Social
Festivalul Peștelui | Maestrul Ionel Tudorache a fost acordeonistul Romicăi Puceanu
• el este unul dintre cei mai buni interpreţi ai genului lăutăresc, un veritabil lăutar de modă veche • sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 21.00, Ionel Tudorache și Taraful vor încânta brăilenii prezenți pe Faleză
Ionel Tudorache s-a născut în 1953, în orașul Buzău, fiul violonistului Aurel Tudorache. În perioada 1975 — 1980 devine acordeonistul secund al Romicăi Puceanu, colaborând cu aceasta frecvent. În 1998 formează un taraf clasic, „Taraful Ionel Tudorache”, colaborând cu acesta până în prezent.
Maestrul Ionel Tudorache este considerat de specialiştii în domeniul muzical unul dintre cei mai buni interpreţi ai genului lăutăresc, un mare maestru al acordeonului. Fiu al unui lăutar violonist, Ionel Tudorache cântă de la vârsta de cinci ani. La cinci ani, a pus ochii pe vioara tatălui şi, cum era el plecat de acasă, o lua şi scârţâia la ea, pe o coardă, cum îl ducea mintea. Se obişnuia ca fiul să înveţe un alt instrument, pentru a cânta mai apoi în familie, aşa că tatăl n-a vrut să-i arate secretele viorii. Însă a fost atent la “talentele” singurului său fiu. “Băieţii cu care cânta tata veneau acasă la noi, după câte o nuntă, făceau un şpriţ şi cântau, aşa, pentru ei, ca o repetiţie. Cântau ce le plăcea lor, şi beau un pahar, că la nuntă te duci să munceşti, nu să bei, bei acasă, pe banu’ tău, ce, să te vadă toţi? Şi eu mă uitam la ei şi-mi plăcea acordeonu’, avea tata un acordeonist bun. După aia, luam eu o sită, ştiţi, d-aia subţire, cu două toarte, băgam mâinile printre ele, şi ziceam că-i acordeon, mă suiam pe masă şi mă-ndoiam, mă suceam, ce mai era de mine! A văzut tata că-mi place, şi la şapte ani mi-a luat acordeon. Am învăţat foarte repede, că dacă ai daru’ acesta, miru’ acesta, să cânţi, şi ai ureche muzicală, te duce. Practic, m-a învăţat un unchi de-al meu, din partea mamei, un tangou, un simplu tangou, «Marea de smarald». Era aşa: «N-am să uit niciodată-n viaţă, marea de smarald». Un tangou, o melodie aşa. După asta le mai însemnam eu pe clape, cum vine «Măi tramvai», un vals, cutare, după aia am început singur”, a povestit Ionel Tudorache.
La început a abordat muzica ușoară, valsuri, iar de muzica lăutareasca s-a apucat abia la 15 ani. Sub aripa tatălui său, violonistul Aurel Tudorache, Ionel Tudorache s-a împrietenit foarte repede cu acordeonul. A încercat la început să cânte cu vioara, însă tatăl lui nu l-a lăsat.
Pentru că a avut talent, a fost remarcat peste ani şi de fiul cel mai mic al cuplului dicatorial Ceauşescu. ”Prima oară am cântat la Constanța, pentru Nicușor. Se purta frumos cu noi, ca un adevărat domn. Îi plăcea melodia La Chilia-n port”, povestește Ionel Tudorache. Lăutarul buzoian are mai multe albume înregistrate la casa de discuri Electrecord şi este cunoscut pentru originalitatea cu care interpretează melodia “La Chilia-n port”. ”Eu sunt cel care a mers în Chilia pentru documentare și a ridicat-o la rangul de șlagăr al muzicii lăutărești. Am îmbunătățit-o mult, eu și cu instrumentiștii pe care i-am avut de-a lungul timpului”, spune, mândru, lăutarul din Buzău.
Ionel Tudorache sau „Fărâmiță” cum prietenii îl alintă, a beneficiat de un har și o înclinare către acordeon din fragedă copilărie. A frecventat cercurile celor mai buni muzicieni cum ar fi Romica Puceanu, pe care a acompaniat-o 5 ani, pentru a produce un excelent album de muzică originală, compoziție proprie atât versurile cât și muzica.
Taraful Ionel Tudorache a înregistrat la Electrecord în anul 2000 un album numit “La Chilia-n Port”, iar piesa ce dă numele albumului a fost folosită la ecranizarea romanului scris de Marin Preda, “Cel mai iubit dintre pământeni“, în regia lui Șerban Marinescu.
A crescut cu cântece lăutărești vechi, dar marele lui talent nu se sprijină doar pe ureche.
Are trei copii, o fată și doi băieți. Fata cea mare a terminat conservatorul și este un veritabil profesor de pian. Cel de-al doilea copil, Ciprian Tudorache, a încercat mai întâi să cânte la vioară însă în cele din urmă a învățat contrabasul. Al treilea fiu, Marian Tudorache, a făcut pianul și țambalul.
Ionel Tudorache rămâne un veritabil lăutar de modă veche, la care se adaugă cea mai frumoasă interpretare a unuia din marile cantece populare lăutărești: La Chilia-n port.
Video: https://www.youtube.com/watch?vâdXfeU3k6FBs
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















