Social Media

POLITIC

Ioniţă: «Ne îndreptăm spre un dezastru, iar premierul nu spune nimic despre acest lucru»

Timp de citire: 3 minute

• asta a afirmat deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă, după ce a asistat la raportul economic prezentat de către premierul Mihai Tudose în Parlament, pe care îl consideră de domeniul imaginaţiei • aceasta a avertizat că PSD-iştii vin cu măsuri care vor decapita mii de firme şi care vor duce la pierderi de locuri de muncă pe bandă rulantă
 
În ciuda prognozei pozitive a stării economiei româneşti prezentate, recent, de către premierul Mihai Tudose în Parlament, deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă vine cu un scenariu extrem de sumbru. Aceasta a afirmat că prim-ministrul a susţinut un discurs total nerealist în faţa parlamentarilor, în condiţiile în care Guvernul său propune măsuri care vor împinge ţara într-un colaps total. Ioniţă susţine că numai măsura scumpirii accizelor la carburanţi, precum şi cea a plăţii defalcate a TVA, sunt suficiente pentru a declanşa închiderea a mii de firme şi creşterea ratei şomajului.
„Ne-am aşteptat la mai multă coerenţă din partea premierul Tudose şi nu mă refer la abilităţile lingvistice. Coerenţă şi pragmatism, viziune şi realism. Asta aşteaptă o ţară întreagă de la un Guvern care a aruncat sute de promisiuni electorale, dar care, astăzi, duce ţara spre dezastru. Scumpirea accizelor la carburanţi, dar şi contul TVA defalcat sunt doar două dintre măsurile care vor decapita mii de firme, iar zeci de mii de oameni vor rămâne fără locuri de muncă, în condiţiile în care, din această toamnă vom avea scumpiri la alimentele de bază şi la servicii. Ne îndreptăm spre un dezastru, iar premierul nu spune nimic despre acest lucru, din contră, ne asigură că nu vor fi influenţate preţurile la raft. Cert, trăim în lumi diferite! Cetăţenii într-o lume a nesiguranţei zilei de mâine şi coaliţia de guvernare într-o lume a stabilităţii şi a prosperităţii”, a declarat Ioniţă dezamăgită.
Precizăm că premierul Mihai Tudose a venit în Parlament, la invitaţia PNL, pentru a prezenta un raport privind starea economiei româneşti şi a explicat că România va depăşi gradul de creştere economică asumat în programul de guvernare. Pe scurt, prim-ministrul a subliniat că se asumase o creştere de 5,2%, dar aceasta va fi mai mare şi anume de 5,8%.

POLITIC

Iulian Timofei s-a întors în funcția de prefect

Publicat

în

Prin hotărâre de guvern, Executivul condus de Luca Niculescu a început să numească noii prefecți după demisia celor de la PNL și USR, urmare a debarcării lui Ilie Bolojan.

Reamintim că PNL a votat învestirea Guvernului Niculescu, dar Bolojan a decis trecerea în opoziție și a dictat demisiile celor aflați în funcții politice (secretari de stat, prefecți, subprefecți etc) așa cum a procedat și Sorin Grindeanu când PSD a ieșit de la guvernare.

În acest context, Iulian Timofei revine în funcția de prefect al județului Brăila, înlocuindu-l astfel pe liberalul Florin Dobrescu pe care l-a mai înlocuit o dată în ianuarie 2022.

Cei doi sunt pensionari – Timofei a ieșit la pensie de la Inspectoratul de Jandarmi în vreme ce Florin Dobrescu din Inspectoratul de Poliție.

Urmează ca săptămâna viitoare să fie stabilit și noul subprefect al Brăilei.

Citește articolul complet

POLITIC

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose Mihai Tudose: ”Am votat pentru mai buna protecție a drepturilor pasagerilor în UE”

• în maxim 14 zile, pasagerul trebuie să primească rambursarea integrală a costului achitat, în cazul anulării zborurilor • ”autoritățile naționale vor primi competențe sporite, spre exemplu pentru inspecții proactive, nu doar în urma unei reclamații, și pentru investigarea încălcării drepturilor pasagerilor”, a adăugat europarlamentarul PSD

Publicat

în

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că regulamentul european privind asigurarea respectării drepturilor pasagerilor în UE va asigura o mai bună protecție a călătorilor, în special a celor din transportul aerian.

”Am votat, în sesiunea plenară de la Strasbourg, un nou regulament, care modifică cinci texte legislative europene, pentru a îmbunătăți protecția și informarea pasagerilor în UE. Vor fi norme mai clare privind rambursarea în cazul anulărilor, atunci când zborurile vor fi rezervate prin platforme de rezervare online sau agenții de voiaj.

Este vorba atât de procedură – pentru că se introduce un formular comun european, standardizat, de rambursare și despăgubire – cât și de termen. Acesta va fi de maxim 14 zile, timp în care pasagerul trebuie să primească rambursarea integrală a costului achitat, cu obligația transportatorului aerian să transfere suma către intermediar în maxim șapte zile, iar intermediarul să vireze banii pasagerului în maxim alte șapte zile.

Se vor consolida, de asemenea, drepturile persoanelor cu handicap și ale persoanelor cu mobilitate redusă.

Iar în ceea ce privește rolul autorităților naționale, acestea vor primi competențe sporite, spre exemplu pentru inspecții proactive, nu doar în urma unei reclamații, și pentru investigarea încălcării drepturilor pasagerilor”, a precizat Mihai Tudose, vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧