Social Media

Administrație

Modernizare fără zebră sau pasarelă pentru pietoni

Timp de citire: 6 minute

* propunerea consilierului municipal PNL Alexandru Drogeanu privind înființarea unei treceri de pietoni în zona de traversare a căii ferate din cartierul Lacu Dulce nu s-a bucurat de prea mare succes * după ce autoritățile au precizat că în zona respectivă nu se poate realiza o pasarelă fără ca cetățenii să fie afectați, Drogeanu ne-a contactat pentru a preciza că propunerea sa viza strict o trecere de pietoni * am solicitat un punct de vedere privind posibilitatea realizării unei treceri pietonale în zona respectivă de la Căile Ferate Române * reprezentanții CFR au explicat că realizarea unei zebre nu ar respecta condițiile tehnice prevăzute în proiectul de reabilitare a respectivei treceri la nivel cu calea ferată
 
Lucrările realizate de Căile Ferate Române (CFR), sucursala Galați, la trecerea la nivel cu calea ferată din Lacu Dulce din Brăila s-au încheiat. Subiectul însă a atras atenția unora dintre aleșii locali. Mai precis, așa cum am anunțat într-o ediție anterioară, pe 9 mai, când s-a deschis șantierul, consilierul municipal PNL Alexandru Drogeanu a dorit să atragă atenția asupra necesității realizării în zonă a unei căi de acces la nivel cu calea ferată. La vremea respectivă am solicitat un punct de vedere din partea viceprimarului Alexandru Jantea, care este președintele Comisiei Municipale pentru Transport și Siguranța Circulației, precum și din partea primarului Marian Dragomir. Cei doi au explicat că proiectul de modernizare a căii ferate aparține Sucursalei Regionale CF Galați, la fel ca și terenul respectiv, astfel că municipalitatea nu poate interveni în niciun fel pentru a face investiții, în ciuda dorințelor consilierului municipal al PNL. Mai mult, primarul a precizat că municipalitatea are câteva terenuri în zonă unde ar putea realiza o pasarelă pentru pietoni, însă acest lucru ar însemna să distrugă proprietăți din apropiere și chiar să se ajungă la exhumarea unor persoane îngropate în Cimitirul ”Sf. Constantin”, lucru cu care nu este de acord. Totuși, Dragomir a afirmat că dacă reprezentanții CFR doresc să realizeze o astfel de trecere pentru pietoni, Primăria le va asigura tot sprijinul.
Ei bine, după apariția articolului, consilierul municipal Alexandru Drogeanu ne-a contactat pentru a sublinia că propunerea sa nu a vizat niciodată o chestiune complicată precum construirea unei pasarele în zonă așa cum au invocat liderii administrației brăilene, ci doar trasarea unui marcaj pietonal. Acesta a punctat că o astfel de trecere ar fi benefică pentru locuitorii din cartierul Lacu Dulce. Drogeanu a atras atenția că zilnic copiii care se întorc de la școală spre casă, în Lacu Dulce, traversează calea ferată pe lângă mașini, situație pe care o consideră extrem de periculoasă.
 
 
”Am văzut dialogul dumneavoastră cu domnul viceprimar Alexandru Jantea. Dar aș vrea să vin cu anumite completări, detalii și cu rezolvarea la ceea ce a spus dânsul că nu se poate. Dânsul a spus că am stat de vorbă cu un angajat al CFR. Am stat de vorbă cu șeful Gării Brăila, nu cu orice angajat al CFR. Este adevărat, este angajat al CFR. Mai mult, discuția mea cu domnul Jantea la o ședință de Consiliu Local a fost de maxim zece secunde. Dânsul nu are de unde să știe prea multe despre propunerea mea. Eu văzusem de mult situația acolo, pentru că toată ziua circul prin zonă. Și dacă a apărut chestiunea cu lucrările am spus că este momentul să ating acest subiect. Care a fost propunerea mea? Nu a fost vorba niciodată despre un pasaj sau despre un pod acolo. Că nu se poate realiza așa ceva acolo, este locul strâmt. Domnul Jantea a scos la înaintare că este pe terenul nu știu cui. Într-adevăr, este pe terenul CFR. Dar nu a fost vorba de pasaj. Propunerea a fost cu două căi de acces pietonal. Deci trecere de pietoni, pe înțelesul tuturor. În stânga și în dreapta căii de rulare. Deci a șoselei. Pe sensul de mers dinspre Lac spre Obor, ca să spun așa. În urma discuției pe care am avut-o cu șeful Gării din Brăila, dânsul mi-a spus că există o posibilitate să se poată realiza acest obiectiv. Dacă dânșii de la Primărie doresc să rezolve această problemă, care este foarte importantă pentru oamenii din zonă, pot face un proiect în acest sens. Se merge la Regionala CFR Galați, se aprobă. Oamenii sunt deschiși. M-am interesat și acolo. Se poate rezolva și această problemă. Dar nu cu pasaje și nu cu poduri. Cale de acces pietonal peste calea ferată”, a declarat Drogeanu, în perioada cât încă se lucra la trecerea la nivel cu calea ferată.
 
Reprezentanții CFR susțin că o trecere de pietoni ar fi neconformă cu proiectul
În urma discuției purtate cu consilierul PNL, redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au încercat să ia legătura cu conducerea Sucursalei CF Galați, însă am fost întrumați către Serviciul Comunicare Mass-Media Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” SA. Răspunsul primit de acolo a venit abia pe 24 mai și a fost unul simplu: o trecere de pietoni în zonă nu este conformă cu proiectul, iar pentru edificarea unei pasarele ar trebui demolate proprietăți private și chiar desființarea unei porțiuni din cimitir. Totuși, reprezentanții CFR ne-au asigurat că în cadrul proiectului dalele din beton deteriorate vor fi înlocuite cu unele elastice din cauciuc, fapt ce va îmbunătăți confortul participanților la trafic.
”Urmare adresei dumneavoastră transmisă în format electronic Serviciului Comunicare Mass-Media, referitoare la posibilitatea înființării unei treceri de pietoni, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la km 226^189, în zona cartierului Lacu Dulce din Brăila, vă comunicăm: trecerea la nivel (TN) situată km 226^189, pe linia 700 Făurei – Galați, între stațiile CF Lacu Sărat – Brăila, este în curs de modernizare, inclusiv montare instalație de semnalizare automată cu semibariere (BAT) și avertizare optică și sonoră. De asemenea, în cadrul lucrărilor de modernizare, partea carosabilă a trecerii la nivel va fi schimbată, prin înlocuirea dalelor din beton deteriorate cu dale elastice din cauciuc, fapt ce va asigura confortul participanților la trafic. Este important de precizat că, înființarea unei noi căi de acces (trecere de pietoni) în zona trecerii la nivel cu calea ferată nu respectă condițiile tehnice prevăzute în SR 1244-1. În ceea ce privește construirea unei pasarele pietonale, peste linia de cale ferată (linie dublă), precizăm faptul că, în conformitate cu standardele în vigoare, astfel de lucrări ar implica demolarea unor locuințe sau anexe, proprietate privată a locuitorilor din zonă, precum și desființarea unei părți din Cimitirul Sfântul Constantin”, se precizează în răspunsul din partea CFR.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧