SPORT
În fotbalul brăilean revine un nume care a făcut istorie, Progresul Brăila
• sub noua denumire, Suporter Club Progresul Brăila, clubul coordonat de instructorul Iulian Barbu, a câștigat cu 4-2 amicalul din deplasare, cu Viitorul Însurăței
Numele uneia dintre echipele care au făcut istorie în fotbalul brăilean revine în actualitate odată cu noua denumire a celor de la Suporter, care acum oficial se numesc Suporter Club Progresul Brăila.
Iar primul meci al noului club, unul amical, a fost câștigat, 4-2, în deplasare la Viitorul Însurăței.
Pentru Suporter Club Progresul Brăila, Bălănică a marcat de două ori, celelalte reușite ale echipei pregătite de instructorul Iulian Barbu fiind semnate de Cazan și Caplea.
”Pentru primul amical al acestui an și după două antrenamente cu caracter fizic, fără minge, avem încrederea și convingerea că anul acesta, încet, dar sigur și cu un lot având media de varstă de 18 ani, vom fi mult mai competitivi și cu rezultate mai bune decât anul trecut.
Astăzi nu scorul ne-a interesat, ci jocul echipei în ansamblu. Pot spune că suntem mulțumiți de jocul prestat. Mai avem foarte mult de muncă, dar cu ambiție și puterea grupului sperăm să ne îndeplinim obiectivele propuse”, ne-a declarat instructorul Iulian Barbu.
La primul amical din această iarnă, Suporter Club Progresul Brăila a utilizat următorul lot de jucători: Baltag, Cazan, Aurică, Ștefan, Perianu, Fluturaș, ultimii doi veniți de la Dacia Unirea Brăila, Paraipan, Barbu, Șchiopu, Caplea, Bălănică, Topciu, Scarlat, Walid, Căpreanu, Rădulescu, Ghenea.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR




























