Social Media

SOCIAL

Copiii de la Bărăganul și-au vândut icoanele, iar cu banii obținuți și-au ajutat semenii

Publicat

în

• la Parohia Radu Vodă – Bărăganul, programul filantropic „Împărțim bucurie” a ajuns la cea de a IV-a ediție • în cadrul acestui program, copiii și-au vândut icoanele realizate pentru Duminica Ortodoxiei, iar cu banii strânși au cumpărat alimente, rechizite și dulciuri pentru semenii lor
 
În prima duminică a Postului Mare, în toate parohiile din Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost organizate manifestări liturgice și misionare prilejuite de cinstirea Duminicii Ortodoxiei. O astfel de activitate, la care au luat parte copiii îndrumați de părintele paroh, s-a desfășurat în Parohia Radu Vodă, din comuna Bărăganul.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, programul social filantropic „Împărțim bucurie” a ajuns la cea de a IV-a ediție. În cadrul acestui program, copiii și-au vândut icoanele realizate pentru Duminica Ortodoxiei, iar cu banii strânși au cumpărat alimente, rechizite și dulciuri pentru semenii lor. Pentru munca depusă în aceasta săptămână duhovnicească, copiii au primit daruri ce au constat in cărți de rugăciune, icoane si rechizite școlare”, ne-au precizat surse din cadrul parohiei brăilene.
Duminica Ortodoxiei este prima duminică din Postul Sfintelor Paști. Această duminică amintește de evenimentele din 11 martie 843, de la Constantinopol – la acea vreme, capitala Imperiului Bizantin -, când a fost restabilit cultul sfintelor icoane. Pentru că această zi a fost considerată o victorie a Ortodoxiei impotriva ereziilor timpului, s-a stabilit ca prima duminică din Postul Paștelui (Postul Mare) să fie numită „Duminica Ortodoxiei”, o zi care să amintească de biruința Bisericii asupra ereziilor. Odinioară, în această duminică, se citea, în cadrul Sfintei Liturghii, un document care purta numele de Synodicon. Acest document condamna ereziile și celebra memoria tuturor celor care au contribuit la izbânda adevăratei credințe în Biserică. Există documente care atestă că acest lucru se săvârșea în secolele IX-X, în cadrul Sfintei Liturghii, între „Sfinte Dumnezeule” și pericopa de la citirea Apostolului. Mai târziu, citirea Synodiconului era la finalul Utreniei sau în cadrul acesteia. La această lectură a Synodiconului participau și credincioșii cu răspunsurile: „Anatema să fie!”, atunci când se pomeneau ereticii, și „Veșnică pomenire!”, când erau menționați apărătorii dreptei-credințe ortodoxe.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile