Infracțiuni
Dreptate pentru bătrâna violată din Ciocile. Toți inculpații au ajuns în arest
• bătrâna de 88 de ani care s-a trezit cu trei indivizi intrați peste ea în casă a fost chinuită și i s-a pus și o pernă pe față, ca să nu se mai audă strigătele de ajutor, iar unul dintre tâlhari a și batjocorit-o • nu se știe care dintre cei trei inculpați, asta pentru că niciunul nu își asumă fapta, probele ADN urmând să facă lumină • oricum, la ședința din 21 mai, judecătorii Tribunalului Brăila au admis contestația procurorilor împotriva măsurii primei instanțe, care îl trimisese în arest preventiv doar pe unul dintre inculpați, iar acum toți trei sunt în spatele gratiilor • în prima instanță, doar pentru unul dintre indivizi s-a dispus arestarea
Toți cei trei indivizi care au dat buzna în casa unei bătrâne de 88 de ani, din comuna Ciocile, au ajuns în spatele gratiilor.
Bătrâna, care locuiește singură, s-a trezit în miez de noapte cu trei indivizi peste ea în casă, a fost și violată de unul dintre tâlhari.
Potrivit unor surse judiciare, sunt probe care confirmă violul asupra femeii de 88 de ani, acesta fiind comis de unul dintre cei trei bărbați. Numai că niciunul dintre cei trei nemernici nu recunoaște infracțiunea de viol, vinovatul urmând să fie stabilit în baza rezultatelor unor probe ADN.
Dacă la prima instanță doar unul dintre suspecți a fost arestat preventiv, la ședința din 21 mai judecătorii Tribunalului Brăila au admis contestația procurorilor împotriva măsurii primei instanțe, iar acum toți trei sunt în spatele gratiilor.
După cum v-am informat, în noaptea de 14 spre 15 mai, în jurul orelor 01.00 – 01.30, persoane necunoscute, având fețele acoperite, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei datorată vârstei de 88 ani, au pătruns prin efractie, pe timpul nopții, în locuința persoanei vătămate din comuna Ciocile.
”Inculpații au forţat uşa locuinţei, după care au imobilizat-o pe bătrână, i-au pus o pernă peste față și i-au solicitat o sumă de bani. După ce persoana vătămată le-a răspuns autorilor că nu
deţine nicio sumă de bani, aceştia au scotocit prin locuinţă, plecând la scurt timp, fără a sustrage bunuri sau bani”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
S-a dispus reținerea inculpaților C. Ionuț, B. Eduard și A. Lilian, pentru 24 de ore, apoi aceștia au fost prezentați în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, însă în primă instanță doar unul a ajuns în arest preventiv.
Încă de la momentul comiterii tentativei de tâlhărie, anchetatorii aveau suspiciuni că pensionara ar fi fost și violată, după cum ne-au transmis surse judiciare, dar urma să se probeze această faptă. Ulterior, surse din anchetă ne-au spus că infracțiunea de viol se confirmă, însă deocamdată nu se știe care dintre cei trei indivizi a comis fapta.
Dacă niciunul dintrei ei nu recunoaște, totul se va stabili după analiza probelor ADN prelevate de la fiecare, însă va mai dura până se va primi rezultatul.
Judecătorul a schimbat încadrarea juridică și a lăsat doi inculpați în arest la domiciliu
Oricum, dintre cei trei inculpați, acuzați deocamdată doar de tentativă la tâlhărie, la Judecătoria Brăila s-a dispus inițial arestarea preventivă doar față de unul, respectiv C. Ionuț, ceilalți doi fiind trimiși în arest la domiciliu.
”Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi dispune arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului C. Ionuţ pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie, de la data de 16.05.2026 la 14.06.2026 inclusiv. Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila de arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului B. Eduard -Ciprian pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie şi dispune arestul la domiciliu al acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat.
Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu persoana vătămată U. Camelia sau membrii de familie ai acesteia şi cu coinculpatul A. Lilian Florin. Impune inculpatului , ca acesta să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila de arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului A. Lilian Florin pentru tentativă la tâlhărie şi dispune arestul la domiciliu al acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, cu obligaţia de a nu părăsi imobilul fără permisiunea instanţei și să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. Cu drept de contestaţie”, este soluția dispusă în data de 16 mai, de judecător Cristina Coarnă, de la Judecătoria Brăila, potrivit unor surse judiciare.
Procurorul de caz a formulat contestație împotriva măsurii primei instanțe, iar în data de 20 mai urma să se ia decizia la Tribunalul Brăila.
Prin ordonanţa din data de 15.05.2026 a organelor de cercetare penală s-a dispus reţinerea inculpaţilor pentru 24 de ore, iar procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a solicitat, la data de 16.05.2026, arestarea preventivă a celor trei infractori, pe o perioadă de 30 de zile. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila a dispus doar arestarea preventivă a inculpatului C.Ionuț, iar decizia i-a nemulțumit pe procurori.
Procurorul a contestat măsura primei instanțe în cazul tentativei de tâlhărie. Și ceilalți doi inculpați au fost arestați preventiv
Toți cei trei indivizi care au dat buzna în casa unei bătrâne de 88 de ani, din comuna Ciocile, au ajuns în spatele gratiilor. Inițial, doar unul a fost arestat preventiv, iar ceilalți doi au fost trimiși în arest la domiciliu, dar procurorii au contestat măsura și au avut câștig de cauză la Tribunalul Brăila.
La ședința din 21 mai, instanța superioară a admis cererile procurorilor și a dispus arestarea celorlalți doi inculpați care inițial au primit arest la domiciliu.
După cum se arată în soluția instanței, judecătorii Tribunalului Brăila admit contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva încheierii nr. 939/2026 din data de 16.05.2026, pronunţată de Judecătoria Brăila cu privire la luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpaţii B. Eduard Ciprian şi A. Lilian Florin, şi în rejudecare: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Dispune arestarea preventivă a inculpatului B. Eduard Ciprian pentru o perioadă de 25 de zile, cu începere de la data de 21.05.2026 până la data de 14.06.2026, inclusiv.
Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă. Dispune arestarea preventivă a inculpatului A. Lilian Florin, pentru o perioadă de 25 de zile, cu începere de la data de 21.05.2026 până la data de 14.06.2026, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Soluția este definitivă.
Infracțiuni
Noi percheziții DIICOT la clanul Buricea
Membrii clanului Buricea au fost vizați, din nou, de percheziții DIICOT. Se continuă cercetările în dosarul cu acuzații de tentativă la omor, șantaj, camătă și trafic de persoane, în care au mai fost efectuate percheziții și în vara acestui an. Cei vizați sunt membri ai grupării lui Marian Buricea, chiar liderul interlop find acuzat de infracțiuni grave și reținut de anchetatori în luna iulie.
Astăzi, 6 noiembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române, au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Brăila și Galați. Totul în continuarea cercetărilor efectuate într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, tentativă la omor calificat, instigare la tentativă la omor calificat, complicitate la tentativă la omor calificat, șantaj, camătă, favorizarea făptuitorului, instigare la favorizarea făptuitorului, trafic de persoane, proxenetism și spălare a banilor.
”Actele de urmărire penală au reliefat că, începând cu anul 2021, pe raza municipiului Brăila s-a constituit o grupare de criminalitate organizată formată din 21 de inculpați, toți acționând în mod coordonat, sub autoritatea liderului, un bărbat în vârstă de 50 de ani, în vederea comiterii de infracțiuni grave contra persoanei – vătămare corporală și tentativă la omor, precum și împotriva relațiilor privind conviețuirea socială, potrivit rolurilor asumate, pentru realizarea obiectivelor grupului, în special cele generatoare de foloase patrimoniale din dobânzile aferente unor împrumuturi acordate neautorizat.
Astfel, din 2021 și până în data de 16 iulie 2026 (data destructurării grupării de criminalitate organizată), membrii acesteia au acționat în baza unei rezoluții infracționale comune și sub coordonarea liderului, au exercitat acte de violență împotriva mai multor persoane, săvârșind infracțiuni de tentativă la omor asupra a patru victime, precum și infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice, pentru menținerea și consolidarea supremației grupării în zona de influență, intimidarea persoanelor percepute ca adversare și conservarea reputației violente a grupului în mediul infracțional local”, arată procurorii DIICOT.
Atacatorii au adus victimele la un pas de moarte
Potrivit procurorilor, prin natura obiectelor utilizate, intensitatea, frecvența loviturilor aplicate celor patru victime și zonele anatomice vizate, acțiunile membrilor grupării au fost apte să producă decesul acestora. Acest rezultat nu s-a produs, urmare acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
”De asemenea, în intervalul de timp menționat, liderul grupului infracțional organizat a acordat ca îndeletnicire împrumuturi bănești unor persoane fizice, stabilind și primind în mod nelegal dobânzi săptămânale, lunare sau per ”termen” (procente din sumele împrumutate) fără să fie autorizat în acest sens, solicitând debitorilor constituirea unor garanții constând în bunuri imobile și mobile (autoturisme de lux). În acest context a exercitat acte de intimidare și presiune psihologică asupra unor debitori în scopul de a-i determina să plătească capitalul împrumutat și dobânzile aferente”, au mai stabilit procurorii.
Actele de urmărire penală au reliefat și faptul că, în perioada menționată, liderul grupului (n.r. – Marian Buricea) a efectuat și intermediat tranzacții financiare (primirea de sume de bani reprezentând dobânzi cămătărești și împrumuturi bănești). Acesta a procedat la transferarea și înregistrarea unor bunuri imobile și mobile (autoturisme de lux), pe numele unor persoane din cadrul familiei sale, deși era adevăratul beneficiar și utilizator al acestora, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a sumelor și bunurilor obținute din activitatea infracțională.
Tinere obligate să practice prostituția în Elveția
Probele administrate au relevat și faptul că, membrii, după săvârșirea unor infracțiuni, în scopul zădărnicirii sau îngreunării urmăririi penale, luau legătura cu persoanele vătămate în scopul influențării acestora pentru a adopta o atitudine favorabilă suspectului, respectiv pentru a nu formula plângere, a-și modifica susținerile ori a nu coopera cu organele judiciare.
Investigațiile efectuate în cadrul dosarului penal au stabilit și faptul că doi dintre membrii, folosind metoda ”loverboy”, au determinat două victime, inițial prin acte de manipulare emoțională (promisiuni de iubire) și ulterior prin constrângere psihică să practice prostituția pe teritoriul Elveției, respectiv al Austriei, în folosul lor material. ”Una dintre victime a fost transportată și adăpostită și în diferite orașe din România (Brăila, Baia Mare, Brașov, Suceava). În acest context, în schimbul unor sume de bani, suspecții au înlesnit celor două persoane vătămate practicarea prostituției”, se mai arată în comunicatul DIICOT.
Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului Investigații Criminale și luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din Inspectoratul Județean de Poliție Brăila, luptătorilor Serviciului Intervenții și Acțiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliției Române și jandarmilor din inspectoratele județene de jandarmi Brăila și Galați.
În comunicatul DIICOT se face precizarea că noile informații sunt transmise urmare a comunicatelor de presă nr.1 din data de 16.07.2026, nr.1 din data de 17.07.2026 și nr.1 din data de 01.08.2026.
Atunci am prezentat informații cu privire la descinderile effectuate la membrii clanului Buricea. https://obiectivbr.ro/descinderi-la-clanul-buricea/
Infracțiuni
Un tânăr își va petrece următorii ani în Centru de Detenție Tichilești
• inculpatul în vârstă de 18 ani, din comuna Gemenele, a fost condamnat la măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 4 ani și 6 luni • acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor, lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Condamnat pentru infracțiuni cu violență, un tânăr de 18 ani va sta aprope cinci ani în Centrul de Detenție Tichilești. El a fost prins de polițiști și condus la centru.
La data de 3 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Secția 1 de Poliție Rurală Brăila au pus în aplicare dispozițiile unei sentințe penale emise de către Tribunalul Brăila.
”S-a dispus față de un tânăr, de 18 ani, din comuna Gemenele, măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 4 ani și 6 luni, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor, lovirea sau alte violențe, tulburarea liniștii și ordinii publice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Astfel, polițiștii au procedat la identificarea tânărului, acesta fiind ulterior condus și internat în Centrul de Detenție Tichilești, unde își va executa măsura dispusă de instanță.






















