Mergi la conţinutul principal

Casa primarului din Surdila Găiseanca, prădată de hoți. Se caută autorii

• în prima zi din acest an, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Făurei au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat de 45 de ani, din comuna Surdila-Găiseanca, despre un furt  din locuință • potrivit unor surse, cel atacat de hoți este chiar primarul comunei,  Gabriel Drăguț, iar suma sustrasă ar fi de aproximativ 10.000 de euro și au fost luate și bijuterii • l-am contactat telefonic pe primarul comunei, dar acesta nu a dorit să dea detalii, ci a spus doar că așteaptă ca Poliția să își facă treaba

 

Prima zi din Noul An a început cu vești proaste pentru primarul din comuna Surdila-Găiseanca, Gabriel Drăguț, care a fost lăsat fără bani de indivizi puși pe furat. Potrivit unor surse judiciare, suma sustrasă ar fi de aproximativ 10.000 de euro și au fost luate și bijuterii. Se face anchetă pentru depistarea autorilor.
Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, la data de 1 ianuarie, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat de 45 de ani, din comuna Surdila-Găiseanca, cu privire la faptul că i-ar fi fost sustrase bunuri din locuință. Am aflat că cel jefuit ar fi chiar primarul localității, Gabriel Drăguț. ”Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, au precizat reprezentații Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Redactorii Obiectiv au încercat să obțină mai multe informații despre furtul comis chiar de la primarul din Surdila Găiseanca. L-am contactat telefonic pe Gabriel Drăguț, dar acesta a spus că nu face alte comentarii și nici nu dă alte detalii, ci lasă Poliția să își facă treaba. Am încercat să aflăm dacă era cineva în locuință în noaptea când s-a comis furtul, dar primarul nu a dat vreun răspuns. Acesta ne-a spus totuși că nu bănuiește pe nimeni de comiterea faptei și așteaptă ca polițiștii să definitiveze cercetările.

De la IPJ Brăila ni s-a comunicat că nu sunt deocamdată alte informații, ci doar cele precizate inițial. Ancheta continuă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro