Social Media

SPORT

Cuza Sport a încheiat en fanfare sezonul regulat

Timp de citire: 3 minute

• după un meci spectaculos, baschetbaliştii brăileni au învins cu 59-54  ACS Agronomia 4 Sports Bucureşti •  Cuza Sport  s-a calificat de pe primul loc în grupă , la turneul semifinal  • galeria a condus echipa brăileană spre al 11-lea succes
 
Cuza Sport a încheiat cu un succes returul Ligii I la baschet masculin,  59-54, în partida cu  ACS Agronomia 4 Sports Bucureşti, însă succesul formaţiei brăilene s-a conturat abia în ultima jumătate al sfertului al patrulea, când pe lângă mobilizarea întregului lot de jucători rulat de antrenorii Cătălin Ştefănescu şi Mircea Totolici, un rol însemnat la obţinerea acestei victorii l-a avut galeria, aceasta fiind formată în majoritate din componenţii echipelor de juniori ai clubului de baschet brăilean. Multiplul campion naţional şi MACEC la dirt track, Alexandru Toma, a dat lovitura de începere a partidei, iar echipa gazdă a marcat un coş de 3 puncte prin Ţelinoiu. Bucureştenii au egalat imediat şi apoi s-au distanţat la 5-3. Jocul a continuat în aceeaşi notă de echilibru, iar la finalul primului sfert Cuza Sport avea trei puncte avans, 16-13. Sfertul al doilea a fost controlat de echipa bucureşteană care s-a distanţat la 22-16, în primele minute ale acestei părţi a meciului. Gazdele au avut destule probleme la finalizare dar s-au apropiat la doar un punct, 24-25 de adversarii lor, numai că Agronomia a jucat pragmatic şi, la pauza mare, conducea cu 31-26.
Sfertul al treilea a fost la fel de echilibrat dar şi spectaculos, ambele combatante au făcut risipă de energie, iar la finalul lui bucureştenii încă mai aveau patru puncte avans, 48-44. Formaţia brăileană s-a apărat foarte bine în ultimul act al meciului, la finalizare nu s-a mai ratat cu nonşalanţă astfel că la jumătatea sfertului al patrulea Cuza Sport avea un punct avans, 53-52, iar la atacul următor Ţelinoiu a marcat iar brăilenii conduceau cu 55-52 şi începea să se pregigureze cel de-al 12-lea succes. Susţinuţi frenetic din tribună atât de galerie cât şi de ceilalţi aproximativ 400 de spectatori, baschetbaliştii pregătiţi de Cătălin Ştefănescu şi Mircea Totolici au gestionat foarte bine finalul de meci şi au încheiat cu o victorie meritată sezonul regulat.
 
Pentru Cuza Sport au marcat Craig Nicholson 23 puncte, Andrei Căpuşan 20, Ciprian Ţelinoiu 7, Claudiu Lungu 4, Cristian Corneanu 3, Florin Voiculeţ 1, Şerban Halici 1. La gazde a mai evoluat şi Bogdan Sandu.

SPORT

Ioana Onica, vicecampioană națională la șah rapid

* brăileanca a obținut acestă performanță la categoria de vârstă fete 8 ani

Publicat

în

În perioada 23–25 octombrie, stațiunea Eforie Nord a găzduit Campionatele Naționale de șah pentru juniori și tineret U8–U20 la șah rapid și blitz. Competiția a reunit aproape 400 de tineri șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară. Ioana Onica, sportivă legitimată la ACS Minerva Brăila și antrenată de Iulian Zanfir, a obținut titlul de vicecampioană națională la șah rapid, la categoria fete 8 ani, confirmându-și încă o dată valoarea și progresul sportiv.

Clubul brăilean a fost reprezentat la această competiție de încă trei sportivi: Teodor Viktorov și Filip Stencău, la categoria de vârstă U12, respectiv Irina Stencău, la categoria fete 10 ani.

Prin această performanță, Ioana Onica își îmbogățește palmaresul cu o nouă medalie importantă. În această vară, sportiva a obținut locul al III-lea la Campionatul Uniunii Europene, iar în luna septembrie a cucerit medalii de argint și bronz alături de echipa de fete a ACS Minerva Brăila.

”Munca susținută, disciplina și pasiunea pentru șah își arată rezultatele. Ioana confirmă de la o competiție la alta că perseverența și pregătirea constantă reprezintă pași esențiali spre performanță. Rezultatul obținut la Eforie Nord reprezintă o nouă reușită pentru tânăra sportivă și pentru ACS Minerva Brăila, club care continuă să susțină și să formeze noi generații de șahiști”, ne-a declarat Iulian Zanfir.

Citește articolul complet

SPORT

Teodor Cosmin Nedelcu, campion național la șah rapid și vicecampion la șah blitz

* performanțe realizate la categoria de vârstă U20

Publicat

în

Teodor Cosmin Nedelcu, șahist format la clubul CS Orizont 64 Brăila, legitimat în prezent la SCM Gloria Buzău, a obținut în 2026 trei titluri de campion național la șah clasic, la dezlegări și la șah rapid, precum și un titlu de vicecampion național la șah blitz.

Cel mai bun șahist brăilean al momentului, Teodor Cosmin Nedelcu, maestru FIDE în șah, a obținut ultimele performanțe, cele de la șah rapid, unde a încheiat concursul fără înfrângere, și șah blitz, cu prilejul Campionatelor Naționale de șah U20, care au avut loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Complexul Steaua de Mare din stațiunea Eforie Nord.

Aproape 400 de tineri șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară, s-au reunit pentru trei zile de competiție, în care fiecare mutare a contat în lupta pentru titlurile naționale.

”Sunt bucuros, anul acesta a fost unul foarte bun pe plan sportiv, am obținut titlul de campion național la trei probe, șah clasic, dezlegări și sah rapid, sunt campion cu echipa la șah clasic, vicecampion la șah blitz, precum și locul 1 la masa 1 la șah clasic pe echipe și cred că este cel mai bun an al meu pe plan național”, ne-a declarat Teodor Cosmin Nedelcu.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧