Social Media

VORBE DIN DUH

Înțelepciunea renunțării

Publicat

în

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
 
Suntem neputincioși în judecarea „dreaptă” a aproapelui. Nimic mai imposibil. De aceea, deși a devenit o meteahnă atotprezentă, merită pe deplin efortul de a renunța la judecarea „binelui” sau „răului” aproapelui, fiind drumul sigur spre lumina adevărului și redobândirii păcii.
Nu este decât o iluzie orice ai judeca despre tine sau altul. Nimic nu este adevărat, pentru că nimic nu poți judeca bine. Cel ce judecă bine trebuie să știe toate datele problemei. Și nu există om care să le dețină.
De câte ori nu ai realizat că te-ai înșelat? Este micul semn al unei neputințe reale. Și care face loc adevărului întreg: când judeci pe cineva, niciodată nu judeci bine.
Renunță, deci, la judecata celuilalt, pentru că renunți la ceea ce nu ai avut niciodată: o judecată „bună”. Renunți, de fapt, la o iluzie care ți-a produs multă deznădejde, sentiment de neputință și comparații fără sens.
Este Cineva care judecă într-adevăr. Încrede-te în Cel care poartă această infinită grijă și poate judeca în deplină siguranță.
Judecarea celuilalt nu este povara ta. Renunță cu bucurie la o povară care nu este pentru tine, știind că te depășește cu totul. Este mijlocul prin care îți recâștigi bucuria.
„…nu judecați ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul…”
(Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 4, 3-5)

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile