Social Media

SPORT

Fotbal Liga a V-a, etapa a 29-a. Se cunosc echipele de pe podium în ambele serii

Publicat

în

• cu patru reușite, Cristian Ciocan a fost golgheterul penultimei etape
 
După penultima etapă a Ligii a V-a se cunosc deja ocupantele podiumului în fiecare serie. Cu mențiunea că în ultima rundă se va stabili ocupanta locului secund. La acest moment,  AS Jirlău și Voința Făurei Sat au câte 59 de puncte.
În penultima etapă nu s-au produs surprize. Liderul Seriei I, AFC Urleasca s-a impus cu 4-0 la Cazasu, în fața celor de la Suporter Club Brăila. Ciocan a transformat două lovituri de la 11 metri, a înscris un eurogol, apoi a stabilit scorul final în minutul 45. Echipa din Urleasca a mai avut câteva ocazii în repriza a doua însă trebuie menționat faptul că prima repriză a fost echilibrată iar Suporter Club Brăila a irosit două ocazii, prin Bălănică. Cu cele patru reușite pe care și le-a trecut în cont, Cristian Ciocan a fost golgheterul rundei.
În Seria a II-a, partida dintre primele două clasate, AS Jirlău, locul al doilea și liderul, Viitorul Galbenu, s-a încheiat nedecis, 3-3.
Podiumul în Seria I: 1. AFC Urleasca II    82 puncte, 2. Victoria Traian II 62 puncte, 3. Stanriz Stăncuța 54 puncte.
Podiumul în Seria a II-a: 1. Viitorul Galbenu 70 puncte, 2. AS Jirlău 59 puncte, 3. Voința Făurei Sat 59 puncte.
 
Rezultatele și marcatorii etapei a 29-a:
Seria I:
Voința Plopu – Spicul Râmnicelu 1-3
Rusu (min. 61) / Șerbu (min. 36, 75), Baicu (min. 49)
Dunărea Gropeni – Dunărea Tichilești 2-3
Condruț (min. 30), Pandră (min. 45) / I. Micu (min. 2), F. Sfîrtoc (min. 36, 68)
Romgal Romanu – Stanriz Stăncuța 3-4
Surdeanu (min. 47, 72), Furieșu (min. 77) / Banciu (min. 4, 17), Pisică (min. 64, 88)
Dacia Bertești – Tractorul Viziru 2-3
Negulescu (min. 50), Cerchia (min. 53) / Vizireanu (min. 85, 86), Magearu (min. 88)
ACS Comunal Cazasu II – Siretul Vădeni 9-1
Dinu (min. 3), E. Niță (min. 18, 85), Tătaru (min. 31), Petru Andronache (min. 75), Avramescu (min. 76), Pavel Andronache (min. 81), C. Vasile (min. 84), Luchian (min. 90) / Moldoveanu (min. 65)
Dinamo Măxineni – Șoimii Tudor Vladimirescu 0-1
I. Șerbănescu (min. 92)
Suporter Club Brăila – AFC Urleasca II 0-4
Cristian Ciocan (min. 24, 41, 59, 75)
Victoria Traian II – Gloria Movila Miresii, amânat
 
Seria a II-a:
Voința Făurei Sat – ACS Bordei Verde 3-0, omologat
CS Local Mircea Vodă – Victoria Dedulești 9-1
Pamfil (min. 18, 57, 90), Vizireanu (min. 27), Cazacu (min. 44, 71), Lungu (min. 66), Chicăroșă (min. 73), Mihalcea (min. 79) / Chiriță (min. 4)
AS Jirlău – Voința Galbenu 3-3 (0-0)
D. Bulancea (min. 50), T. Bulancea (min. 70), M. Bulancea (min. 77) / M. Feraru (min. 81), Radu (min. 87), Lazăr (92)
Viitorul Însurăței – Voința Surdila Găiseanca 6-4 (1-2)
Dateș (min. 34, 80, 83), Oprea (min. 60), Popa (min. 75), Antohe (min. 88) / G. Barbu (min. 25), Ed. Vlăducă (min. 41), A. Barbu (min. 51, 79)
Voința Racovița – Unirea Gradiștea 1-0
Baciu (min. 3 – autogol)
Viitorul Șuțești II – Comagrim Dudești 5-2
Țurcan (min. 15 – autogol), Măgăriță (min. 29), Nicolaie (min. 49, 51, 82) / Stroescu (min. 12), Olaru (min. 27)
Spicul Zăvoaia – AS Ulmu 1-3
Dumitrana (min. 35) / Condruț (min. 57), Carapcea (min. 60), Bîtcă (min. 76).

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile