Simionescu: | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Simionescu:

Primarul pare să aibă planuri mari atunci când vine vorba despre proiectele ce privesc dezvoltarea urbană. Mai exact, Aurel Simionescu a dat de înţeles că acestea au înaintat nestingherite în perioada desfăşurării alegerilor locale şi că în prezent se află pe drumul cel bun. "Vom depune proiectul pentru Castelul de Apă şi pentru Faleza Dunării pe planul de integrare şi dezvoltare urbană. Ca urmare a licitaţiilor care s-au făcut au rămas nişte bani, dar o să vedem ce se va întâmpla, pentru că tot ca urmare a acestora, avem şi nişte corecţii. Am făcut economie - din 100 de lei proiectul, s-a licitat cu 80 -, dar au venit nişte domni deştepţi şi au zis «aveţi 5%, 10%, 20% corecţii», şi atunci ne-am întors undeva spre 85-90", a explicat edilul-şef. De asemenea, Simionescu a ţinut să vorbească şi despre termenele de judecată pe care le are municipalitatea în acest sens: "Suntem în tot felul de procese - e o listă de douăzeci şi ceva de procese. Avem nişte termene destul de lungi şi noi trebuie să terminăm lucrările. Că după aceea vom recupera banii şi ei vor intra în proiectele respective, asta este altceva... De aceea spun că avem de făcut un montaj financiar şi vreau să discut cu domnii consilieri. Trebuie să vedem cum reuşim să terminăm proiectele pe formatul pe care astăzi îl avem, în condiţiile în care nouă ni s-au diminuat sursele". Primarul a menţionat, totodată, că diminuarea s-a produs în urma scăderii procentului din impozitul pe venit: "Noi aveam 47% din impozitul pe venit care rămânea direct la localitate - acum e 40,5%, deci au scăzut cu aproximativ 15%. De asemenea, cantitatea la care se face această raportare este mai mică. Au scăzut sumele colectate la nivel naţional şi judeţean".

Planurile pentru 2013

Tot pe tema amintită mai sus, Aurel Simionescu a explicat că foarte curând trebuie pregătit terenul şi în privinţa proiectelor pentru mandatul financiar 2014-2020 al Uniunii Europene. "Eu am spus că în anul 2012-2013 va fi o perioadă extrem de dificilă, în care trebuie să aşezăm lucrurile pe un făgaş economic şi administrativ normal, ca să putem să pregătim proiecte pentru 2014, celălalt mandat financiar al Uniunii Europene. Bugetul european începe în 2014 şi se termină în 2020, deci noi, în 2012-2013, va trebui să finalizăm lucrările respective, să avem o bază financiară rezonabilă şi în acelaşi timp să pregătim un portofoliu de proiecte, cel puţin la nivel de studiu de fezabilitate, pentru ceea ce urmează în exerciţiul 2014-2020", a încheiat edilul-şef.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro