Social Media

SPORT

Georgia Crăciun, victorioasă la un turneu UTR în Croația

Publicat

în

• în finală, brăileanca a învins-o în trei seturi, 7-5, 4-6, 6-4, pe italianca  G. Pairone • luni, Crăciun a luat startul la un alt turneu UTR
 
Tenismena Georgia Crăciun a câștigat duminică, 5 martie, un turneu UTR în Croația. Brăileanca și-a propus să participe la cel puțin două turnee de acest fel, ca să-și realizeze un buget pentru a se înscrie după aceea la câteva competiții ITF.
La acest concurs din Croația, în grupa în care a fost repartizată, Georgia Crăciun a trecut în primul tur, cu 6-1, 6-3, de compatrioata sa, Ștefana Lazăr. Brăileanca a învins-o cu 6-3, 6-1, în turul secund, pe croata N. Tesankic, iar în turul al treilea a dispus cu 7-6, 7-5, tot de o reprezentantă a gazdelor, C. Jerolimov. În turul al patrulea, Crăciun a învins-o în două seturi, 6-4, 6-2, pe slovena N. Krznaric, iar în semifinale s-a impus 6-4, 6-2 în fața slovenei M. Pislak.
Finala dintre Georgia Crăciun și italianca G. Pairone s-a întins pe durata a trei seturi și a fost adjudecată de brăileancă după 3 ore și 5 minute cu 7-5, 4-6, 6-4.
“La aceste competiții ești repartizată într-o grupă și se joacă fiecare cu fiecare. Pe de o parte este bine că joci mai multe meciuri cu adversare diferite ca stil de joc, pe de alta este greu deoarece zi de zi ai meciuri. Finala a fost deosebit de grea, am trecut de mai multe ori de la agonie la extaz, dar până la urmă a fost așa cum mi-am dorit. Îmi pare bine că am câștigat, pentru că banii îmi vor da posibilitatea să mă înscriu la turnee ITF”, ne-a declarat Georgia Crăciun.
De luni, 6 martie, brăileanca participă la al doilea turneu UTR din Croația.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile