Social Media

Economie

Ministrul Agriculturii, “înţepat” de un apicultor din Brăila

Timp de citire: 5 minute

• nemulţumit de soluţiile statului pentru încurajarea apicultorilor din România, un crescător de albine din Brăila a profitat de prezenţa ministrului Petre Daea la Brăila şi i-a reproşat bâlbele legislative care reglementează acest sector • ministrul l-a aprobat în mai toate privinţele şi i-a promis apicultorului din Brăila ca va lua măsuri •ulterior, pe marginea Legii Apiculturii a avut loc şi o dezbatere mai intensă în Parlamentul României, unde au fost aduse mai multe amendamente legislaţiei, retrasă de la votul final pentru a fi regândite subvenţiile de la stat şi alte prevederi, care, la ora actulă, îi afectează pe apicultorii români
 
Aflat în vizită la Brăila, la un târg de profil, ministrul Agriculturii, Petre Daea
a fost luat la rost de un apicultor din Brăila. Nemulţumit de mai multe prevederi din Legea Apiculturii, brăileanul a profitat de prezenţa ministrului la Brăila şi, şi-a spus supărările vizavi de susţinerea apicultorilor din România şi încurajarea consumului de miere naturală produsă în ţara noastră. După ce a trecut pe la mai mulţi expozanţi şi le-a admirat produsele, ministrul a făcut şi o oprire la standul lui Dan Iorga, un apicultor cu state vechi din Brăila, care, în loc să-şi laude “marfa” în faţa ministrului, cum au făcut alţi expozanţi, a preferat să tragă un semnal de alarmă. Concret, brăileanul l-a sancţionat verbal pe Daea pentru bâlbele legislative care reglementează sectorul apicol, dar şi pentru ajutorul de minimis aprobat de Guvern, insuficient în opinia apicultorilor.  “Acum am văzut că aţi făcut un prim pas pentru apicultori, dar este puţin, domnule ministru, şi nu ştiu cine v-a făcut socoteala că..Noi v-am propus ca PNA-ul (Programul Naţional Apicol), banii de la Uniunea Europeană, cu subvenţia de la minister să vină ajutor către apicultori. Deci, să nu mai meargă doar către o anumită branşă. Legea Apiculturii se duce din vorbă în vorbă..Până acum se susţinea albina autohtonă, acum văd că în comisii au început să apară discuţii. Legat de borcanul cu miere, aici mai este o problemă pe care dumneavostră, cei de la minister nu o vedeţi. La momentul actual, în România sunt doar procesatorii care pot intra. În momentul în care apare caietul de sarcini, noi apicultorii, marea majoritate, nu avem linie de îmbuteliat. Domnule ministru, noi am mai discutat acest subiect şi nu s-a întâmplat nimic”, i-a atras atenţia, apicultorul Dan Iorga, ministrului Agriculturii. La rândul său, Petre Daea, a încuviinţat nemulţumirile crescătorului de albine de la Brăila şi i-a transmis că va ţine cont de ele, mai puţin, însă, de majorarea subvenţiei pentru familia de albine, despre care ministrul a răspuns retoric că: “Este mai bine decât zero, nu? Clar! Şi, atunci?”. Întâmplător sau nu, 5 zile mai târziu, Legea Apiculturii a devenit subiect de discuţie şi în Parlamentul Românei, unde, s-au dezbătut intens mai multor drepturi ale apicultorilor. De la discuţii nu a lipsit însă nici Dan Iorga, brăileanul care l-a “înţepat” pe Daea. Legislaţia privind sectorul apicol a fost retrasă de la votul final pentru a se reveni asupra mai multor probleme care îi nemulţumeau pe crescătorii de albine. Una dintre ele era legată de sprijinul financiar propus de minister, pentru apicultorii afectaţi de fenomenele meteo din martie-mai 2019, mult prea mic în opinia apicultorilor, care au cerut ca în loc de 20 de lei cât s-a aprobat în hotărârea de Guvern din 17 septembrie a.c., să primească 200 de lei. O altă problemă ridicată în Comisia de Agricutură, de crescătorii de albine a fost legată de viitoarele reguli de etichetare a borcanelor cu miere, capitol la care s-a cerut transparenţă totală. Mai exact, se doreşte ca eticheta să prezinte ţările de origine a mierii, şi nu doar menţiunea “produs în Uniunea Europeană sau non-UE”.  Mai mult, s-a găsit şi soluţia ca tricolorul să nu mai poată apărea pe borcane decât dacă acestea conţin miere românească în procent de 100%. Dacă amendamentele vor fi acceptate, iar deputaţii o vor vota în plen, legea mai trebuie să fie promulgată de Preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial pentru a fi aplicată.
Din păcate, în România, la ora actuală, se consumă de patru ori mai puţină miere decât în ţările occidentale. Asta, în condiţiile în care ţara noastră ocupă un loc onorabil în UE,  la producţia şi exportul de miere, mai exact locul 4. În judeţul Brăila sunt înregistraţi aproximativ 500 de apicultori, care au în grijă 18.000 de familii de albine. Aceştia se împart în două asociaţii, respectiv Asociaţia Crescătorilor de albine din judeţul Brăila şi filiala Brăila a Asociaţiei crescătorilor de albine din România.
Legea Apiculturii, merită însă o atenţie cu atât mai mare din partea guvernanţilor, cu cât, albinele au fost declarate cele mai importante vietăţi de pe planetă, potrivit Earthewatch Institute, care arată că 70% din producţia noastră alimentară se datorează albinelor, iar dacă acestea dispar, toată fauna ar dispărea odată cu ele.

Economie

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent

Publicat

în

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.

Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.

Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.

„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.

Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.

Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

Economie

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei

Publicat

în

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).

Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.

Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.

În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă;  neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.

„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧