Social Media

VORBE DIN DUH

Iertarea este imediată

Publicat

în

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
 
Nu amâna iertarea, crezând că este just să il pedepsești, astfel, pe fratele tău.
Iertarea este imediată, precum viața.
Cu cât întârzii mai mult iertarea, cu atât te îndepărtezi de fratele tău, crezând că ești „diferit”. Când crezi astfel, sigur o faci cu vreo justificare „îndreptățită”. Adu-ți aminte de iubire și nu vei mai găsi nici o urmă de îndreptățire.
În defavoarea iertării imediate nu există, cu adevărat, nicio justificare în fața iubirii.
De iertare depinde mântuirea ta. Neiertarea este sursa problemelor.
Nu te lăsa deci păcălit de încă o amăgire: amânarea iertării este chiar amânarea mântuirii.
Cerul este aici, iar fericirea ta nu este undeva în timp, ci chiar acum.
 
„Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură.
Ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă și nu le fură.
Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.
Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.”
(Matei, VI, 19-22)
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile