Administrație
Milioanele de la Agricol, îngropate în dosare
* primarul Marian Dragomir recunoaște că starea internatului de la Liceul Tehnologic “Gh. K. Constantinescu” (fostul Liceu Agricol) nu este una deloc bună, clădirea fiind plină de mucegai * întrebat recent despre acest subiect, edilul-șef a precizat că înainte de a se realiza ceva acolo, conducerea unității de învățământ trebuie să facă un studiu pentru a vedea care este nivelul intervențiilor deja efectuate * proiectul a fost unul guvernamental în urmă cu mulți ani, dar care s-a terminat foarte prost pentru municipalitate, deși Primăria Brăila a avut doar calitatea de girant * la mijloc este vorba de milioane de lei achitați de Primăria Brăilei, care s-a trezit într-o manieră extrem de suspectă cu conturile blocate
Internatul de la Liceul Tenologic ”Gh. K. Constantinescu” (fostul Liceu Agricol), a cărei reabilitare și extindere a fost începută în urmă cu mai mulți ani printr-un program guvernamental, zace nefolosit de ani buni. S-a ajuns aici din cauza problemelor legate de acest proiect care își propunea realizarea unui Campus Școlar modern. Astfel, fiindcă situația a fost manageriată extrem de prost, lucrările au fost sistate prin decizii de la nivelul Executivului, iar municipalitatea a ajuns cu conturile blocate în anul 2017 și cu o datorie către constructor de 2,6 milioane lei, pe care a trebuit să o achite pentru o lucrare total nefolositoare. Întrebat recent, în cadrul conferinței de presă de inaugurare a internatului de la Liceul cu Program Sportiv (LPS), realizat cu fonduri europene, dacă există vreun plan și pentru clădirea internatului de la fostul Liceu Agricol, edilul-șef Marian Dragomir a precizat că nimic nu se poate realiza acolo până la efectuarea unui studiu care să lămurească stadiul exact al lucrărilor. Studiu ce trebuie comandat de unitatea de învățământ. În acest context, Dragomir a recunoscut că unitatea a început să se degradeze și că nu poate fi folosită în prezent.
”Acolo a fost o lucrare începută în perioada în care era Ecaterina Andronescu ministrul Educației, acum foarte mulți ani. În vremea guvernării Boc lucrarea a fost oprită. Primăria Municipiului Brăila nu a avut niciun fel de implicare în acel proiect, ca urmare a faptului că era derulat exclusiv de Ministerul Educației. La un moment dat, a fost și un proces, dacă vă aduceți aminte. Primăria Brăila a trebuit să plătească boacănele făcute de Ministerul Educației prin abandonarea lucrării și a finanțării. În momentul de față nu cunosc niciun lucru legat de reabilitarea acelei clădiri. Este necesar ca liceul să facă un DALI pentru a stabili exact care este nivelul intervențiilor. La vremea respectivă s-au făcut foarte mari greșeli în ceea ce înseamnă prioritizarea lucrărilor și, în loc să înceapă cu acoperișul, au început cu lucrările, apoi a plouat înăuntru și s-a deteriorat tot ce au făcut. Internatul nu este deloc într-o stare bună. E plin tot de mucegai, de igrasie”, a explicat primarul, cu părere de rău.
Reamintim că acest proiect cu finanțare guvernamentală, care își propunea să asigure condiții mai bune de învățare și cazare pentru elevii brăileni, a fost manageriat într-un mod extrem de prost, astfel că a degenerat în amenințări cu executarea silită, zece ani de procese, popriri pe conturile Primăriei, a cărei calitate a fost doar de girant. Totul a culminat cu o datorie de milioane de lei care a grevat bugetul municipalității, fără absolut niciun beneficiu pentru comunitate. Proiectul Liceului Tehnologic “Gh. K. Constantinescu”, privind realizarea unui Campus Școlar modern a însemnat peste 4,6 milioane lei aruncați pe Apa Sâmbetei, din care aproape 2 milioane bani de la Guvern, iar 2,6 din bugetul Brăilei, sumă pe care Primăria a fost obligată prin instanță să o plătească, pentru a scăpa de o poprire pe conturi. Practic, în urma acestui efort bugetar, Liceul Agricol s-a ales cu patru lucrări de construcție/modernizare începute în 2008 și neterminate, care au fost în cele din urmă abandonate, degradându-se tot mai mult de la zi la zi. Mai precis, un internat amenajat pe interior, dar al cărui acoperiș a fost semi-decopertat și lăsat pradă ploilor și ninsorilor, o cantină care a suferit o serie de inundații ce au compromis-o aproape complet, o groapă pe post de fundație a unui bloc de locuințe ce trebuia construit pentru profesorii tineri și o sală de sport termoizolată, dar care, de asemenea, a fost afectată, în timp, de ploi și inundații.
Firma «Alco Plus», care a câștigat inițial licitația și a efectuat parte din lucrări, a intrat în faliment, dar creanțele solicitate s-au tot rostogolit de la o firmă la alta, astfel că, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, Primăria Brăila, în calitate de girant, a rămas bună de plată în 2017. Totul ca urmare a înfruntării dintre guvernele Boc și Ponta, așa cum am scris într-o ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, la vremea respectivă. Atunci, intraseră pe fir chiar și Procurorii DNA. În special după ce, în urma acestui proiect, liceul a rămas practic fără internat, fără cantină și a fost scos și dator, ajungând vedetă la nivel național cu eticheta de “primul liceu din România executat silit”.
Lucrările la cele două internate ar putea fi finalizate prin PNNR
Aceasta este în prezent singura variantă prin care cele două internate de la fostul Liceu Agricol ar putea într-un viitor să găzduiască elevi. După cum ne-a declarat noua conducere a liceului, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR), prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNNR), are în plan reabilitarea tuturor liceelor agricole din țară.
„Noi am încercat să facem o estimare a valorii investițiilor deoarece Ministerul Agriculturii și-a propus să facă investiții masive în liceele agricole prin PNNR, componenta 15 – Educație. Noi facem parte din lista celor 57 de licee agricole la nivel național și am făcut o estimare a valorilor investițiilor pentru liceul nostru, estimare care nu știm cât este de corectă pentru că nu suntem de specialitate. Am încercat să luăm legătura cu firme de construcții, ni s-au făcut diferite estimări și le-am trimis mai departe la Ministerul Agriculturii. Este singura noastră soluție în momentul de față, valoarea investițiilor este foarte, foarte mare. Am luat în calcul inclusiv corpul principal de clădire pentru că aici nu s-a făcut nicio investiție majoră sau reabilitare din 1974, când a fost dat în folosință actualul sediu al liceului. Doar s-au pus geamuri termopan la sălile de clasă și s-a reabilitat grupurile sanitare. Nu știm în ce măsură vor ajunge banii la noi pentru că sumele trebuiesc împărțite pe toate liceele agricole și nu știm ce probleme sunt în alte județe din țară. Noi ne-am dori în special corpul principal cu sălile de clasă să-l reabilităm și după aceea internatele, care sunt într-o stare avansată de degradare. Cantina și sala de sport necesită cele mai mici investiții. Chiar ne dorim să nu mai avem eticheta de «liceul de la marginea orașului» și ne străduim să schimbăm această percepție”, ne-a declarat prof. Silvia Zăinescu, directoarea Licelui Tehnologic „Gh. K. Constantinescu”.
Cauza a ajuns la DNA, însă s-a dispus clasarea pentru abuz în serviciu
Am vrut să aflăm care este stadiul anchetei Direcției Naționale Anticorupție cu privire la eșecul proiectului Liceului Tehnologic “Gh. K. Constantinescu” din Brăila, privind realizarea acelui Campus școlar modern în valoare de peste 4,6 milioane lei de care s-a ales praful. DNA ne-a răspuns că, pe partea sa de competență, nu a tras pe nimeni la răspundere, iar pentru alte aspecte, ce țin de competența altor organe de anchetă, a “pasat” dosarul către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. “La solicitarea dvs. înregistrată la 23 februarie 2022, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să vă transmită următoarele: La data de 11 aprilie 2017, în dosarul aflat pe rolul Serviciului teritorial Galați s-a dispus clasare în legătură cu suspiciunea de săvârșire a unor infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, întrucât acestea nu sunt prevăzute de legea penală (nu au fost încălcate dispoziții cuprinse în legislația primară). Actele de urmărire penală au fost desfășurate in rem (n.r. – “cu privire la faptă”) . În ceea ce privește prezentarea autorității contractante a unor documente prin care s-ar fi certificat existența unor lucrări neexecutate în mod real, fapt ce a determinat ulterior, emiterea de către Tribunalul Brăila a unui titlului executoriu, cauza a fost disjunsă și declinată, la aceeași dată, Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila”, se arată în răspunsul transmis de la DNA. Cotidianul “Obiectiv” a solicitat un punct de vedere și Parchetului local cu privire la acest aspect. Vom reveni.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















