SPORT
Fotbal Liga a III-a. În etapa a 19-a, ambele echipe din județul Brăila joacă la Baza Sportivă Chiscani
Vineri și sâmbătă se dispută meciurile din cadrul etapei a 19-a a Ligii a III-a, rundă în care ambele formații din județul Brăila joacă pe teren propriu, de la ora 15:00, la Baza Sportivă Chiscani.
Ambele echipe au înregistrat înfângeri la scor în etapa a 18-a, prima din 2026, iar acum au șansa de a se reabilita în fața propriilor spectatori.
Vineri, Dacia Unirea, locul al 10-lea, cu 14 puncte, primește vizita echipei care în sezonul precedent s-a clasat pe primul loc în Seria a II-a, și anume Unirea Braniștea. În acest sezon, la formația din Braniștea au intervenit modificări în lot, dar și pe banca tehnică pe care acum în rol de antrenor principal este Sorin Frunză, iar în rol de antrenor secund Bogdan Olaru. Unirea Braniștea, la care evoluează doi brăileni, Marius Moroianu și, din această iarnă, și fostul golgheter al Victoriei Traian, Băceanu, a câștigat cu 3-1 primul meci oficial din 2026, cel cu Petrolul 2 Ploiești și are 27 de puncte, se află pe locul al 7-lea, fiind favorită la victorie și în partida de astăzi, 6 martie.
De partea cealaltă, Dacia Unirea a pierdut cu 5-1 la Sporting Liești, însă scorul nu reflectă realitatea din teren pentru că formația pregătită de Marian Samuilă a condus cu 1-0 și a mai avut ocazii mari de a marca.
Se anunță un meci deschis oricărui rezultat.
Partida tur s-a încheiat nedecis, 2-2.
Sâmbătă, 7 martie, tot de la ora 15:00, la Baza Sportivă Chiscani se dispută partida Victoria Traian – CSM Râmnicu Sărat.
Echipa din Traian, antrenată de Bogdan Grigore și Nicolae Rotaru, a pierdut la un scor neverosimil, 7-1, în etapa a 18-a, la CS Blejoi dar este favorită la victorie sâmbătă în partida cu penultima clasată, CSM Râmnicu Sărat.
Înaintea acestei etape, Victoria Traian are 28 de puncte, ocupă locul al 6-lea în Seria a II-a a Ligii a III-a și își păstrează șansele de a accede la turneul play-off.
În tur, Victoria Traian a câștigat cu 3-2 la CSM Râmnicu Sărat.
Programul etapei a 19-a
Vineri, 6 martie
– CS Blejoi – CSO Plopeni
– Oţelul 2 Galaţi – Sporting Lieşti
– Dacia Unirea Brăila – Unirea Braniştea
– Petrolul 2 Ploiești – KSE Târgu Secuiesc
Sâmbătă, 7 martie
– Victoria Traian – CSM Râmnicu Sărat
– CS Păuleşti – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR































