LOCAL
Învăţătoare condamnată pentru purtare abuzivă
• Ştefania Raluca Căldărescu, institutor la Şcoala Generală “Ştefan Negrea” din Scorţaru Vechi, comuna Tudor Vladimirescu, a fost condamnată la 1.500 lei amendă penală, pentru purtare abuzivă • prin aceeaşi sentinţă, judecătorii o obligă pe învăţătoarea bătăuşă să urmeze tratament medical de specialitate, aşa cum au recomandat medicii legişti • în vara lui 2015, dascălul de la Scorţaru a tras-o de păr şi a pălmuit-o pe o elevă de clasa a IV-a, care i-ar fi furat parfumul din poşetă • victima a spus că, de fapt, un coleg i-ar fi pus parfumul în ghiozdan • profesorul de muzică, martor la agresiune, a scos-o pe fetiţa de 10 ani din mâinile învăţătoarei
Sentinţă în procesul învăţătoarei bătăuşe de la Scorţaru Vechi, care a tras-o de păr şi a pălmuit-o pe o elevă de clasa a IV-a.
În vârstă de 38 de ani, Ştefania Raluca Căldărescu, institutor-învăţător la Şcoala Generală “Ştefan Negrea” din satul Scorţaru Vechi, comuna Tudor Vladimirescu – persoană aflată în evidenţele Spitalului de Psihiatrie “Sf. Pantelimon” Brăila încă din anul 2008 – a fost condamnată, în primă instanţă, la o pedeapsă de 1.500 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă. Prin aceeaşi sentinţă, magistraţii Judecătoriei Brăila o obligă pe învăţătoarea de la Scorţaru să urmeze tratament medical de specialitate până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol, aşa cum a recomandat Comisia medico-legală.
În ziua de 18 iunie 2015, Ştefania Căldărescu “a agresat-o fizic pe eleva CVM, în vârstă de 10 ani, în timpul orelor de curs”, iar cazul a ajuns în atenţia Poliţiei şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Motivul agresiunii: eleva i-ar fi furat învăţătoarei sticluţa cu parfum din poşeta pe care o lăsase pe catedră. Pe parcursul urmăririi penale, Ştefania Raluca Călădrescu a fost supusă unei expertize medico-legale psihiatrice, care a confirmat că suferă de o anumită afecţiune.
Profesorul de muzică i-a sărit fetiţei în ajutor
Potrivit procurorilor care s-au ocupat de caz, învăţătoarea pusă sub acuzaţie a predat (în anul şcolar 2014-2015) la clasele a III-a şi a IV-a de la Şcoala Generală “Ştefan Negrea” din satul Scorţaru Vechi, comuna Tudor Vladimirescu, iar în această calitate a avut-o elevă şi pe C.V.M., în vârstă de 10 ani.
“La data de 18 iunie 2015, inculpata Căldărescu Ştefania Raluca şi-a lăsat poşeta pe catedră şi s-a deplasat în cancelarie, în vederea desfăşurării unor activităţi specifice pentru încheierea mediilor elevilor. În acest timp, în sala de curs, elevii din clasa a IV-a desfăşurau ora de muzică cu instructorul de muzică (Sava Chiru – n.r.)”, precizează procurorul de caz.
Căldărescu s-a întors în sala de curs în jurul orei 12:20, pentru a-şi lua poşeta pe care o lăsase pe catedră. Constatând că-i lipseşte sticluţa cu parfum, învăţătoarea a întrebat elevii şi astfel a aflat că parfumul s-ar afla în ghiozdanul elevei C.V.M. Procurorul de caz precizează: “În continuare, inculpata a căutat respectiva sticluţă în geanta persoanei vătămate, găsind-o acolo şi, într-un exces de furie, a tras-o de păr, aplicându-i, totodată, persoanei vătămate, două lovituri cu palma peste faţă şi cap. Observând că minora C.V.M. este lovită, martorul S.C. (instructorul de muzică – n.r.) a intervenit pentru a stopa agresiunea, după care a condus-o pe minoră la domiciliu, relatându-le părinţilor cele întâmplate”.
Audiată pe parcursul derulării anchetei, eleva în vârstă de 10 ani, bătută de învăţătoare, a confirmat agresiunea petrecută în sala de curs. Instructorul de muzică a confirmat, de asemenea, incidentul la care a fost martor. Învăţătoarea Ştefania Raluca Căldărescu a recunoscut doar parţial agresiunea comisă. Deşi a admis că a tras-o pe elevă de păr, a negat că ar fi lovit-o cu palma peste faţă şi cap, aşa cum au stabilit anchetatorii.
Pe parcursul urmăririi penale, Spitalul de Psihiatrie “Sf. Pantelimon” Brăila le-a comunicat anchetatorilor că învăţătoarea acuzată de purtare abuzivă figurează de mai mulţi ani în evidenţele instituţiei (mai precis, din anul 2008) şi că a fost diagnosticată cu o anumită afecţiune.
De asemenea, la data de 4 decembrie 2015, Serviciul de Medicină Legală Brăila a confirmat, prin expertiză medico-legală psihiatrică, că inculpata Ştefania Raluca Căldărescu suferă de respectiva afecţiune, dar că are discernământul păstrat în raport cu fapta comisă. Cât priveşte furtul recipientului cu parfum, oamenii legii se aflau, anul trecut, în căutarea făptuitorului. Procurorul de caz preciza în mai 2016, la trimiterea în judecată a învăţătoarei de la Scorţaru:
“În ceea ce priveşte infracţiunea de furt, constând în sustragerea sticluţei cu parfum din poşeta inculpatei, din mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale nu s-a putut stabili cu exactitate circumstanţele în care parfumul a ajuns din poşeta inculpatei în ghiozdanul persoanei vătămate”.
Eleva bătută de învăţătoare a declarat în mod constant că parfumul i-ar fi fost pus în ghiozdan de un coleg, în momentul în care aceasta nu se afla în clasă, astfel că procurorii au dispus disjungerea cauzei, pentru clarificarea situaţiei.
LOCAL
Depistare în flagrant! Un șofer s-a urcat băut la volan și fără permis
* un bărbat de 57 de ani, din comuna Salcia Tudor, s-a urcat la volan, dar a picat în ”plasa” polițiștilor
Un bărbat din comuna Salcia Tudor, circula cu mașina pe o stradă din localitate, chiar dacă nu avea permis și mai era și băut, numai că a avut ghinionul de a se întâlni cu polițiștii.
La data de 28 octombrie, în jurul orei 18:30, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic un autoturism, ce se deplasa pe Strada Mărginimii, condus de un bărbat de 57 de ani, din comuna Salcia Tudor.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
”În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
LOCAL
Șoferi lăsați fără permise de conducere. Vremea nefavorabilă reclamă atenție sporită!
* polițiștii recomandă conducătorilor auto să circule cu atenție, fără viteză și cu păstrarea unor distanțe mai mari între autovehicule, întrucât vremea ploioasă poate încurca serios traficul rutier * după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, șase conducători auto au devenit pietoni * la începutul săptămânii, echipaje de polițiști au acționat pentru combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră
Vremea nefavorabilă poate provoca probleme în trafic! Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, având în vedere vremea nefavorabilă din ultimele zile, drumul poate deveni alunecos, vizibilitatea scade, iar distanța necesară pentru oprire crește
De aceea, este important pentru șoferi să adapteze stilul de condus la condițiile meteo.
Pentru un drum în siguranță, polițiștii recomandă participanților la trafic să reducă viteza și să păstreze distanța.
”Circulă cu o viteză care să îți permită să oprești în siguranță! Păstrează distanța! Lasă mai mult spațiu între vehiculul din față și mașina ta! Folosește luminile de întâlnire! Asigură-te că ești vizibil pentru ceilalți participanți la trafic! Evită manevrele bruște! Frânarea, accelerarea și schimbarea direcției de mers trebuie făcute cu grijă”, spun polițiștii.
Atenție la acumulările de apă!
Polițiștii mai recomandă reducerea vitezei înainte de a traversa zonele cu apă pe carosabil și evitarea manevrelor care pot duce la pierderea controlului asupra mașinii.
Trebuie verificate anvelopele și ștergătoarele, asta pentru că o bună aderență și o vizibilitate corespunzătoare sunt esențiale.
Șoferii trebuie să fie atenți și la pietoni. Pe carosabilul umed, oprirea poate dura mai mult, iar apa împroșcată de vehicule le poate afecta vizibilitatea conducătorilor auto.
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila încurajează cetățenii să contribuie activ la menținerea siguranței în comunitate. Siguranța rutieră depinde de responsabilitatea fiecărui participant la trafic.
126 de fapte au perturbat liniștea publică, în primele două zile ale săptămânii
În primele două zile ale săptămânii, în cele 48 de ore, oamenii legii au acționat, la nivelul întregului județ, pentru a preveni faptele antisociale, au organizat 16 acțiuni și au intervenit la 60 de evenimente.
Au fost constatate 126 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică.
”În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 52.000 de lei. Pentru menținerea siguranței rutiere, 6 șoferi au rămas fără permise de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic, 3 certificate de înmatriculare fiind retrase până la remedierea problemelor constatate”, arată polițiștii.
Activitățile desfășurate de polițiști au avut ca obiectiv prevenirea faptelor antisociale, protejarea cetățenilor și menținerea unui climat de siguranță la nivelul întregului județ.






















