Să iubim natura
Dropiile, uriașii pierduți
* ce se poate face pentru a fi readuse în județul Brăila aceste păsări care odinioară dominau câmpurile din Bărăgan
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Dropia (Otis tarda), cea mai ,,grea” pasăre din Europa (masculul atingând 16 kg), este o specie caracteristică zonelor stepice, care de-a lungul timpului și-a adaptat preferințele de habitat pentru zonele agricole. Cu toate acestea, datorită presiunii antropice ridicate (pierderea și fragmentarea habitatului specific, mecanizarea și intensificarea agriculturii și nu în ultimul rând vânătoarea) arealul european al speciei s-a fragmentat și redus considerabil în secolul XX. Deși până la jumătatea secolului trecut dropia era o pasăre caracteristică pentru câmpiile României, cuibărind la sud de Carpați, în Câmpia de Vest, în Banat și în Dobrogea, astăzi, cu excepția câtorva semnalări sporadice, efectivele speciei pe teritoriul României sunt incerte. Deși declarată Monument al Naturii, populațiile odinioară stabile din Bărăgan și Dobrogea se pare că s-au stins.
Totuși, datorită eforturilor internaționale pentru conservarea populațiilor vulnerabile de dropii din Europa Centrală și de Est, specia merită mai multă atenție și în țară noastră. Dropiile au capacitatea de a parcurge distanțe semnificative prin zbor, devenind foarte vulnerabile în iernile cu multă zăpadă și temperaturi mici, atunci când părăsesc ariile protejate în căutarea hranei. Astfel, dropiile pot apărea și în țară noastră, mai ales în Câmpia de Vest (populațiile din Ungaria), în Banat (cele din Serbia) și în Dobrogea (populațiile din Ucraina și eventual Bulgaria).
Acest proiect a fost conceput de către SOR în parteneriat cu BirdLife International și MME/BirdLife Ungaria pentru a se afla mai multe despre situația dropiei în România: să fie localizate eventualele perechi cuibăritoare, identificate habitatele favorabile pentru iernat și pentru împerechere și informarea localnicilor despre importanța conservării speciei acolo unde ea apare. Împreună cu colegii de la MME/BirdLife Ungaria au fost organizate ieșiri în teren în zonele unde ar fi posibil ca exemplare din Ungaria să traverseze granița în perioada de reproducere sau de iernare. Activitățile de monitorizare au fost realizate în județele Bihor, Arad și Timiș, cu sprijinul voluntarilor SOR, Milvus și al celor din partea Parcului Natural Kőrös-Măros din Ungaria. Au fost observate patru exemplare în aprilie 2007 (între care un mascul în dans nupțial) în județul Bihor în apropierea graniței cu Ungaria.
De asemenea a fost realizată versiunea în limba română a bazei de date aflate pe serverul din Ungaria, accesibilă la adresa: www.tuzok.mme.hu. Baza de date realizată de BirdLife Ungaria a fost creată pentru a facilita acțiunile de conservare a populației central-europene a dropiei în perioada de migrație și de iernare, prin posibilitatea semnalării rapide a observațiilor privind dropia. Totodată, este o bază de date on-line ce poate fi folosită și pentru a stoca informații privind observațiile realizate în timpul perioadei de reproducere și de creștere a puilor. Astfel se pot aduna date în mod rapid și sistematic. Acest website este coordonat de o echipa internațională, care include coordonatorii naționali din fiecare țară din aria de răspândire, inclusiv din România. Deși prin această inițiativa s-a dorit în primul rând să se sprijine Memorandumul de Înțelegere asupra dropiei din cadrul Convenției asupra Speciilor Migratoare (CMS), se dorește și consolidarea rețelei de specialiști în conservarea dropiei.
Dorim să-i îndemnăm pe toți cei care dețin date (chiar și observații mai vechi) despre dropii să le introducă în baza de date sau să ia legătură cu noi. Sperăm că această inițiativă va fi continuată și vom putea contribui și noi la conservarea acestei specii emblematice!
Au existat persoane care mi-au transmis că au văzut dropii în județul Brăila dar până nu există fotografii, este greu de crezut. Nu neg că ar putea exista migrând mai nou din Ucraina și Rusia, zone unde, din cauza războiului pot alege să plece, dar sper și eu ca ornitolog să mă întâlnesc într-o zi cu o astfel de pasăre și să o fotografiez pentru dumneavoastră.
În urmă cu mulți ani am vrut să fac un proiect pentru a reintroduce dropia în județul nostru. Am reușit să pun pe hârtie câteva detalii și apoi mi-am dat seama că un astfel de proiect ar genera costuri foarte mari și pe termen lung, de aceea am renunțat. Ideea mi-a rămas dar acest tip de proiect implică deplasări în zone unde dropia a fost reintrodusă și să ne documentăm, dar și multe persoane care să se implice, de la specialiști ornitologi, la medici veterinari și mulți alți specialiști.
Sursa de informare:
Să iubim natura
Lira Prieteniei la Brăila – etapa a IVa
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
În Brăila sunt și alte asociații de mediu care desfășoară activități interesante, cu impact la nivel național. Am mai scris despre asta și cu altă ocazie, dar de data aceasta trebuie să vă aduc la cunoștință că un grup inimos de oameni din Brăila se încăpățânează să organizeze un eveniment numit „Lira Prieteniei”, care a ajuns anul acesta la ediția a IV-a. Acești oameni s-au unit sub denumirea de Asociația de Turism și Ecologie Balta Mică a Brăilei.
Asociația A.T.E. Balta Mică a Brăilei este membră a Federației Române de Turism Sportiv și, în acest context, organizează și participă la acest tip de evenimente la nivel național. Menționez faptul că evenimentul de la Mărașu a fost organizat în colaborare cu Federația Națională de Turism Sportiv.
Dacă anul trecut acest eveniment a fost organizat în Lacu Sărat, anul acesta Mărașu a fost ales pentru ca invitații să poată vedea frumusețile Brăilei Sălbatice. Dacă aș numi doar câteva persoane care au muncit efectiv la organizarea acestui eveniment, poate aș omite pe cineva și nu ar fi corect față de aceștia. Cei care au făcut posibil acest eveniment nu sunt mulți și, credeți-mă, este foarte greu să reușești să organizezi o tabără pentru cel puțin 150 de persoane, la care să participe 18 cluburi de profil. Vă spun eu, care am mai organizat astfel de tabere, dar nu pentru mai mult de 20 de persoane. Totuși, trebuie să-l amintesc pe cel care este sufletul acestui eveniment de la Brăila, și anume Cristinel Ungureanu.
Acești oameni au obținut, înainte de toate, sponsorizări pentru a le asigura participanților masa, apa de băut și toate cele necesare, locul de campare și multe alte facilități, deoarece pot apărea probleme neprevăzute, iar distanța față de oraș este destul de mare. Să vă gândiți la faptul că peste 150 de persoane au venit din toată țara și au trebuit să ajungă în zona localității Mărașu, deoarece cazarea s-a făcut exclusiv la cort, locația fiind pusă la dispoziție de Primăria Mărașu. Organizatorii au reușit să găsească sponsorizările necesare pentru a duce la bun sfârșit acest eveniment.
Vă ofer aceste detalii pentru a înțelege faptul că această echipă, care a organizat acest important eveniment, a trebuit să fie atentă la foarte multe detalii organizatorice, deoarece era în joc imaginea sa, ca ONG, în cadrul Federației.
Acest eveniment este unul important deoarece reușește să promoveze zonele sălbatice din Brăila, iar iubitorii de natură din țară, care au participat la el, au făcut publicitate în mediul online prin imaginile foto și video postate de la fața locului pe rețelele de socializare. De asemenea, aceștia au avut ocazia să vadă frumusețile zonei, să se plimbe cu bărcile într-un tur organizat cu ajutorul celor de la Parcul Natural Balta Mică a Brăilei și să ducă acasă detalii despre aceste locuri frumoase din Brăila.
O să încerc să vă familiarizez cu o parte dintre activitățile desfășurate în cadrul acestei tabere, dar și cu celelalte asociații participante, deoarece au venit oameni de la Baia Mare, Cluj, Sibiu, Galați, Urziceni, Făgăraș, Focșani etc., adică oameni care au parcurs distanțe considerabile pentru a vedea aceste locuri frumoase din Brăila. Un astfel de eveniment reușește să facă publicitate județului nostru, ceea ce este foarte important.
Printre numeroasele concursuri organizate în cadrul taberei, care a avut loc în perioada 4-7 iunie, pot aminti: orientare nocturnă, triatlon, concurs de fotografie, concurs de caricatură, afiș ecologic, desen grafic, probe culturale și slide-show. Peste toate acestea s-a cântat muzică folk la focul de tabără, alături de invitați consacrați, Titus Constantin și Ionel Erimia.
De asemenea, au fost organizate momente culturale de către cluburile participante, care au făcut ca serile să fie unele de neuitat. Nu pot decât să felicit organizatorii acestui important eveniment și să le doresc puterea de a reuși să organizeze și să promoveze Brăila și în anii următori.
Să iubim natura
Păsările sălbatice și puii lor
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Păsările sălbatice au comportamente diferite atunci când au pui sau când clocesc, de la specii care apără cuibul cu îndârjire până la specii care părăsesc cuibul pentru a se apăra pe ele, lăsând puii pradă sigură pentru păsările răpitoare și nu numai.
Interesant este comportamentul unor specii de păsări și am să enumăr câteva, nu am pretenția că le voi enumera pe toate: ciovlica ruginie, piciorong, ciocîntors, nagâț. Ce este interesant la aceste păsări? Să știți că atunci când din întâmplare, sau cu bună știință, ai găsit cuibul acestor specii de păsări sau te afli fără să știi în apropierea unui cuib, fie că vorbim de pontă sau de pui, începe un spectacol regizat special pentru a te îndepărta de cuib. Dacă sunt în aer, încep să facă o zarvă atât de mare încât nu știi ce ai făcut, încep să își facă nevoile în aer, în direcția ta, se prefac că au o aripă ruptă, cad la sol. Aici încep să se prefacă rănite, doar pentru a te îndepărta de cuib. Spectacolul este atât de interesant, încât nu știi ce ai pățit, de ce sunt atât de agitate, sau dacă pasărea este rănită cu adevărat.
La polul opus, o să vă vorbesc despre rațe și corcodei, specii care părăsesc cuibul, lăsând puii în voia sorții, atunci când sunt atacate de cele mai multe ori de cioara grivă, sau de păsările răpitoare care dau târcoale cuiburilor.
În această perioadă a anului, au început să apară puii, destul de firav, deoarece vremea nu prea a fost una prielnică, multe păsări sunt în întârziere în ceea ce privește eclozarea puilor, dar am observat deja pui de păsări. În afară de berze, am văzut pui de gâscă de vară, pui de nagâț, pui de rață mare, pui de lișiță, pui de corcodel mare, pui de găinușă de baltă, iar la acest sfârșit de săptămână am văzut și pui de lebădă de vară. Monitorizez o locație unde aștept cu nerăbdare să văd puii de corcodel cu gât roșu și nu în ultimul rând puii de rață roșie, specii pe care nu le-am întâlnit până acum cuibărind în zona respectivă, dar nu am să dau locație pentru a nu pune în pericol aceste păsări și mai ales puii lor. Nu am reușit să fotografiez de aproape puii de nagâț, deoarece distanța era destul de mare.
Cei mai mulți pui la o pereche au fost la lebăda de vară, aceasta are cinci pui, iar la polul opus, corcodelul mare care are un singur pui.
Sper ca aceste păsări să reușească să își crească puii deoarece locurile sunt pline de pericole la tot pasul, de la păsări răpitoare, la câini de stână și nu în ultimul rând la oameni, care de multe ori nu au gânduri din cele mai pașnice.
Am să vă postez câteva fotografii cu acești pui pentru a vă bucura de aceste făpturi minunate. Trebuie de asemenea să menționez faptul că fotografierea acestor pui se face destul de greu, deoarece părinții îi protejează, iar ei sunt destul de prudenți în a se arăta.






















