Învățământ
Elevi îmbrăcați în negru, protest împotriva uniformelor obligatorii
• luni, 28 septembie, elevii din Brăila s-au alăturat acțiunii naționale prin care colegii lor au ales să poarte negru, într-un semnal public privind introducerea uniformei școlare obligatorii • reprezentanții elevilor spun că orice decizie care îi afectează direct trebuie luată în urma unui dialog real cu aceștia
Pe 21 septembrie, Senatul a adoptat proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Consiliul Național al Elevilor s-a opus public proiectului încă de la depunerea sa și a semnalat faptul că reprezentanții elevilor nu au fost invitați la dezbateri și nu au fost consultați cu privire la prevederile acestuia. Proiectul urmează să fie dezbătut și votat în Camera Deputaților, camera decizională.
Ieri, 28 septembrie, elevii Colegiului Național ”Ghe. Munteanu Murgoci” s-au alăturat protestului inițiat de colegii lor la nivel național. Aceștia și-au expus punctul de vedere prin intermediul unui comunicat transmis de Ana Brebenel, președintele Consiliului Județean al Elevilor Brăila. Redăm mai jos integral acest comunicat:
”Astăzi purtăm negru nu pentru că ni s-a spus ce să purtăm, ci pentru că noi alegem să transmitem un mesaj.
Astăzi, elevii din întreaga țară transmit un mesaj comun printr-un gest simplu: aleg să poarte negru. Participarea la această acțiune este voluntară, iar mesajul transmis de reprezentanții elevilor este unul clar: ne dorim să fim consultați atunci când se iau decizii care ne afectează direct.
În calitate de președinte al Consiliului Județean al Elevilor Brăila, consider că orice măsură care schimbă în mod direct viața de zi cu zi a elevilor trebuie discutată și cu cei asupra cărora aceasta se aplică. Pe 21 septembrie, Senatul a adoptat proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Consiliul Național al Elevilor a transmis că s-a opus public proiectului încă de la depunerea sa și că reprezentanții elevilor nu au fost invitați la dezbateri și nu au fost consultați cu privire la prevederile acestuia. Proiectul urmează să fie dezbătut și votat în Camera Deputaților.
În același timp, consider important să facem o distincție între existența unei ținute școlare și obligativitatea unei uniforme. Regulamentele școlare prevăd deja obligația elevilor de a avea o ținută decentă și adecvată mediului educațional. Nu contestăm această responsabilitate și nu susținem ideea că elevii ar trebui să ignore regulamentele școlare. Ceea ce contestăm este transformarea uniformei într-o obligație generală, stabilită fără un dialog real cu beneficiarii direcți ai sistemului de educație.
Mai mult, trebuie să ne întrebăm dacă uniforma este într-adevăr răspunsul la problemele pe care le au elevii în prezent. Bullying-ul nu dispare pentru că elevii poartă aceleași haine. Violența din școli nu este rezolvată printr-un sacou sau o cămașă. Inechitățile dintre elevi nu dispar doar pentru că aceștia au aceeași ținută, ci simplu se transpun în alte domenii, rechizite diferite, telefoane diferite, ghiozdane diferite. Problemele legate de sănătatea mintală, accesul la consiliere, infrastructura școlară, calitatea educației sau lipsa de resurse au nevoie de politici concrete, nu doar de schimbări care sunt mai ușor de observat, pentru că “educația nu se repară la croitorie”
Asta nu înseamnă că uniforma nu poate avea susținători sau că nu există argumente în favoarea ei. Înseamnă că o astfel de măsură trebuie discutată serios: ce problemă încercăm să rezolvăm, ce efecte va avea asupra elevilor și familiilor, cum sunt consultate comunitățile școlare și cum ne asigurăm că măsura nu creează alte dificultăți. Inclusiv forma proiectului aflată în procedură legislativă prevede reglementarea modelelor și standardelor tehnice ale uniformelor, precum și măsuri privind acordarea gratuită sau subvenționarea achiziției acestora. Înțelegem nevoia ca elevii din familiile cu venituri reduse să nu fie puși într-o situație financiară dificilă și tocmai din acest motiv considerăm că trebuie să ne întrebăm dacă acești bani nu ar putea fi folosiți pentru nevoi mult mai urgente ale sistemului de educație. Tocmai pentru că vorbim despre o măsură cu efecte concrete asupra elevilor și familiilor lor, considerăm că este necesară o dezbatere reală și transparentă.
Există și o contradicție importantă pe care această zi o scoate în evidență. Ni se vorbește despre uniformă ca despre un element care ar putea crea unitate și apartenență. Astăzi, însă, elevii demonstrează că se pot uni în jurul unei idei fără să fie nevoie să poarte aceeași uniformă. A purta negru este alegerea noastră, făcută voluntar. Tocmai această diferență este esențială: una este să alegem împreună cum transmitem un mesaj și alta este ca o astfel de alegere să ne fie impusă.
Din partea Consiliului Județean al Elevilor Brăila, consider că este important ca acest mesaj să fie transmis într-un mod responsabil. Elevii trebuie să își cunoască drepturile, dar și responsabilitățile. Putem să fim nemulțumiți de o decizie și, în același timp, să respectăm regulile școlii și să purtăm un dialog normal cu profesorii și conducerile unităților de învățământ.
Pentru mine, această acțiune este, înainte de toate, despre reprezentare. Consiliile elevilor există tocmai pentru ca vocea elevilor să ajungă acolo unde se iau deciziile. Când o măsură îi privește direct pe elevi, aceștia nu ar trebui să fie ultimii întrebați. Astăzi, elevii din Brăila care aleg să poarte negru transmit exact acest lucru: suntem aici, avem un punct de vedere și vrem să fim ascultați”.
Învățământ
Activități preventive prin programul național ”Școala Siguranței Tedi”
Siguranța se învață de la cele mai mici vârste, se consolidează prin educație și devine esențială în fiecare etapă a dezvoltării! Acesta este mesajul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila care, la data de 12 noiembrie, au dat startul activităților preventive din cadrul programului național ”Școala Siguranței Tedi”, printr-o întâlnire cu elevii Școlii Gimnaziale Berteștii de Jos.
Potrivit polițiștilor, ediția a XII-a aduce o noutate importantă: posibilitatea înscrierii atât a claselor I, cât și a claselor a II-a, oferind continuitate educației pentru siguranță.
”Programul își propune astfel să transforme prevenirea dintr-o experiență punctuală într-un parcurs educațional care se dezvoltă împreună cu copilul. Prin jocuri și dialog interactiv, elevii claselor I au descoperit reguli esențiale de siguranță acasă, la școală, pe stradă și în mediul digital, învățând să recunoască situațiile de risc și să știe cum să reacționeze”, au spus reprezentanții IPJ Brăila.
Totodată, demersul preventiv a continuat cu elevii claselor a VIII-a, în cadrul proiectului ”Setează siguranța copilului tău!”. Discuțiile au vizat protejarea datelor personale și a identității digitale, securitatea conturilor, cyberbullyingul, provocările periculoase și riscurile interacțiunilor cu persoane necunoscute, subliniindu-se totodată importanța implicării părinților în siguranța online a copiilor.
”Două categorii de vârstă, provocări diferite, dar un obiectiv comun: formarea unor comportamente responsabile și dezvoltarea capacității de a recunoaște și evita situațiile de risc. Pentru că siguranța nu înseamnă doar să cunoști regulile, ci să știi să le aplici atunci când contează”, au mai precizat polițiștii.
Învățământ
Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli
• cine va convinge comisiile că poate conduce o școală? Răspunsul începe să se contureze la Brăila din 17 noiembrie, când debutează interviurile propriu-zise din concursul directorilor de școli • după evaluarea administrativă a planurilor manageriale, 92 de candidați ajung față în față cu evaluatorii • urmează 45 de minute în care fiecare va trebui să demonstreze că poate trece de la teorie la decizie și de la proiect la managementul real al unei unități de învățământ
De astăzi, 12 noiembrie, la nivel național începe etapa interviurilor propriu-zise din concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.
La Brăila, după evaluarea planurilor manageriale și soluționarea contestațiilor, 92 de candidați, cu 108 opțiuni, au ajuns în fața următoarei provocări.
În maximum 45 de minute, fiecare va trebui să demonstreze că poate transforma un proiect managerial într-o viziune aplicabilă în școală.
Potrivit graficului de desfășurare a celei de-a doua etape a probei de interviu, publicat de Inspectoratul Școlar Județean, primul candidat la Brăila este programat să susțină interviul marți, 17 noiembrie, începând cu ora 9:00. La polul opus al programării, ultimul candidat figurează pe listă pentru data de 25 noiembrie, ora 10:00. Așadar, deși intervalul oficial de desfășurare a interviurilor este 12–27 noiembrie, potrivit programării afișate, evaluările candidaților brăileni sunt repartizate între 17 și 25 noiembrie.
După săptămâni de probe, evaluări, punctaje și contestații, concursul pentru conducerea unităților de învățământ din Brăila intră, începând de astăzi, într-o etapă cu miză importantă. Candidații care au trecut de evaluarea administrativă a planurilor manageriale se vor prezenta în fața comisiilor de interviu, unde nu va mai fi suficient să aibă un proiect bine redactat.
Vor trebui să-l susțină, să-și argumenteze deciziile și să arate cum ar gestiona situații concrete din viața unei școli.
Rezultatele finale ale evaluării administrative au fost publicate marți, 10 noiembrie, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Brăila. Această etapă a avut caracter eliminatoriu: candidații care au obținut cel puțin nota 7 au primit dreptul de a continua concursul, în timp ce o notă sub acest prag a însemnat eliminarea.
Este important de precizat că nota obținută la evaluarea planului managerial nu se adaugă la media finală a concursului. Ea funcționează ca un filtru, stabilind cine poate ajunge la interviul propriu-zis.
Contestațiile au schimbat situația unui candidat
În urma publicării rezultatelor inițiale și a soluționării contestațiilor, situația candidaților a suferit câteva modificări. Potrivit datelor transmise de comisia de organizare a concursului, au fost depuse cinci contestații. Într-un caz, nota inițială de 8,30 a fost menținută.
Pentru alți trei candidați, punctajele au crescut, însă cea mai importantă modificare s-a înregistrat la Școala Gimnazială ”Radu Tudoran”, unde un candidat înscris pentru funcția de director adjunct a reușit să treacă pragul eliminatoriu.
Mai exact, după reevaluarea planului managerial, nota acestuia a crescut de la 6,80 la 7,16. Diferența de câteva zecimi a făcut, în acest caz, diferența dintre eliminarea din concurs și continuarea competiției. Pentru ceilalți doi candidați ale căror lucrări au fost reevaluate, creșterile au fost de 0,10, respectiv 0,04 puncte. A existat și un caz în care contestația nu a adus rezultatul așteptat. Candidatul care nu îndeplinise nici inițial pragul de promovare a primit, după reevaluare, o notă și mai mică: de la 4,60 la 4,44.
În urma afișării rezultatelor finale, un candidat a fost declarat respins la această etapă. Astfel, din cei 93 de candidați rămași după probele anterioare, au continuat concursul 92, cu un total de 108 opțiuni: 72 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.
45 de minute în fața comisiei. Aici începe adevăratul test!
Dacă până acum candidații au fost evaluați pe baza competențelor și a documentelor depuse, în perioada 12–27 noiembrie urmează proba care îi aduce față în față cu evaluatorii. Fiecare candidat va avea la dispoziție maximum 45 de minute pentru a demonstra că nu doar știe să construiască un plan managerial, ci și că are capacitatea de a-l pune în practică.
Interviul este împărțit în trei secțiuni, fiecare cu un timp bine stabilit. Primele 20 de minute sunt rezervate prezentării și susținerii proiectului managerial. Candidatul trebuie să-și explice viziunea, obiectivele și direcțiile de dezvoltare pe care le propune pentru unitatea de învățământ. Următoarele 15 minute sunt dedicate rezolvării unei situații-problemă.
Poate fi vorba despre gestionarea unui conflict, o situație de criză, relația cu părinții, dificultăți de comunicare, aplicarea legislației sau alte provocări administrative și manageriale. Ultimele 10 minute verifică aptitudinile digitale și competențele de operare necesare exercitării funcției de director sau director adjunct.
Așadar, nu este suficient ca proiectul să arate bine pe hârtie. Candidatul trebuie să convingă prin felul în care îl prezintă, prin argumentele pe care le aduce și prin soluțiile pe care le găsește atunci când este pus în fața unei situații concrete. Cei cinci membri ai comisiei vor acorda note individuale, iar nota finală a interviului va fi media aritmetică a punctajelor acordate. Pentru promovarea probei este necesară cel puțin nota 7.
Cu alte cuvinte, o evaluare administrativă foarte bună nu garantează automat și un interviu pe măsură. De astăzi, contează nu doar ce au scris candidații în proiecte, ci și cât de bine reușesc să-și susțină ideile și să demonstreze că pot lua decizii.
În fața comisiilor: cinci evaluatori și o decizie pentru fiecare școală
Odată cu începerea interviurilor, atenția se mută nu doar asupra candidaților, ci și asupra celor care vor analiza prestația acestora. Fiecare interviu se desfășoară în fața unei comisii formate din cinci membri, iar fiecare dintre ei va acorda un punctaj individual. Media notelor va stabili rezultatul candidatului la această etapă.
Componența comisiilor reunește reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, cadre didactice din unitățile de învățământ, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și membri desemnați din mediul economic sau universitar. Este o formulă care aduce la aceeași masă perspective profesionale diferite, într-o evaluare ce vizează nu doar pregătirea didactică, ci și capacitatea de organizare, comunicare și conducere.
Rămâne însă de văzut cum se va reflecta această perspectivă în evaluarea candidaților și ce criterii vor cântări cel mai mult atunci când aceștia vor trebui să-și susțină proiectele, să rezolve situații concrete și să demonstreze că pot gestiona o instituție de învățământ.
Rolul evaluatorilor nu este deloc unul formal. În cele 45 de minute ale interviului, aceștia vor urmări modul în care candidatul își argumentează proiectul managerial, răspunde unei situații-problemă și demonstrează că stăpânește competențele necesare funcției pentru care candidează. Notele acordate vor conta direct în rezultatul acestei probe, astfel că responsabilitatea comisiei este pe măsura mizei concursului.
Așadar, într-un proces care vizează conducerea a zeci de unități de învățământ din județ, transparența privind organizarea și activitatea comisiilor rămâne un aspect important asupra căruia vom reveni.
În acest context, era util ca informațiile privind persoanele desemnate și repartizarea în comisii să fie făcute cunoscute publicului, în măsura permisă de regulile concursului.
Nu pentru a transforma componența comisiilor într-un subiect de suspiciune, ci pentru ca întregul proces să poată fi urmărit și înțeles de cei interesați de viitorul școlilor brăilene.
Pentru că interviul nu înseamnă doar 45 de minute în care un candidat trebuie să convingă. Înseamnă și o evaluare în care fiecare membru al comisiei are o responsabilitate clară, iar notele acordate vor conta în stabilirea celor care vor ocupa funcțiile de conducere.
De la 149 de opțiuni, la 108. Cine ajunge la linia de sosire?
La începutul competiției, în județul Brăila erau disponibile 127 de funcții de conducere: 82 de directori și 45 de directori adjuncți. Pentru acestea au fost depuse 124 de dosare de candidatură, candidații exprimând în total 149 de opțiuni. După evaluarea competențelor desfășurată în 13 octombrie, au rămas 93 de candidați, cu 109 opțiuni: 73 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.
La acea etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim, iar unul nu s-a prezentat.
Acum, după evaluarea administrativă a proiectelor manageriale și soluționarea contestațiilor, numărul celor care continuă a ajuns la 92 de candidați, cu 108 opțiuni.
Competiția se apropie, așadar, de etapa în care diferențele dintre candidați nu vor mai fi date doar de documentele depuse, ci și de felul în care aceștia își susțin proiectele și răspund provocărilor din fața comisiei.
Verdictul final, în decembrie
În Brăila, interviurile se desfășoară în perioada 17–25 noiembrie 2026. Contestațiile la această probă pot fi depuse în intervalul 17 noiembrie – 2 decembrie, iar soluționarea lor este programată până pe 7 decembrie. Rezultatele finale ale concursului urmează să fie afișate pe 9 decembrie. O zi mai târziu, candidații declarați admiși pentru mai multe funcții își vor exprima opțiunea finală pentru o singură unitate de învățământ.
Validarea rezultatelor în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean este programată pentru 11 decembrie, iar deciziile de numire trebuie emise și comunicate până la 16 decembrie, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Rămâne de văzut cine va reuși să treacă și de această probă, cine va confirma în fața evaluatorilor și, mai ales, cine va ajunge să ocupe funcțiile de conducere începând cu anul viitor.























