Social Media

SPORT

Joi începe returul în Liga Florilor. HC Dunărea joacă la Gloria Buzău

Publicat

în

• meciul începe la ora 17.30 și este transmis în direct de ProArena
 
Joi, 25 ianuarie, începe returul Ligii Florilor la handbal feminin, iar în runda a 14-a, HC Dunărea va juca în deplasare la Gloria Buzău.
Formația brăileană este acomodată cu suprafața de joc din Sala “Romeo Iamandi”, pentru că aici își dispută meciurile de pe teren propriu în EHF European League.
Meciurile dintre cele două formații au fost întotdeuna viu disputate, spectaculoase ca derulare și probabil că și de data aceasta regula se va confirma. HC Dunărea traversează o perioadă încărcată, cu meciuri din 3 în 3 zile, atât în campionat cât și în EHF European League, competiție în care principala problemă a jucătoarelor pregătite de Jan Leslie o reprezintă distanțele mari pe care trebuie să le parcurgă de la meci la meci.
Înaintea partidei directe, HC Dunărea, cu 28 de puncte, se află pe locul al 4-lea, în timp ce echipa gazdă, cu 19 puncte, ocupă poziția a 7-a.
În tur, HC Dunărea a câștigat în Polivalentă la o diferență de patru goluri, 28-24.
Partida din etapa a 14-a a Ligii Florilor începe la ora 17.30 și este transmisă în direct de ProArena.
Arbitrii întâlnirii sunt Bogdan Stark (București) și Romeo Ștefan (Ploiești).

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile