Social Media

ECONOMIC

Din respect pentru mediu. Mici perdele forestiere plantate de CUP ”Dunărea”

Publicat

în

• primul teren plantat cu puieți de tei se află în perimetrul stației de descărcare ape uzate, dinspre trecerea bac Smârdan • vor urma și altele, în zona stațiilor de epurare de la Brăila, Însurăței, Făurei și Gropeni
 
Pentru Compania de Utilități Publice (CUP) ”Dunărea” Brăila, protejarea apelor și a mediului înconjurător înseamnă nu doar activitatea modernei stații de eparare a apelor uzate, dar și… plantarea de puieți. Mici liziere, cum ar fi cea apărută la sfârșitul lunii noiembrie 2022 în zona Punctului de descărcare ape uzate – Stația SPO, amplasate în curba ce duce spre trecerea bac Smârdan. Perimetrul din afara stației era un teren viran, greu de săpat și loc de aruncare a gunoaielor. Acum, prin efortul și cheltuiala CUP Dunărea, acolo au prins rădăcini 120 de puieți din tei, iar după cum am aflat de la Daniela Stanciu, purtătorul de cuvânt al societății, “Lucrurile nu se vor opri aici, fiindcă acțiunea continuă, urmând să se realizeze mici perdele forestiere și în alte locații, cum ar fi incinta Stației de Epurare de la Brăila, dar la cele de la Însurăței, Făurei și Gropeni. La fiecare din aceste stații ale CUP Dunărea se vor planta câte 200 de puieți”.
Felicitări pentru inițiativă, iar cât privește ce s-a realizat la stația SPO, se impune ca toată zona să fie scoasă la lumină, prin dezafectarea fostei stații de carburanți care de ani de zile a ajuns o paragină; precum și astuparea gropilor/bălților  dar și tăierea bălăriilor din intersecția ce duce spre bac, strada Independenței, cantonul CFR și Vadul Ghecetului.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile