„Justificarea” neiertării

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
 
Toți cei care nu iartă trebuie să judece, pentru a-și justifica, cu motive multiple și sigur naive, de ce nu iartă. Dar nu pentru neiertare ne-a fost dată judecata.
La fel de bine, judecata poate folosi pentru iertare, privind în liniște iluziile înșirate pentru deturnarea Iubirii.
Neiertarea, astfel, nu pedepsește pe nimeni mai mult decât pe cel ce nu iartă, închizându-i mintea în gânduri rele și ascunzându-i ochii de lumină.
Iertarea, în schimb, este plină de seninătate, știind că Fiul Lui Dumnezeu este lipsit, cu adevărat, de orice păcat. Așa cum L-a creat Tatăl.
 
„Și iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Și Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!
Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta hulește.
Și Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre?
Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te și umblă?”