Social Media

Local

Instructorul cu șpaga, pedeapsă cu suspendare

Timp de citire: 10 minute

• la Curtea de Apel Galați s-a dat sentința finală față de instructorul auto acuzat că a luat bani de la o cursantă pentru a o ajuta să promoveze proba de traseu pentru obținerea permisului de conducere • prima instanță l-a condamnat pe instructorul Dârnea Gigi la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare • procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au formulat apel și au cerut pedeapsă mai grea, dar apelul a fost respins
 
Instructorul auto cercetat în dosarul «Mită pentru permis auto» nu va merge în spatele gratiilor. Inculpatul Dârnea Gigi rămâne cu pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare, aplicată în prima instanță, apelul procurorilor fiind respins la Curtea de Apel Galați.
Instructorul auto a fost prins în flagrant de procurori și ofițeri ai Serviciului Anticorupție Brăila, la capătul liniei de autobuz 4, în luna iunie 2023, după ce i-ar fi solicitat unei cursante o sumă de bani pentru a o ajuta să promoveze proba de traseu pentru obținerea permisului de conducere. El a scăpat cu pedeapsa cu suspendare și are unele obligații impuse, iar dacă nu le respectă riscă să ajungă la închisoare.
La ședința din 3 aprilie, instanța superioară a dat sentința finală în acest dosar.
”Respinge, ca fiind nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva sentinţei penale nr. 185 din data de 07.12.2023, pronunţată de Tribunalul Brăila, privind pe inculpatul Dârnea Gigi. Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 250 lei va fi avansat către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, au decis magistrații Curții de Apel Galați.
Instanța a dispus suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere. Termenul de supraveghere a fost stabilit pentru o perioadă de 3 ani. Inculpatul este obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
La Tribunalul Brăila, magistrații au impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Chiscani, sau la o unitate şcolară din comuna Chiscani, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Curtea de Apel Galați și-a motivat decizia, printre altele, prin următoarele aspecte: ”Curtea constată că inculpatul se află la primul impact cu legea penală, şi-a conformat atitudinea exigenţelor legii penale şi a manifestat un comportament corespunzător în cadrul relaţiilor sociale, iar pe parcursul derulării procedurii judiciare, a avut o atitudine cooperantă, s-a prezentat în faţa instanţelor de judecată, atât cu ocazia soluţionării cauzei la fond, cât şi cu ocazia soluţionării cauzei în apel, a recunoscut şi regretă fapta comisă”.
 
Interceptările l-au dat de gol pe instructor
Potrivit motivării Curții de Apel Galați, din procesul-verbal din data de 14 iunie 2023 şi declaraţia martorei a rezultat faptul că, la data de 13 iunie 2023, instructorul a efectuat din nou o oră de conducere cu martora-denunţătoare în care îi transmite acesteia că o va programa la traseu în săptămâna în curs şi că se va întâlni în data de 14 iunie cu un poliţist cu care va discuta despre această programare.
De asemenea, martora îi transmite acestuia că nu a putut încă să scoată banii solicitaţi la şedinţa anterioară, pentru traficarea influenţei sale:
 
Martora: Când mă programaţi?
Instructor: Săptămâna asta! Când îmi dă verde! Eu mă duc mâine! Când îmi dă verde! Săptămâna asta… ori vineri, ori să vedem…
Martora: Vă întâlniţi mâine cu poliţistul?
Instructor: Îhî!
Martora: Io n-am putut să scot azi… Joi pot să scot.
Instructor: Mă suni!
 
Potrivit anchetatorilor, martora îl întreabă pe instructor dacă e sigur că va promova proba practică dacă va da respectiva sumă de bani:
 
Martora: Şi joi ne vedem. Da-i sigură treaba, nu?
Instructor: Păi, altfel? Nu vorbim o treabă? Ori mergi cu inima deschisă, ori… aşa…
 
Potrivit motivării, având în vedere cele expuse anterior, se constată faptul că inculpatul (n.r. – instructor Dârnea Gigi) a pretins suma de 300 de euro de la martoră pentru a interveni pe lângă poliţişti din cadrul SPRCIV (Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Brăila), pe lângă care a lăsat impresia că are influenţă pentru a-i determina pe aceştia să o promoveze la proba practică a examenului de obţinere a permisului de conducere auto, probă pe care aceasta urmează să o susţină în perioada imediat următoare. ”Pentru a-i întări acesteia convingerea că el are asupra funcţionarilor publici influenţa necesară pentru a-i determina să acţioneze în scopul anterior menţionat, inculpatul i-a transmis martorei-denunţătoare că o va înscrie personal la proba de traseu şi că banii solicitaţi merg mai departe, fără a-i preciza la cine. La data de 15.06.2023, conform procesului-verbal întocmit în acest sens, inculpatul a fost prins în flagrant după ce a primit suma de 300 euro, compusă din şase bancnote având cupiura de 50 euro, de la martora denunţătoare, cu scopul de a-şi trafica influenţa pe lângă poliţişti din cadrul SPRCIV , promiţându-i acesteia să îi va determina să o promoveze la proba practică de obţinere a permisului de conducere auto. Cu ocazia prinderii în flagrant, inculpatul a încercat să scape de banii primiţi de la martora denunţătoare, aruncându-i pe jos chiar în faţa echipei de flagrant, după care a negat că respectiva sumă îi aparţinea”, se arată în motivarea instanței.
De asemenea, din procesul-verbal de redare a discuţiilor ambientale purtate la data de 15.06.2023, rezultă că din imaginile surprinse de echipamentul de înregistrare se observă momentul în care martora îi remite inculpatului suma de 300 de euro, iar inculpatul numără personal acei bani, după care îi introduce în buzunarul pantalonilor.
Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, arătând că nu a cerut şi primit nicio sumă de bani de la cursante.
Cu toate acestea, în declaraţia din data de 29.05.2023, martora a arătat faptul că din discuţiile purtate cu altă persoană suspectă, aceasta i-a spus că i-a dat inculpatului suma de 1.000 lei pentru a o ajuta să promoveze proba practică a examenului pentru permis.
 
Și alți cursanți ar fi dat bani instructorului
Potrivit anchetatorilor, la data de 20 iunie 2023 a fost audiat alt martor, care a precizat faptul că a fost elev al inculpatului şi după susţinerea examenului teoretic, acesta i-a menţionat că trebuie să se pregătească cu o sumă de bani pentru a putea promova traseul. Fiind programat la proba de traseu pentru data de 16 iunie 2023, în data de 7 iunie acesta  i-a remis mai multe mesaje text inculpatului în care îl întreba ce sumă de bani trebuie să îi remită pentru a lua traseul.
Potrivit motivării, la data de 7 iunie 2023, inculpatul a primit mesaje de la suspect, în care întreba ce bani trebuie să dea. Iniţial inculpatul i-a răspuns la mesaje că nu ştie nimic despre acest aspect, după cum arată anchetatorii, însă în data de 14 iunie 2023 suspectul s-a dus la domiciliul inculpatului, după ce a luat salariul, şi i-a dat acestuia suma de 1.000 lei pentru a-l ajuta să promoveze proba de traseu. După cum se mai arată în motivarea isntanței, inculpatul i-a atras atenţia să nu mai discute prin mesaje despre bani, ţipând la el şi reproşându-i că a trimis mesajele respective. ”La data de 28.06.2023, martorul a fost audiat în calitate de suspect, ocazie cu care şi-a menţinut poziţia procesuală, arătând că i-a dat inculpatului suma de 1000 de lei pe care acesta îi ceruseră chiar înainte să dea examenul la sală. Mai mult decât atât, suspectul a precizat că deşi era programat să susţină proba practică pe data de 7.06.2023, întrucât nu avea banii solicitaţi până pe data de 14.06.2023, când era ziua de salariu, inculpatul i-a spus că îl va programa ulterior, după ce va primi banii de la angajator. Din acest motiv suspectul nu s-a mai prezentat la examen în data de 7.06.2023. Acesta a precizat că cei 1.000 de lei pe care i-a dat inculpatului proveneau 500 de lei din fonduri proprii şi 500 de lei de la părinţii săi, iar banii i-au fost restituiţi de vărul inculpatului, după reţinerea acestuia”, au mai stabilit organele de anchetă.
S-a dispus soluţia de renunţare la urmărirea penală, față de suspecți (n.r. – cursanți care au dat bani) prin raportare la lipsa antecedentelor penale ale acestora. În plus, s-a constatat că nu există interes public pentru urmărirea faptelor reţinute în sarcina lor.
”În acest sens, a fost avută în vedere şi atitudinea procesuală a autorilor care au recunoscut comiterea faptelor şi au indicat şi alte elemente de probatoriu care să conducă la dovedirea infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului.
De asemenea, s-a reţinut faptul că suspecţii au remis sumele de câte 1.000 de lei inculpatului în contextul în care acesta le-a creat un sentiment de neîncredere în aptitudinile şi cunoştinţele lor în materia conducerii vehiculelor pentru a-i determina pe aceştia să considere că nu pot obţine permisul de conducere decât în condiţiile prezentate de inculpat. Din aceste considerente s-a dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de doi suspecţi”, au mai arătat reprezentanții instanței.
Prin ordonanța din 15 iunie 2023 a Parchetului de pe lângă Tribunal s-a dispus față de inculpat măsura reținerii, iar pe 16 iunie 2023 s-a dispus măsura arestului la domiciliu a inculpatului.
Dosarul a fost înaintat la Tribunalul Brăila spre competentă soluţionare.
La termenul de judecată din data de 7 noiembrie 2023, inculpatul a menţionat că recunoaşte faptele şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a înscrisurilor depuse la instanţă. De asemenea, acesta a fost de acord să presteze munca în folosul comunităţii. Instanţa a apreciat admisibilă cererea inculpatului cu privire la procedura simplificată prevăzută de art. 375 Cod procedură penală urmând să aibă în vedere reducerea cu o treime a limitelor pedepselor, prevăzută de art. 396 al 10 Cod procedură penală.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧