a vieţii paşnice, nepătimaşe şi egoiste, fraterne şi armonioase.
Acum, iubiţi fraţi şi surori cinstiţi şi aleşi slujitori ai sfintelor altare, să facem un pas spre împărtăşirea pascală, spre gustarea celuilalt dar, mare şi sfânt, al Învierii Domnului!
 
Preaiubiţilor,
Cu Domnul Hristos înviat şi noi între noi reînviaţi la frăţietatea şi la comuniunea armonioasă, pătrundem în spaţiul de acum două mii de ani de la Ierusalim, unde chiar la Învierea Domnului Sfinţii Apostoli erau departe de El, de mormântul Său şi de alţi semeni. Unde erau? Erau într‑o încăpere încuiată cu zăvoare, iar ei, de asemenea, erau zăvorâţi lăuntric de frică mare. Frica era accentuată de distanţa faţă de Domnul pe care‑L credeau mort. De fapt, în singurătate, oricare dintre noi ne încuiem în frica de moarte. Trebuie să vină Cineva să ne descuie „lacătul“ de pe suflete şi de pe inimi, din închiderea din noi şi cea dintre noi.
Hristos Domnul este şi „cheia cerească“ a descuierii sufleteşti, de frică, dar şi „uşa“ reală descuiată de El prin Înviere, aşa cum a trecut El prin piatra mormântului. Materia nu mai este pentru Domnul decât membrană luminoasă, căci şi trupul material izbăvit de moarte este luminos, diafan, aşa cum şi materia în forma ei pură este lumină!
Aşadar, în starea omului înviat din moartea fricii de moarte, Hristos intră de Paşti, trece prin „uşile“ încuiate, acolo unde erau ucenicii Săi. De fapt, termenul de Paşti, înseamnă trecere!
„Şi fiind seară, în ziua aceea întâia a Săptămânii (duminică) şi uşile fiind încuiate unde erau ucenicii adunaţi de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le‑a zis: Pace vouă! (…) Deci s‑au bucurat ucenicii văzând pe Domnul“.
Ce s‑a petrecut în realitate atunci se întâmplă perpetuu cu fiecare dintre noi, care credem cu tărie în Înviere, în puterea lui Dumnezeu şi în iubirea Lui pentru viaţa noastră. „Deoarece stăpânirea morţii se impune numai din cauza stricăciunii, din cauza ei vine şi învierea, ca să se desfiinţeze puterea morţii şi să fie doborâtă puterea stăpânitorului acestei lumi. Intrarea Domnului prin uşile încuiate trebuie socotită de cei înţelepţi ca una din celelalte minuni pe care El (Hristos) le‑a săvârşit. El salută pe Sfinţii ucenici cu cuvintele: «Pace vouă!», însemnând că El Însuşi este pacea! «Pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Iisus Hristos!». Pacea lui Hristos mai presus de minte nu e alta decât Duhul Lui“.
Aşadar, alungarea fricii din inimile ucenicilor a adus în ei darul sfânt al păcii. Pacea din inimi nu este doar un sentiment de înlocuire temporară a unei stări cu alta; frica este înlocuită cu pacea. Aceasta o observă şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dacă ai în sine‑ţi pacea omenească, aceasta lesne se dizolvă, pe când pacea lui Dumnezeu niciodată! „Însă ce bogăţie şi ce comoară poate să fie mai mare şi mai scumpă decât pacea lui Hristos, care este un bine negrăit, pe care nu‑l poate cuprinde cu desăvârşire nici o minte omenească?“
Prin Înviere, Mântuitorul a pacificat total pe cele dinlăuntru cu cele din afară „precum în Cer, aşa şi pe pământ“ şi doreşte să le ofere modelul Persoanei Sale tuturor oamenilor deopotrivă. Doreşte şi poate să fericească pe oameni, aşezându‑Se El în inimile lor, ca ele să devină sediile păcii lăuntrice. Acesta este scopul tainic şi binefacerea păcii! Să fie în interiorul nostru! Aşa înţelegem de ce desăvârşirea omului aduce fericirea de a fi fiu al lui Dumnezeu: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema“.
Pentru a înţelege, la Sfintele Paşti, marea binecuvântare a întâlnirii cu Hristos‑Izvorul Păcii din inimi, vedem acum, când ne vom deplasa şi noi din faţa sfintelor biserici înlăuntru, la Sfânta Liturghie. Din lăuntrul bisericii, de pe Sfântul Altar – „tronul ceresc al Împăratului Păcii, Hristos“ – Marele şi Veşnicul Arhiereu – ni se împărtăşeşte, mai înaintea Sfintei Euharistii – Trupul şi Sângele Domnului, „Pace tuturor“! Niciodată la Sfânta Liturghie nu suntem văduviţi de darul păcii comunitare: „Pace tuturor“, adică în Pacea lui Hristos în noi şi între noi, toţi laolaltă.
Mai mult, spune Sfântul Ioan Gură de Aur în acest sens: „Hristos este pacea Care pregăteşte calea iubirii“! Ce minunat dar! „Numai atunci este sănătate completă, observă Sfântul Ioan, când toate sunt în bună ordine şi în armonie, căci dacă nu sunt toate liniştite, totul se răstoarnă (…) căci pacea cea după Dumnezeu izvorăşte din unirea cea duhovnicească“.
Aşadar, pacea Domnului este, cu adevărat, darul Învierii prin care şi noi putem învia la starea de pacificare lăuntrică şi la cea dintre noi. Dar rolul păcii, din inimi cu Domnul Hristos prin harul Sfântului Duh, alimentează izvorul iubirii căci şi iubirea pură este tot Hristos! „Dumnezeu este iubire“.
Din starea de înviere personală a păcii din inimi, prin darul Domnului la rugăciune, în biserici, de Sfintele Paşti, trecem şi pragul bisericii cu pace. Aşa ne invită Hristos prin glasul preotului: „Cu pace să ieşim!“. Iar noi răspundem credincios: „Întru numele Domnului“, adică purtând cu El în noi darul Său, pecetea Lui, pacea, pentru a o dărui mai departe, pe stradă, în casă şi pretutindeni, la tot omul de aproape şi de departe, acum şi totdeauna, oameni ai păcii iubitoare de aproapele şi făuritoare a faptei iubirii fraterne, milostive şi sănătoase.
Chiar şi în casele noastre, Domnul Hristos le‑a cerut Sfinţilor Apostoli să intre pentru a ne oferi Pacea Lui. Spune Sf. Ioan Gură de Aur: „De aceea, Hristos porunceşte Apostolilor ca intrând în casele oamenilor, imediat să le anunţe pacea, ca simbol al bunătăţii“.
 
Iubiţilor,
De Sfintele Paşti nu sunt suficiente cuvintele despre bucurie şi despre pace. Hristos Domnul ne invită să‑L urmăm pe El, Care neîncetat ne oferă darurile Sale, în mod concret, prin urmaşii de astăzi şi de totdeauna slujitorii şi credincioşii, în care este viu tot El, Care ne asigură: „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului“.
Aşa lucrează preotul şi credinciosul astăzi şi totdeauna. Preafericitul Părinte Patriarh şi Sf. Sinod ne invită, la chemarea actualizată a Mântuitorului, să intensificăm rugăciunea pentru pacea în inimi şi pentru dăruirea cu bucurie a semnelor şi ofrandelor către toţi cei în suferinţe de tot felul: boli, necazuri, singurătate, prezentă printre străini, refugiaţi. Toţi sunt fiii pacificării. Toţi sunt ai Domnului Învierii. Către toţi se cuvine să mergem şi să aprindem lumina faptelor iubirii milostive, din pacea inimii, aşa cum o şi împlinim.
Mulţumim, respectuos, de Sfintele Paşti tuturor bunilor şi milostivilor, evlavioşilor şi solidarilor credincioşi din toate parohiile, mănăstirile, centrele sociale şi casele creştineşti de la Dunărea de Jos care, armonizaţi de inimoşii, harnicii şi înţelegătorii noştri fraţi preoţi, au adus, numai cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti, anul acesta, în casele suferinţei de la sate şi oraşe, alinare, lumină, pace şi bucurie, cu faptele milosteniei la peste 2.000 de vârstnici aflaţi pe patul durerii bolilor şi la 3.157 de copii din familiile minunate cu prunci mulţi şi buni!
„Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus“.
Lumina Învierii, Hristos Domnul, pacea Sa din inimile noastre şi bucuria din harul Duhului Sfânt să se aşeze în noi, între noi, în familii, în comunităţi, în şcoli, în spitale, în centrele filantropice, aici şi pretutindeni.
Să zicem fraţilor şi celor ce nu ne iubesc pe noi şi aşa să ne îmbrăţişăm unii pe alţii!
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
Al vostru de tot binele voitor
şi către Hristos Domnul rugător,