• manifestarea cultural-artistică dedicată împlinirii a 129 de ani de la naşterea marelui critic şi istoric literar va avea loc astăzi, de la ora 10.00, la Casa Memorială „Dumitru Panaitescu Perpessicius”
Astăzi, de la ora 10.00, la Muzeul Brăilei „Carol I” - Casa Memorială „Dumitru Panaitescu Perpessicius” din strada Cetăţii nr. 70 va avea loc o manifestare cultural-artistică dedicată împlinirii a 129 de ani de la naşterea marelui critic şi istoric literar Dumitru Panaitescu Perpessicius.
Organizatori ai acestui eveniment - Muzeul Brăilei „Carol I” - Secţia Memoriale, în colaborare cu Liceul Pedagogic „Dumitru Panaitescu Perpessicius” Brăila.
Programul manifestării cultural-artistice cuprinde o paletă vastă de activităţi:
- sesiune de comunicări ştiinţifice: „Pluralitatea creaţiei perpessiciene”, ediţia a IX-a; vor susţine lucrări elevi ai clasei a XI-a A, Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius” Brăila coordonaţi de profesor Florentina Vasile;
- activitate cultural-artistică: „Omagiu lui Perpessicius”, la care participă elevi ai clasei a XI-a C, Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius” Brăila, coordonaţi de profesor Carmen Aldea;
- vernisajul expoziţiei temporare „O lume închinată cărţii”; expoziţia cuprinde piese din Fondul memorial „Dumitru Panaitescu Perpessicius”: carte de autor, carte cu dedicaţii, manuscrise perpessiciene şi fotografii.
Coordonator şi moderator: Elena Ilie, şef Secţia Memoriale.
Potrivit informaţiilor furnizate de organizatori, activitatea se va desfăşura în serii de câte 4 elevi însoţiţi de profesorul coordonator, asigurându-se respectarea măsurilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus, conform Hotărârii nr. 52 din 12 octombrie 2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii, cu mască obligatorie, dezinfectarea mâinilor, distanţă 2 m., dezinfectarea spaţiilor.