SPORT
Cuza Sport joacă pe teren propriu în prima etapă a turneului semifinal
• baschetbaliştii brăileni vor întâlni duminică, în Sala Polivalentă, pe CN Aurel Vlaicu Bucureşti • partida începe la ora 17.00 • “Aşteptăm suporterii să ne susţină la acest important meci”, este apelul făcut de Mircea Totolici, managerul echipei brăilene
Duminică, 26 februarie, în prima etapă a turneului semifinal al Ligii I la baschet masculin, Cuza Sport o va întâlni în sala polivalentă pe CN Aurel Vlaicu Bucureşti. Un prim meci din această a doua parte a campionatului, pe care formaţia brăileană doreşte să-l câştige. Cuza Sport s-a întărit în perioada care s-a scurs după încheierea sezonului regulat şi este pregătită să se lupte pentru accederea între primele patru formaţii, cele care se vor “duela” apoi pentru promovarea în Liga Naţională. Astfel, în lotul formaţiei brăilene au apărut cinci noutăţi şi anume, Ratko Petric, jucător de 31 de ani care vine de la Napredak Bosphorus din Liga a 2-a din Serbia. În cariera sa a mai jucat în prima ligă din Muntenegru, Bosnia, Slovacia şi Maroc. Al doilea, Adrian Robert Movileanu, baschetbalist care a făcut parte din marea echipă Asesoft Ploieşti. Jucătorul de 1,95 a promovat sezonul trecut cu CSU Ploieşti în Liga Naţională, iar după ce această formaţie s-a desfiinţat, s-a transferat la BCM Olimpic Baia Mare. Al treilea baschetbalist sosit la Brăila este Andrei Damian. Acesta a jucat în Liga Naţională la CSM Craiova în prima parte a acestui sezon. Tot la capitolul noutăţi poate fi menţionat şi Andrei Iliescu, transferat de la Steaua CSM Eximbank Bucureşti. Iliescu are în palmares un titlu de campion naţional de juniori cu Steaua, în 2015, de asemenea, el a fost component al loturilor naţionale de juniori şi a reprezentat România la ultimul Campionat European de juniori U18. Anul trecut a câştigat medalia de bronz la seniori cu Steaua şi a debutat în Eurocup. “Suntem pregătiţi de startul turneului semifinal şi aşteptăm cu mare încredere partida de duminică, la care atât eu cât şi jucătorii, sperăm să fim sprijiniţi din tribună de cât mai mulţi suporteri. Noi vom juca la victorie partida cu CN Aurel Vlaicu Bucureşti, dar cu siguranţă nu va fi un meci uşor. La această fază a competiţiei partidele vor fi mult mai echilibrate, spectaculoase”, a declarat Mircea Totolici, managerul clubului Cuza Sport.
În planul de pregătire al echipei brăilene antrenorul Cătălin Ştefănescu şi managerul Mircea Totolici au programat pentru aseară, la ora 19.30, şi un joc amical, în deplasare la Dinamo Bucureşti, formaţie care activează în Liga Naţională. Partida a avut loc în sala Dinamo.
Programul echipei brăilene în cadrul turului turneului semifinal:
Etapa 1: 26 februarie: Cuza Sport Brăila – CN Aurel Vlaicu Bucureşti
Etapa a 2-a, 5 martie: Universitatea Cluj – Cuza Sport Brăila
Etapa a 3-a, 12 martie: Cuza Sport Brăila – CS VSK C Miercurea Ciuc
Etapa a 4-a: partida Cuza Sport Brăila – Politehnica Iaşi nu se dispută
Etapa a 5-a, 19 martie: Cuza Sport Brăila – Ştiinţa Bucureşti
Etapa a 6-a, 26 martie: Cuza Sport Brăila – Rapid Bucureşti
Etapa a 7-a, 2 aprilie: BC Timba Timişoara – Cuza Sport Brăila
SPORT
Ioana Onica, vicecampioană națională la șah rapid
* brăileanca a obținut acestă performanță la categoria de vârstă fete 8 ani
În perioada 23–25 octombrie, stațiunea Eforie Nord a găzduit Campionatele Naționale de șah pentru juniori și tineret U8–U20 la șah rapid și blitz. Competiția a reunit aproape 400 de tineri șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară. Ioana Onica, sportivă legitimată la ACS Minerva Brăila și antrenată de Iulian Zanfir, a obținut titlul de vicecampioană națională la șah rapid, la categoria fete 8 ani, confirmându-și încă o dată valoarea și progresul sportiv.
Clubul brăilean a fost reprezentat la această competiție de încă trei sportivi: Teodor Viktorov și Filip Stencău, la categoria de vârstă U12, respectiv Irina Stencău, la categoria fete 10 ani.
Prin această performanță, Ioana Onica își îmbogățește palmaresul cu o nouă medalie importantă. În această vară, sportiva a obținut locul al III-lea la Campionatul Uniunii Europene, iar în luna septembrie a cucerit medalii de argint și bronz alături de echipa de fete a ACS Minerva Brăila.
”Munca susținută, disciplina și pasiunea pentru șah își arată rezultatele. Ioana confirmă de la o competiție la alta că perseverența și pregătirea constantă reprezintă pași esențiali spre performanță. Rezultatul obținut la Eforie Nord reprezintă o nouă reușită pentru tânăra sportivă și pentru ACS Minerva Brăila, club care continuă să susțină și să formeze noi generații de șahiști”, ne-a declarat Iulian Zanfir.
SPORT
Teodor Cosmin Nedelcu, campion național la șah rapid și vicecampion la șah blitz
* performanțe realizate la categoria de vârstă U20
Teodor Cosmin Nedelcu, șahist format la clubul CS Orizont 64 Brăila, legitimat în prezent la SCM Gloria Buzău, a obținut în 2026 trei titluri de campion național la șah clasic, la dezlegări și la șah rapid, precum și un titlu de vicecampion național la șah blitz.
Cel mai bun șahist brăilean al momentului, Teodor Cosmin Nedelcu, maestru FIDE în șah, a obținut ultimele performanțe, cele de la șah rapid, unde a încheiat concursul fără înfrângere, și șah blitz, cu prilejul Campionatelor Naționale de șah U20, care au avut loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Complexul Steaua de Mare din stațiunea Eforie Nord.
Aproape 400 de tineri șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară, s-au reunit pentru trei zile de competiție, în care fiecare mutare a contat în lupta pentru titlurile naționale.
”Sunt bucuros, anul acesta a fost unul foarte bun pe plan sportiv, am obținut titlul de campion național la trei probe, șah clasic, dezlegări și sah rapid, sunt campion cu echipa la șah clasic, vicecampion la șah blitz, precum și locul 1 la masa 1 la șah clasic pe echipe și cred că este cel mai bun an al meu pe plan național”, ne-a declarat Teodor Cosmin Nedelcu.























