Economie
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, mulţumit de ce a văzut pe şantierul Podului peste Dunăre
• Cuc a venit, vineri, la Brăila pentru a vizita şantierul deschis pentru mega-proiectul investiţional Pod Suspendat peste Dunăre • după ce a stat de vorbă cu reprezentanţii constructorilor, ministrul s-a arătat mulţumit de felul cum se desfăşoară lucrările • acesta a vorbit cu această ocazie şi despre cererea de finanţare de la Uniunea Europeană, dar şi despre problemele legate de exproprieri
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a venit vineri la Brăila pentru a vedea cum se desfăşoară lucrările la proiectul investiţional Pod suspendat peste Dunăre. Acesta a făcut o vizită la faţa locului şi, după ce a stat de vorbă cu dirigintele de şantier, s-a declarat mulţumit de stadiul actual al lucrărilor. Cuc a susţinut şi o conferinţă de presă înainte de a vizita şantierul, în care a explicat de ce până în acest moment nu s-a depus cererea de finanţare la Uniunea Europeană pentru pod. În acest context, ministrul a profitat de moment pentru a-l ataca uşor voalat şi pe fostul său coleg de partid, ex-premierul Mihai Tudose.
Pe scurt, Cuc a afirmat că din pricina “unora” dintre reprezentanţii României la Bruxelles care au vorbit despre faptul că acest proiect nu s-ar justifica din punct de vedere al traficului din zonă, Comisia Europeană a solicitat lămuriri suplimentare pe această temă.
“Am spus-o de nenumărate ori. Cred că avem nevoie de români adevăraţi care să fie la Bruxelles şi nu de români care doar să boicoteze şi să spună tot timpul că România nu îndeplineşte anumite condiţii ca să poată accesa fonduri europene. Guvernul PSD, în 2017, încă de când eram ministru al Transporturilor, şi-a asumat scoaterea la licitaţie – şi vorbesc de proiectare şi execuţie -, a podului de la Brăila. Am avut o întâlnire încă de când am început mandatul cu domnul preşedinte Teodorescu de la Tulcea. Şi mi-a spus: «Răzvan, de nouă ani ni se promite că se scoate la licitaţie proiectarea şi execuţia pentru acest obiectiv». Şi i-am spus: «domnule preşedinte, o să scoatem acest obiectiv, o să vedeţi, până la sfârşitul lunii aprilie». O discuţie similară am avut şi cu fostul prim-ministru Tudose, care mi-a spus la vremea aia: «Răzvane, dacă scoţi podul de la Brăila eşti prietenul meu cel mai bun». Eu am scos podul de la Brăila, prietenia… a rămas de văzut cum a decurs mai departe. Podul s-a scos în aprilie. În luna iulie s-au depus ofertele. În octombrie aveam deja evaluată oferta. Şi în ianuarie am văzut că alţii semnau contractul, fără să mai menţioneze toate eforturile care s-au făcut până la acel moment ca să ajungem în punctul acela cu podul. De ce vă vorbesc de români adevăraţi? Pentru că e foarte important să înţelegem un lucru. Eu când am ajuns prima oară la Ministerul Transporturilor, în 2017, nu aveam niciun proiect de infrastructură mare care să asigure absorbţia pe fonduri europene pentru exerciţiul acesta financiar. Şi au fost anumite obiective unde cei de la Jaspers ne-au spus că ar fi probleme legate de studiul de trafic, că nu ar avea trafic suficient obiectivele din România. Eu cred că oportunitatea obiectivelor de investiţii din România o stabileşte Ministerul Transporturilor şi Guvernul României. Într-adevăr, le comunicăm şi le dăm toate datele. În acest sens ştiu că au avut anumite reticenţe vizavi de traficul care ar exista pe anumite obiective cum ar fi: Podul de la Brăila, centura la profil de autostradă a Bucureştiului. Eu la momentul respectiv le-am spus celor care emiteau asemenea opinii că o să-i iau în maşină, să îi duc fizic să vadă ce înseamnă grad de încărcare al obiectivelor şi după aceea să văd dacă se mai pronunţă că nu avem trafic. Bineînţeles că au refuzat şi a trebuit să le demonstrăm prin hârtii că avem dreptate. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu podul de la Brăila. Finanţarea nu este o problemă pentru podul de la Brăila. Acest obiectiv oricum este în linie dreaptă. Finanţarea se va asigura, fie din fonduri europene, fie din buget de stat”, a explicat Cuc. Totodată, acesta a amintit şi de relaţia de amiciţie dintre Mihai Tudose şi comisarul european Corina Creţu, pe care a tot auzit-o spunând public faptul că România nu are proiecte, lucru cu care nu este de acord.
“În momentul de faţă noi am venit cu documente suplimentare inclusiv la podul de la Brăila. Este vorba de faptul că unii de la Comisia Europeană contestă gradul de încărcare al acestui obiectiv. Că nu s-ar justifica, practic. Spun ei. Noi le spunem din România că avem nevoie de acest proiect. Despre asta este vorba. Noi am terminat documentaţia, o trimitem din nou la Comisia Europeană în maxim 3 săptămâni. Aşteptăm să vedem punctul lor de vedere. Dar cu siguranţă vă vom informa. Şi aici rămâne la latitudinea fiecăruia să decidă după buna lui conştiinţă, dacă într-adevăr există anumite blocaje, dacă sunt blocaje artificial create de anumite persoane sau sunt blocaje reale. Eu cred că aici, indiferent că sunteţi de la presă, că eu sunt de la minister, că avem Consiliul Judeţean, că avem parlamentari, toţi vrem ca acest obiectiv să se finalizeze şi el se va finaliza. Indiferent de situaţie”, a mai adăugat ministrul.
Tot cu această ocazie, Cuc a anunţat că s-a lansat documentaţia pentru elaborarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice pentru Drumurile Expres: Brăila – Tulcea; Buzău – Brăila şi Focşani – Brăila – Galaţi. Termenul de depunere al ofertelor este 6 mai 2019, a mai precizat ministrul. De asemenea, oficialul guvernamental a spus că, pentru secţiunea de drum dintre Galaţi şi Brăila, proiectarea şi execuţia ar trebui să înceapă undeva la jumătatea acestui an, rezolvându-se astfel problemele legate de drumurile care fac legătura cu podul.
Cuc vrea ca lucrările la pod să se termine mai devreme de termenul stabilit
Ministrul Transporturilor a mers după conferinţa de presă pe şantier, însoţit de liderii administraţiei brăilene, dar şi de preşedintele PSD Brăila, Ion Rotaru, şi deputatul Nicu Niţă, unde a stat de vorbă cu dirigintele de şantier. Acesta i-a făcut o prezentare tehnică a proiectului, cu precizarea că întreaga lucrare ar trebui să fie gata în 3 ani de zile din acest moment. Dirigintele de şantier a anunţat că deja s-a făcut comanda pentru cablurile podului. Acestea se produc în Japonia, au o durată de viaţă de 150 de ani, şi o garanţie de 100 de ani. Până în prezent, toate podurile care au fost suspendate cu aceste cabluri ale producătorului în cauză nu ar fi avut vreo problemă, a ţinut să îl asigure dirigintele de şantier pe ministru.
“Va fi cam cea mai înaltă construcţie care s-a făcut vreodată în România. Vom avea cam 65 m sub pământ cu totul foraţi şi 198 m înălţime deasupra nivelului solului. Va fi cam cea mai înaltă construcţie liniară pe verticală din România. Iar ca pod va fi, după lungimile de azi, al treilea pod din Europa. În total pe un mal şi pe celălalt vor fi circa 90.000 mc de beton pe malul stâng şi circa 95.000 mc de beton pe malul drept. Ca program, noi estimăm că anul ăsta vom ajunge cu două din fundaţii la cotă zero, cotă de teren. Iar la sfârşitul lunii februarie, începutul lui martie, vor fi şi celelalte două fundaţii la fel. Drumul critic al proiectului este dat de cele patru puncte care înseamnă blocurile de ancoraj, fundaţiile de turn şi turnurile în sine. Pentru că nu vom putea să montăm cablurile decât după ce turnurile sunt integral ridicate. Să putem după aceea să montăm sistemul de lansare al cablurilor. Estimăm că primele cabluri vor fi montate undeva la începutul verii anului 2020. Acestea vor ajunge în România în luna octombrie sau noiembrie, anul acesta”, a declarat dirigintele de şantier, cu precizarea că până acum nu a fost nicio problemă privind finanţarea lucrărilor şi că toate plăţile s-au făcut la zi.
Ministrul Răzvan Cuc şi-a exprimat nădejdea că proiectul va fi finalizat mai repede de termenul anunţat, însă a dorit să puncteze că deocamdată este mulţumit de stadiul lucrărilor.
“Da, pentru ce a început să lucreze constructorul, este o mobilizare satisfăcătoare. Bineînţeles, se poate şi mai bine. M-au asigurat cei de la firma care prestează lucrările că se vor mobiliza mult mai intens. Bineînţeles o să mă vedeţi şi pe mine pe şantier ca să văd că îşi ţin promisiunea. De fapt, tot mandatul mi l-am dedicat şantierelor. Cât de des voi veni, nu ştiu să spun acum. Dar în general o să anunţ cu puţin timp înainte să vin, nu o să mai anunţ cu o seară înainte ca antreprenorul să se mobilizeze doar că vine ministrul. Dar dacă nu lucrează o să vedem şi reversul medaliei”, a declarat Cuc.
Probleme cu exproprierile
Tot cu ocazia vizitei sale pe şantier, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a anunţat că există câteva probleme legate de exproprierile programate pentru terenurile din apropierea podului. Cuc a precizat că au existat contestaţii ale unor firme, lucru pe care actualul Guvern încearcă să îl rezolve printr-o ordonanţă de urgenţă ce ar putea fi supusă aprobării în vreo două săptămâni.
“Aşa cum am spus cine sunt cei care au contestat acordul de mediu de la Piteşti – Sibiu, am să vă spun şi numele firmelor care au contestat procedura de exproprieri de aici. S-a atribuit în luna iunie 2018 contractul de exproprieri unei firme. A contestat în acel moment o altă firmă. CNSC a statuat să rămână aceeaşi firmă care a câştigat iniţial. S-a dus mai departe firma care a contestat, dar acelaşi rezultat a fost! Drept urmare, acum, după ce s-a desemnat câştigătorul nou, în ianuarie 2019, s-a contestat din nou. O să vă dau numele firmelor şi dumneavoastră o să puteţi să îi verificaţi. Eu vă sugerez să îi şi mediatizaţi. În 12 iulie, a contestat firma SC Cornel & Cornel Topoexim, în 11 martie, după ce am avut decizia instanţei, a contestat SC Teaha Portnoi. Nu ştiu cine sunt, dar cu siguranţă nu sunt oameni care doresc să avem obiectivele finalizate. Dar cum la orice problemă trebuie să identificăm o soluţie, eu am anunţat încă de acum 3 săptămâni, de fapt am fost şi prezent la Camera Deputaţilor, unde am susţinut modificări la pachetul de legislaţie pe achiziţii publice. Pentru că cele două comisii cea de Industrie şi cea Juridică nu au dat un raport definitiv pentru acest proiect. De săptămăna trecută, de luni, am iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care venim să rezolvăm problema contestaţiilor. Astfel încât, după cele 30 de zile la CNSC de deliberare, după ce avem o hotărâre a CNSC-ului semnăm contractul şi lăsăm mai departe contestatarii ăştia de meserie, care vor să blocheze proiectele, să se ducă în instanţă, dar noi începem să finalizăm proiectele”, a declarat Cuc.
Ministrul a făcut precizarea că în prezent se aşteaptă punctul de vedere al Ministerului Justiţiei, iar dacă lucrurile sunt favorabile, ordonanţa ar putea să fie adoptată în două săptămâni.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















