Local
Acțiuni pentru siguranța elevilor în comunele Salcia Tudor și Mărașu
• un obiectiv important al acțiunilor l-a reprezentat siguranța transportului elevilor, fiind efectuate verificări ale microbuzelor de transport școlar • din fericire, nu au fost constatate nereguli de natură contravențională sau penală
Săptămâna trecută, polițiști din cadrul Secției 1 și 2 Poliție Rurală Brăila au desfășurat acțiuni preventive pe raza comunelor Salcia Tudor și Mărașu, având ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic, prevenirea delincvenței juvenile, precum și menținerea ordinii și siguranței publice în zona unităților de învățământ, informează Biroul de Presă al IPJ.
Un obiectiv important al acțiunilor l-a reprezentat siguranța transportului elevilor, fiind efectuate verificări ale microbuzelor de transport școlar care își desfășoară activitatea în zonă, controlul documentelor conducătorilor auto și ale autovehiculelor, verificarea stării tehnice și a legalității transportului elevilor, întocmirea documentelor de verificare specifice transportului școlar, nefiind constatate nereguli de natură contravențională sau penală în activitatea de transport școlar.
Acțiunile desfășurate au contribuit la menținerea unui climat de siguranță în mediul școlar și în zonele adiacente acestuia, cu accent pe protecția elevilor, prevenirea faptelor antisociale și siguranța transportului școlar.
Local
Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele
• polițiștii au discutat cu oamenii din municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura cu privire la obligațiile care le au ca deținători de animale • la nivel național a crescut abandonul de animale și incidentele în care sunt implicați câini și pisici
Deținătorii de animale au unele obligații și riscă sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu. În contextul creșterii la nivel național a abandonului de animale și a numărului de incidente în care sunt implicați câini sau pisici, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila desfășoară în mod constant activități preventive și de informare a cetățenilor.
La data de 10 noiembrie, polițiștii IPJ Brăila au desfășurat trei acțiuni preventiv-reactive, în municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura, având ca principal obiectiv informarea proprietarilor și deținătorilor de animale cu privire la obligațiile care le revin.
”Au fost desfășurate activități de informare privind responsabilitățile proprietarilor și deținătorilor de animale, prevenirea situațiilor de risc și consecințele faptelor de cruzime și rele tratamente aplicate animalelor, fiind prelucrate prevederile O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de informare cu privire la regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, fiind aduse în atenția cetățenilor prevederile O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, precum și prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, arată reprezentanții IPJ Brăila.
În cadrul activităților desfășurate au fost purtate discuții cu 78 de cetățeni cu privire la obligațiile legale care le revin în calitate de proprietari sau deținători de câini periculoși ori agresivi, fiindu-le puse la dispoziție și materiale informative.
Polițiștii au urmărit, prin aceste activități, creșterea gradului de responsabilizare a proprietarilor și deținătorilor de animale și prevenirea producerii unor incidente care pot pune în pericol siguranța persoanelor sau bunăstarea animalelor.
Local
Lt. col. Beatrice-Elena Turiac de la Comandamentul Flotilei, speaker la „Women – Reporting for Duty”
• conferința tematică a avut loc pe 4 noiembrie la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul „Bucharest Leaders’ Summit: Empowering the Future” • au participat femei cu funcții de conducere și responsabilități importante în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională
Pe 4 noiembrie 2026, locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac, din cadrul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila, a participat la Conferința tematică „Women – Reporting for Duty”, desfășurată la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul Bucharest Leaders’ Summit: Empowering the Future.
Potrivit Grupului de Presă MediaUno, evenimentul a reunit femei cu funcții de conducere și responsabilități importante în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, oferind un cadru de dialog și schimb de experiență privind leadershipul feminin, responsabilitatea, curajul și provocările carierei în domenii în care profesionalismul și capacitatea de decizie sunt esențiale.
Printre temele abordate s-au numărat: rolul femeilor în structurile de securitate, depășirea stereotipurilor, egalitatea de șanse și importanța mentoratului în dezvoltarea profesională.
„Participarea la acest eveniment reconfirmă faptul că profesionalismul, competența și vocația de a servi nu au gen, iar femeile în uniformă au o contribuție valoroasă la îndeplinirea misiunilor și la consolidarea capacității instituționale”, a precizat sursa citată.
Locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac își desfășoară activitatea în cadrul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila începând din anul 2016. ”În această perioadă, a demonstrat dedicare, responsabilitate și profesionalism în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Prin seriozitatea, implicarea și perseverența de care dă dovadă, lt.-col. Beatrice-Elena Turiac contribuie constant la buna desfășurare a activităților instituției, fiind un exemplu de echilibru între exigențele profesionale și vocația de a servi în uniforma militară.
Felicitări doamnei locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac pentru participare și pentru reprezentarea Flotilei Fluviale în cadrul acestui eveniment! O carieră în uniformă înseamnă vocație, responsabilitate și dedicare”, a mai precizat sursa citată.






















