ECONOMIC
Controale ITM urmate de amenzi de 95.000 de lei la angajatorii din industria alimentară
* în total, inspectorii ITM Brăila au efectuat 28 de controale și au aplicat 32 de sancțiuni, cele mai mari amenzi fiind date pentru „muncă la negru” * nereguli au fost identificate, de asemenea, în domeniul securității și sănătății în muncă
Campanie Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, de către angajatorii care desfăşoară activităţi în industria alimentară – cod CAEN 10, prevăzută în Programul Cadru al Inspecției Muncii pentru anul 2026.
„În perioada 20 – 24 iulie 2026, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila au desfăşurat acţiuni de control la angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniul industria alimentară – COD CAEN 10. Obiectivele campaniei au fost: eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea repectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă”, au precizat surse din cadrul ITM Brăila.
În total, au fost efectuate 28 de controale și au fost aplicate 32 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 95.000 de lei. În domeniul relațiilor de muncă (RM), inspectorii ITM au efectuat 15 controale și au aplicat șapte amenzi în valoare totală de 87.000 de lei: trei amenzi în valoare de 80.000 lei pentru muncă nedeclarată („la negru”) și subdeclarată și patru amenzi în valoare de 7.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor privind timpul de muncă.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM) s-au efectuat 13 controale si au fost aplicate 20 de sancțiuni, inclusiv o amendă în valoare de 8.000 de lei. Principalele deficiențe constatate în domeniul SSM au fost: neasigurarea semnalizării de securitate şi/sau sănătate în muncă la toate locurile de muncă; trusa medicală de prim ajutor incompletă; nerespectarea obligației de a asigura condiții pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru specifice locului de muncă și postului sau la angajare.
„Pentru neconformităţile constatate, au fost dispuse măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată. Scopul tuturor acţiunilor de control este acela de creştere a gradului de conştientizare, atât a angajaţilor cât şi a angajatorilor în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării legislaţiei muncii în privinţa muncii nedeclarate, subdeclarate și securităţii şi sănătății în muncă”, a mai precizat sursa citată.
Controalele inspectorilor ITM Brăila continuă și în perioada următoare.
ECONOMIC
Parteneriat strategic important. România, poarta de intrare în UE pentru Kawasaki
* este vorba despre un memorandum semnat la Tokyo între Transgaz, prin semnătura directorului general, Ion Sterian și Kawasaki Heavy Industries, prin
Motohiko Nishimura, Președintele Companiei Solutii Energetice si Inginerie Maritima Kawasaki * companiile vor colabora pentru a realiza transportul pe scară largă al hidrogenului gazos prin conductele onshore pe care Transgaz le are pentru Europa Centrală și de Est
Săptămâna trecută, mai exact pe data de 20 octombrie, la Tokyo, în Japonia, în cadrul Forumului pentru Inovare România – Japonia, SNTGN Transgaz SA și Kawasaki Heavy Industries au semnat un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului.
Din partea Transgaz, Memorandumul a fost semnat de brăileanul Ion Sterian, Director General al SNTGN Transgaz SA, iar din partea Kawasaki Heavy Industries de Motohiko Nishimura, Președintele Companiei Solutii Energetice si Inginerie Maritima Kawasaki. Memorandumul de Înțelegere a fost semnat în prezența oficialilor guvernamentali din Japonia și România.
Prin semnarea acestui memorandum, companiile stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii energetice conexe și al dezvoltării de proiecte comune România–Japonia.
Mai exact, companiile vor colabora pentru a realiza transportul pe scară largă al hidrogenului gazos prin conductele onshore pe care Transgaz le are pentru Europa Centrală și de Est. Ca primă fază a acestei colaborări, Kawasaki intenționează să înceapă testele demonstrative în România pentru transportul onshore al hidrogenului pur folosind compresorul său de hidrogen centrifugal (KM Comp-H 22).
Această demonstrație va fi prima inițiativă din lume care vizează realizarea transportului pe scară largă de gaze cu hidrogen prin conducte. Demostrația se va desfășura în cadrul proiectului intitulat “România / Proiect demonstrativ de studiu de fezabilitate privind lanțul de aprovizionare cu hidrogen: Compresor centrifugal pentru transportul terestru al hidrogenului gazos”. Proiectul a fost selectat pentru a face parte din programul “Co-creare orientată spre viitor cu Sudul Global” (inclus în bugetul suplimentar pentru anul fiscal 2024 al Ministerului Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia – METI), care vizează sprijinirea reconstrucției Ucrainei și consolidarea colaborării cu țările din Europa Centrală și de Est.
Prin intermediul acestui proiect demonstrativ, Kawasaki își va valorifica expertiza acumulată de-a lungul anilor în domeniul compresoarelor centrifuge pentru hidrogen, contribuind astfel la realizarea unui transport terestru eficient al hidrogenului gazos, precizează compania.
„Reducerea costurilor de furnizare a hidrogenului este esențială pentru adoptarea pe scară largă a energiei pe bază de hidrogen la nivel mondial. Ca un mijloc de a realiza acest lucru, așteptările cresc pentru conductele onshore capabile să transporte eficient volume mari de hidrogen. Una dintre provocările cheie pentru realizarea unor astfel de conducte este nevoia de tehnologie care poate comprima în mod eficient volume mari de gaz hidrogen pur la presiuni ridicate într-un spațiu limitat.
Prin acest proiect demonstrativ, Kawasaki își va folosi expertiza în compresoarele de hidrogen centrifuge dezvoltate de-a lungul anilor pentru a ajuta la realizarea unui transport eficient pe gaz pe bază de hidrogen onshore”, transmite grupul japonez. Kawasaki își propune să stabilească transportul pe gaz pe bază de hidrogen la scară largă prin conducte și, prin legarea acestei tehnologii cu gama sa diversă de produse pe bază de hidrogen (turbine, motoare, nave de transport, rezervoare etc.), să construiască un lanț de aprovizionare cu hidrogen, contribuind astfel la realizarea unei lumi neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon.
Potrivit directorului general al Transgaz, colaborarea dintre cele două companii, susținută de guvernele României și Japoniei, este estimată la 21 de milioane de euro, valoare care include echipamentele, tehnologiile și activitățile de cercetare și testare.
„Prin semnarea acestui MoU, atât Transgaz, cât și Kawasaki Heavy Industries își propun să materializeze conceptul Transgaz privind transportul de hidrogen gazos la scară largă prin conducte terestre utilizând compresorul centrifugal de hidrogen al KHI, într-un sistem sigur, în buclă închisă”, a explicat Ion Sterian.
ECONOMIC
Începe vaccinarea gratuită la ovine și caprine în județul Brăila
• după ce a decimat peste 8.000 de oi și capre din șapte localități ale județului Brăila și a ruinat mai mulți proprietari de animale, virusul variolei ovine mai este activ doar în Urleasca, unde sunt în curs de sacrificare circa 450 de oi • de miercuri, 28 octombrie, se începe vaccinarea gratuită a animalelor din localitățile Măxineni, Salcia Tudor și Siliștea, informează DSVSA Brăila
Vești bune pentru zootehniștii din județul Brăila! Au sosit dozele de vaccin împotriva variolei ovine și caprine.
Apărut, pentru prima dată, la Măxineni, virusul variolei ovine și caprine a făcut ravagii în mai multe localități ale județului Brăila, spulberând afaceri de familie și ducând la uciderea a peste 8.000 de oi și capre din mai multe exploatații de animale.
După Măxineni, au fost confirmate focare de variolă ovină și caprină în localitățile Gemenele, Râmnicelu, Tufești, Romanu, Tudor Valdimirescu, Unirea și, recent, la Urleasca, unde sunt în curs de ucidere circa 450 de capete ovine de la o stână cu mai mulți proprietari, precizează surse din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brăila.
Practic, ploaia de marți, 27 octombrie, i-a împiedicat pe medicii veterinari să ducă la bun sfârșit acțiunea demarată.
Duminică, 25 octombrie 2026, au sosit la Brăila 25.000 de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprrine (VOC), după ce, săptămâna trecută, primele doze de vaccin au fost trimise în județele Tulcea și Constanța – cele mai afectate de temutul virus.
La Brăila, vor avea prioritate la vaccinare zonele în care au existat focare de variolă, astfel că, într-o primă etapă, vor fi vaccinate animalele din localitățile Măxineni, Salcia Tudor și Scorțaru Nou.
Este vorba de vaccinarea profilactică de urgență, în baza căreia sunt trimise în România, de către Comisia Europeană, circa 1,3 milioane de doze de vaccin – prea puține, ținând cont de faptul că, în toată țara, sunt peste 11 milioane de capete ovine și caprine. Numai în județul Brăila sunt peste 300.000 de oi.
Potrivit DSVSA Brăila, singurul focar activ de variolă este cel de la Urleasca, dar, cu toate acestea, măsurile adoptate de autorități pentru eradicarea virusului rămân în vigoare la nivelul întregului județ. Sunt vaccinate, cu precădere, cu titlu gratuit, animalele din exploatațiile/stânele situate în jurul focarelor, autoritățile urmând să definitiveze, totodată, dosarele pentru despăgubirea proprietarilor afectați.
Din păcate, aceștia vor primi despăgubiri doar pentru animalele identificate cu crotalii. Pe de altă parte, la ora actuală sunt permise doar transporturile de animale vii către abatoare, însoțite de avize și documente sanitar-veterinare emise de medicii de circumscripție și avizate de DSVSA Brăila.Exporturile de ovine și caprine sunt în continuare blocate.
Eradicată încă din anul 1957, variola ovină și caprină (VOC) a reapărut, anul acesta, în mai multe state europene, inclusiv în România. Impactul a fost unul devastator, pentru că a afectat exporturile de animale, dar și micile afaceri. Odată confirmat focarul de variolă, toate oile și caprele din exploatația/stâna afectată sunt ucise, potrivit procedurilor.






















