Economie
Fabrica de baterii «Tesla» de la Brăila, sub semnul întrebării
* potrivit profit.ro proiectul ″Tesla Brăila Gigafactory”, de construire a unei fabrici de sisteme de stocare a energiei printr-o investiție estimată la aproape 100 de milioane de euro, stagnează de ceva timp și chiar se află în pericol de a fi abandonat complet * dezvoltatorul a luat în calcul inclusiv o ieșire din scenă, parțială sau totală, prin cooptarea unui partener care să continue proiectul, după cum precizează presa centrală, citând surse apropiate Tesla * de asemenea, surse administrative au confirmat informația pentru cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, cu precizarea că totul ar porni de fapt, de la măsurile Guvernului Ilie Bolojan, a majorării TVA-ului și a suprataxării dividendelor, la pachet cu impredictibilitatea generală din România, care pune pe fugă eventualii investitori
Dezvoltatorul din Cehia care în 2022 anunța că intenționează să realizeze în Parcul Industrial al Zonei Libere Brăila o fabrică de baterii a început să bată în retragere. Mai exact, după cum anunță profit.ro proiectul ″Tesla Brăila Gigafactory”, de construire a unei fabrici de sisteme de stocare a energiei printr-o investiție estimată la aproape 100 de milioane de euro continuă să înregistreze întârzieri. Potrivit sursei citate, grupul ceh ar fi luat în calcul inclusiv un exit, parțial sau total, prin cooptarea unui partener care să continue proiectul, după cum ar fi declarat pentru Profit.ro surse apropiate Tesla.
“Anul trecut se obținuseră o extensie a implementării proiectului finanțat parțial printr-un ajutor de stat, pentru sfârșitul anului 2025, și autorizația de construcție. Dar proiectul nu a avansat, așa încât, ținând cont de stadiul actual, cel mai devreme în 2026 ar putea să fie gata”, au declarat sursele citate de profit.ro.
Se pare că variantele luate în calcul de cei de la ”Tesla” (companie distinctă de celebra ”Tesla” a afaceristului american Elon Musk) ar fi o ieșire din scenă, eventual prin identificarea și cooptarea unui alt investitor interesat să preia afacerea.
Interesant de precizat este și că acest proiect în valoare totală de 450 milioane lei ar urma să beneficieze de un ajutor de stat de 200 milioane lei, dată fiind locația aleasă.
După cum a mai informat profit.ro, reprezentanții ”Tesla” anunțau în vara anului trecut că întârzierile cu care se confruntau încă de atunci erau determinate de anumite modificări la proiectul inițial, inclusiv din pricina dublării capacității, astfel că fabrica ar fi trebuit lansată în iunie 2025.
Informația privind incertitudinea acestui proiect investițional a fost preluată rapid în presa centrală. După cum informează libertatea.ro, Tesla Energy Storage SRL a depus cererea pentru autorizația de construire a fabricii încă din iunie 2024, compania anunțând atunci, așa cum a informat și cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, că investiția va genera 350 de locuri de muncă.
Surse administrative: problema o reprezintă măsurile de austeritate ale Guvernului
După cum au declarat surse administrative de încredere pentru cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, problema reală privind posibila retragere a dezvoltatorului ceh din ecuație o reprezintă, de fapt, măsurile de austeritate ale Guvernului Ilie Bolojan și faptul că România a devenit extrem de impredictibilă pentru investitorii străini. Potrivit acestora, Tesla Energy Storage SRL ar avea o mare problemă cu faptul că nu se știe exact ce măsuri pregătește Guvernul, astfel că așteaptă să vadă ce urmează pentru a lua o decizie finală: continuitate sau retragere totală. Se pare că tocmai creșterea TVA-ului și suprataxarea dividendelor și impozitul pe profit ar înclina balanța simțitor spre un eventual exit, deoarece la o investiție de 90 milioane de euro, măsurile stabilite de noul Executiv, se vor face simțite puternic.
Așa cum se știe, grupul din Cehia a primit tot sprijinul pe plan local din partea autorităților pentru a dezvolta această fabrică. Primăria a emis autorizația de construire, care se află încă în termen, iar ajutorul de stat pentru derularea investiției este în continuare valabil. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu acest proiect investițional important în următoarea perioadă.
Potrivit libertatea.ro, grupul ceh Tesla are o istorie care pornește din conglomeratul comunist cehoslovac cunoscut și în România înainte de 1989 pentru aparatele electronice Tesla. Principalul lor activ este fabrica din Slovacia, unde produc sisteme de stocare a energiei și alte echipamente industriale. Tesla Global SE deține mai multe afaceri în domeniul energiei regenerabile.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















