ÎNVĂȚĂMÂNT
Educație pentru siguranța elevilor. Despre riscurile din mediul digital
• polițiștii au discutat cu elevii de la două unități de învățământ despre siguranța minorilor acasă, la școală, pe stradă, prevenirea disparițiilor de minori, cu scopul de a-i face pe elevi să înțeleagă riscurile la care ar putea fi expuși • s-a discutat și despre modul în care ar trebuie să acționeze elevii pentru prevenirea incidentelor neplăcute • un accent deosebit a fost pus pe tema siguranței în mediul digital, în contextul utilizării tot mai frecvente a tehnologiei în rândul copiilor de vârste fragede
Polițiștii au fost alături de elevi și i-au învățat cum să se ferească de incidente neplăcute, la școală sau acasă, dar și pe internet.
În săptămâna 20-24 aprilie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat o serie de activități informativ-preventive în două unități de învățământ. Oamenii legii au fost printre elevii de la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” și Liceul de Arte ”Hariclea Darclee”.
Peste 200 de elevi ai claselor primare au primit informații utile pentru siguranța lor.
În cadrul întâlnirilor, au fost abordate teme de interes, precum: siguranța minorilor acasă, la școală, pe stradă, prevenirea disparițiilor de minori, toate având scopul de a-i face pe elevi să înțeleagă riscurile la care ar putea fi expuși dar și modul în care ar trebuie să acționeze pentru prevenirea acestora.
Polițiștii au discutat cu elevii și despre fenomenul de discriminare – în cadrul proiectului de prevenire «Fără discriminare», au dat exemple și i-au încurajat să adreseze întrebări.
Un accent deosebit a fost pus pe tema siguranței în mediul digital, în contextul utilizării tot mai frecvente a tehnologiei în rândul copiilor de vârste fragede.
”Elevii au fost informați cu privire la principalele riscuri asociate mediului online, respectiv interacțiunea cu persoane necunoscute, expunerea datelor personale sau accesarea unor conținuturi nepotrivite vârstei lor. Totodată, au fost prezentate măsuri concrete de prevenire, fiind încurajată adoptarea unui comportament responsabil în mediul virtual, precum și menținerea unui dialog constant cu părinții și cadrele didactice în situațiile care pot genera disconfort sau risc.
Demersul preventiv se subscrie proiectului de creștere a siguranței minorilor în era digitală «Setează siguranța copilului tău!»ce are ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare privind riscurile din mediul digital și promovarea unui comportament preventiv în rândul părinților și al copiilor”, au precizat polițiștii.
Astfel de activității vor continua în unitățile de învățământ pe tot parcursul anului școlar, prevenirea victimizării minorilor fiind o prioritate a Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR




































