Lavanda Fest, un eveniment ce nu trebuie ratat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lavanda Fest, un eveniment ce nu trebuie ratat

* în perioada 24-26 septembrie, pe Faleza Dunării, brăilenii sunt invitați la un supereveniment, în care produsele și poveștile producătorilor de lavandă din Brăila și din țară se împletesc cu evenimente menite să promoveze arta și istoria Brăilei * pe lângă produsele cosmetice naturale avizate și articolele hand-made cu lavandă, evenimentul vine cu tururi pietonale ghidate la pas prin Brăila, plimbări cu vaporul “Chira Chiralina“ pe Dunăre, concerte de muzică clasică, grecească, latino și multe alte suprize pregătite de organizatori pentru cei mici și cei mari

 

Weekendul acesta se anunță un supereveniment! Este vorba despre Lavanda Fest, târgul festiv al cultivatorilor de lavandă din România, care se va desfășura pe 24, 25 și 26 septembrie, de la ora 10.00 la ora 20.00. Așadar, timp de trei zile, producătorii de lavandă locali și din țară se vor aduna într-un singur loc: pe Faleză, mai exact în zona scenei. Brăilenii vor avea ocazia să se bucure de darurile mov ale naturii - cosmetice naturale avizate, uleiuri esențiale pure, ape florale, buchete proaspete de Blue Scent și muulte alte bunătăți! Și ca să vă faceți o idee mai clară asupra lucrurilor frumoase pe care le veți găsi la târg, toate cu parfum de lavandă, organizatorii v-au pregătit și înghețată artizanală, macarons și alte delicatese cu lavandă, băutură de kombucha, aranjamente florale, plante aromatice la ghiveci, accesorii artizanale unicat, haine din materiale naturale și jucării handmade.

De ce spunem că LavandaFest este un supereveniment? Pentru că, pe lângă produsele cu lavandă, la festival veți descoperi ateliere captivante pentru cei mici și cei mari, cum ar fi atelier de olărit, proiecție și prezentare “Cosmos” în aer liber, aromaterapie cu lavandă (și nu numai), iar în cele trei zile de Lavanda Fest veți avea ocazia să participați și la tururi pietonale ghidate la pas prin Brăila.
“Vei cunoaște poveștile impresionante ale orașului, istoria însuflețită a unui portofranco de altădată, oraș atestat documentar încă din sec. XIV, populat de-a lungul vremii de numeroase etnii care și-au pus amprenta în arhitectura, arta, cultura și tradițiile orașului de la Dunăre”, transmit organizatorii.
Iar surprizele nu se opresc aici pentru că Lavanda Fest vă așteaptă și cu plimbări cu vaporul “Chira Chiralina” pe Dunăre, concerte de muzică clasică, grecească și latino, spectacol de balet și spectacole de dans. Pentru pasionații de fotografii, la festival va fi amenajat un photocorner dedicat în care va fi recreat un mic lan urban.
 

O tânără anteprenoare de 29 ani, creatoarea conceptului Lavanda Fest

Cea care a creat tot conceptul acestui festival este Flori Vioreanu, o tânără antreprenoare de 29 de ani, care în urmă cu 5 ani s-a apucat să cultive lavanda în județul Brăila, în localitatea Viziru. În prezent, aceasta deține brandul de cosmetice “Fleurene” și anul acesta a organizat mai multe festivaluri de acest gen în mai multe orașe din țară.
“Ideea a pornit când aveam vreo 21 de ani în urma unei discuții cu o prietenă, după care numai asta am avut în minte: lavanda. Așa că timp de 3 ani am căutat teren de arendat prin toată țara. Până am găsit fix acasă la părinți, asta după ce am reușit să îi conving cât de mult vreau. Așa ca în urmă cu 5 ani am făcut primul credit de nevoi personale și am plantat primul hectar de lavandă. Iar aventura a început. De vreo doi ani am început să ma reorientez cu produsele din lavandă (ulei esențial și apă florală) și pe piața en-detail. Așa ca am creat pagina de Facebook «Fleurane». Între timp, aceasta a crescut foarte mult în vizibilitate așa că am început să promovez și alte mici afaceri creative, inclusiv alți producători de lavandă, ne-a povestit aceasta.
Iar pentru ca promovările pe care le-a făcut în online dădeau roade, Flori Vioreanu s-a gândit să încerce și în offline, iar așa a luat naștere conceptul Lavanda Fest.

“Vreau ca acest festival să îl organizez în toate orașele mari din țară. Iar acum a venit rândul orașului meu, Brăila, care va găzdui producători de lavandă din toată țara. Și nu numai lavandă. Vă așteptăm weekendul acesta pe Faleză, cu multe povești, surprize inedite și sufletul deschis”, mai transmite tânăra antreprenoare.


Lavanda Fest - programul complet

Vineri, 24 septembrie

- Ora 17:30 - Spectacol Școala de Balet “Blue Danube Ballet School”
- Ora 18:00 - Concert de muzică clasică: mezzosoprana Florentina Soare, pianista Ludmila Calalb

Sâmbătă, 25 septembrie

- Ora 16:30 - Spectacol Școala de Muzică “RoxMusic School”
- Ora 18:30 - Concert latino Roxana Florea

Duminică, 26 septembrie


- Ora 16:00 - Concert Bianca Bănică
- Ora 17:00 - Dansuri grecești cu Ansamblul “Pandora”
- Ora 18:00 - Dansuri de societate cu “Valentina Dance”

 

În toate cele trei zile vor avea loc ateliere de olărit, pictură pe față și tatuaj cu henna.

Așadar, pe 24, 25 și 26 septembrie, în zona scenei de pe Faleză, sunteți așteptați la  Lavanda Fest, un eveniment ce nu trebuie ratat!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro