Social Media

SPORT

Maria Naidin, campioană naţională la sambo pe plajă

Publicat

în

* brăileanca a obţinut această performanţă la categoria 50 kg
 
 
 
Timp de două zile, pe plaja de la Ghioroc, din judeţul Arad, a avut loc ediţia a doua a Campionatului Naţional de Sambo pe plajă pentru seniori. Cu acest prilej reprezentanta clubului CSM Brăila, Maria Naidin, a avut o evoluţie foarte bună şi a cucerit titlul naţional la categoria 50 kg.
Academia Olimpică, reprezentată la această competiţie de Gabriel Marconi, a oferit tuturor participanţilor diplome, medalii şi tricouri. Campionatul Naţional de Sambo pe plajă pentru seniori, ediţia 2022, a fost organizat de Primăria din Ghioroc, Federaţia Română de Sambo, coordonatorul competiţiei fiind Arpad Nagy, de la Sambo Judo Pecica.
Vă reamintim că, la începutul lunii aprilie, reprezentanta Clubului Sportiv Municipal Brăila, Maria Naidin, a mai bifat un succes pe plan naţional. Multipla medaliată naţională şi internaţională şi-a adjudecat locul al doilea, la senioare, la Cupa României la sambo, competiţie care a avut loc la Izvorani. Tot la începutul acestui an, la naţionalele de sambo pentru juniori şi tineret de la Izvorani, Maria Naidin, care se pregăteşte sub îndrumarea antrenorului lotului naţional de sambo, Viorel Gâscă, a cucerit medalia de aur la juniori, iar la tineret a devenit vicecampioană naţională.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile