ADMINISTRAȚIE
Consilierii din Chiscani se simt ameninţaţi de Consiliul Judeţean
• asta a declarat, ieri, Costică Gorgan, consilier comunal al PNL, prezent în cadrul unei conferinţe de presă a partidului • acesta a precizat că liberalii nu au o problemă cu asocierea, însă doar dacă se va ţine cont de câteva solicitări privind statutul Asociaţiei • şi consilierul PNŢCD din comună, Radu Vasilică, susţine că se fac presiuni clare pentru schimbarea votului împotriva asocierii, lucru pe care nu îl consideră normal • de cealaltă parte, fostul primar din Chiscani, Ion Crăciun, a făcut un apel la liderii partidelor din Brăila să îşi schimbe consilierii, astfel încât asocierea să poată avea loc
Agitaţie mare la Chiscani şi la nivelul partidelor din Brăila, după ce proiectul privind aprobarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Lacu Sărat” a picat pentru a doua oară la vot în Consiliul din comună. Mai mulţi consilieri de acolo susţin că deja au apărut o serie de ameninţări pentru a-i convinge să îşi schimbe votul, lucru pe care nu îl consideră deloc normal.
Despre ameninţări din partea preşedintelui Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, au vorbit, ieri, şi liberalii brăileni, chiar în cadrul unei conferinţe de presă. Prezent alături de preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, liderul partidului din Chiscani şi consilier local, Costică Gorgan, a subliniat că la finalul şedinţei de luni, când s-a votat asocierea, şeful judeţului ar fi avut un mesaj care i-a pus pe gânduri pe mulţi dintre membrii Consiliului de acolo. Mai exact, potrivit lui Gorgan, Chiriac ar fi spus că „dacă municipalitatea şi Consiliul Judeţean ar fi dorit să ia Staţiunea Lacu Sărat şi Carrefour de la Chiscani o puteau face oricând, printr-o hotărâre de Guvern”. Gestul nu a fost prea bine primit de liberali, care susţin că nu au nimic cu asocierea, însă nu au putut vota proiectul în forma actuală, deoarece amendamentele lor, care aveau legătură cu modul în care PNL-iştii văd rezolvarea problemei, au fost respinse.
„PNL susţine această asociere, am votat în CLM pentru asociere, am votat în CJ pentru asociere. La Chiscani, PSD deţine majoritatea. În consiliul local sunt 7 partide politice reprezentate, dintre care PNL este singurul în opoziţie. Cei de la PSD mimează acolo modul în care ar vrea să arunce în spatele PNL-ului toată responsabilitatea pentru respingerea proiectului. Domnul Gorgan este astăzi aici pentru a confirma faptul că PNL sprijină această asociere. Dar nu vrem să se înţeleagă că se poate să se treacă peste opinia celor de la PNL cu buldozerul. Domnul preşedinte Francisk Chiriac a fost la această şedinţă de Consiliu Local şi a făcut câteva ameninţări acolo. Domnul Gorgan a propus două amendamente, nu au trecut şi ăsta este motivul pentru care PNL, în final, nu a votat «pentru». PSD-ul, primarul de acolo şi consilierii PSD au mers sub presiunea Centrului, au votat, dar i-au anunţat pe toţi ceilalţi parteneri ai lor din alianţă să nu voteze, să lipsească sau să se abţină. Social-democraţii au mimat treaba asta. Ei nu sunt de acord şi nu susţin acest proiect şi s-a văzut în consiliu”, a declarat Dănăilă.
Gorgan: „Taxele şi impozitele din Staţiune trebuie să ajungă la Chiscani!”
Acesta este unul dintre amendamentele propuse de liberali în cadrul şedinţei, a explicat consilierul PNL, Costică Gorgan. Pe lângă faptul că a cerut să fie stipulat în contractul de asociere că taxele şi impozitele ce provin din staţiune trebuie să fie încasate de comuna Chiscani, acesta a mai solicitat şi ca bunurile deţinute de municipalitate în staţiune, să fie transferate. Propunerile nu au fost acceptate, astfel că cei trei consilieri PNL au votat „împotrivă”. Mai mult, acesta susţine că există o mare supărare şi pentru că se întârzie realizarea sensurilor giratorii în zona separatoarelor de sens de la Trei Movile, dar şi pentru că Municipalitatea nu are de gând să mai plătească 5 miliarde lei vechi comunei Chiscani, deşi a pierdut procesul pentru Staţiune.
„Această ameninţare a venit din partea domnului preşedinte de Consiliu Judeţean. Lucrurile au stat în felul următor: dumnealui a spus că «Dacă voiam să vă luăm staţiunea, promovam o hotărâre de Guvern şi vă luam şi staţiunea şi Carrefour». Asta a spus în cadrul şedinţei de Consiliu Local. Deci lasă de gândit că interesul dânşilor nu e numai pentru staţiune ci şi pentru alte obiective generatoare de taxe şi impozite”, a declarat Gorgan.
La rândul său, Dănăilă a explicat că, din punctul său de vedere, neplata banilor privind cheltuielile de judecată sunt rezultatul unei negocieri a primarului Marian Dragomir cu actualul primar din Chiscani, Costică Cojea, însă poate fi interpretată şi ca o lipsă de bunăvoinţă din partea Municipalităţii şi a CJ Brăila.
Ţărăniştii susţin că se ameninţă cu tăieri de curent în comună
Separat de liberali, aceeaşi problemă a ameninţărilor a fost abordată, recent şi de consilierul din Chiscani al PNŢCD Brăila, Radu Vasilică. Şi acesta s-a arătat deranjat de mesajul preşedintelui Consiliului Judeţean şi a precizat că, din discuţiile cu membrii PSD din consiliu, a aflat că s-au făcut ameninţări chiar legate de oprirea alimentării cu energie electrică în comună. Pe lângă asta, Vasilică s-a arătat complet deranjat de faptul că se încearcă reluarea votului iar şi iar şi că s-a ajuns la ameninţări cu demiterea consilierilor şi înlocuirea lor cu alte persoane care „vor vota cum se doreşte”.
„Consilierii noştri PSD au votat cu «NU», pe 24 martie, asocierea cu Brăila şi CJ pentru Staţiunea Lacu Sărat, dar au primit o invitaţie la partid imediat. Cei cinci care au spus atunci «NU», s-au întors acum şi au votat cu «DA». Deci la presiunea pe care a făcut-o PSD-ul asupra dânşilor. Au fost ameninţaţi cu excluderea din partid. Acum, când am votat 7 «împotrivă» la ultima şedinţă de pe 24 aprilie, unul dintre consilierii ALDE deja a fost exclus din partid. Celălalt a fost absent şi a scăpat. Deci să spunem că a lipsit motivat, dar a fost un aranjament şi acolo, după cum l-am simţit. Pentru că în urmă cu câteva zile vorbisem cu toţii să votăm să NU ne asociem. Asta înseamnă că o să vină un om care o să ridice mâna la presiunea celor care îl conduc. Păi, de ce mai votăm noi consilierii din Chiscani, dacă Brăila decide soarta noastră?! Şi o să facă la fel şi la alte subiecte. O să rămânem doi – trei consilieri, pentru că acum or să se vină cu presiuni şi asupra PNL-ului. Unul dintre consilierii PSD chiar mi-a spus: Brăila e în stare să ne taie curentul. Şi dacă ne luăm după ce a spus domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, că dacă nu suntem de acord, ei pot să ne ia prin hotărâre de Guvern şi staţiunea şi Carrefour… Ce facem în cazul ăsta? Cu toţii trebuie să trăim. Nu numai unii şi alţii. Vă daţi seama ce interese sunt cu această staţiune?”, a declarat ţărănistul.
Mai mult, acesta a punctat că în comuna Chiscani, în special în perioada fostului primar Ion Crăciun, s-au făcut foarte multe tranzacţii imobiliare ilegale, la fel şi în staţiune, de unde consideră că a apărut şi lupta pentru putere.
Crăciun vrea ca partidele să dea afară actualii consilieri din Chiscani, pe care îi consideră corupţi
La rândul său, fostul primar al comunei Chiscani, Ion Crăciun, a revenit, recent, cu un comentariu în privinţa scandalului iscat după votul împotriva asocierii pentru Lacu Sărat. Acesta a făcut un apel la liderii PSD, PNL, ALDE, PMP şi PRM să îşi excludă actualii consilieri, acuzându-i de fraude electorale, trafic ilegal de terenuri şi acţiuni împotriva interesului comunităţii. Pe scurt, Crăciun susţine că atât în 2004, cât şi în 2012, alegerea viceprimarului în comună s-ar fi făcut prin dare de mită, astfel că unii dintre consilieri au votat „pe cine trebuia”. Crăciun a subliniat că aceşti oameni sunt în continuare consilieri şi decid soarta chiscănenilor.
„Să vină cu oameni normali. Nu cu bătăuşi. Nu cu hoţi. Ei permanent fac toate samsariile. Nu îi interesează ce ţine de comună. Vă daţi seama că după 12 ani la primărie am început să îi miros. Nu credeam, dar când am intrat în politică am văzut golăniile pe care le fac. Şi am fost chemat în dosare penale din cauza acestor escroci. Am dat cu subsemnatul la DNA de zeci de ori”, a afirmat Crăciun. Ca şi la prima sa declaraţie, fostul primar al Chiscaniului s-a arătat „pentru” asocierea cu municipiul şi Consiliul Judeţean pentru dezvoltarea Staţiunii Lacu Sărat, considerând că aceasta este singura opţiune viabilă. De asemenea, UNPR-istul a afirmat că atât PSD, PNL, ALDE, PRM, PMP cât şi PNŢCD au făcut un blat pentru a opri înfiinţarea asociaţiei.
Extrem de interesant de precizat este faptul că fostul primar din Chiscani a dat zeci de exemple cu tranzacţii ilegale de terenuri în comună şi în Staţiunea Lacu Sărat, cu precizarea că le poate oricând dovedi cu documente. La rândul său, ţărănistul Radu Vasilică acuză în stânga şi în dreapta, invocând alte sute de tarlale de pământ vândute ilegal, de asemenea înarmat cu documente. Cert este că freamătul stârnit în jurul comunei Chiscani şi al Staţiunii Lacu Sărat ar trebui să stârnească în mod cert interesul organelor abilitate, dacă nu a făcut-o deja. Vom reveni.
ADMINISTRAȚIE
Tânărul social–democrat Cătălin-Adrian Tudorie, consilier municipal în locul lui Sorin Boșneag
• acesta a preluat, recent, fotoliul rămas gol în Consiliul Local Municipal Brăila, după decesul lui Sorin-Eugen Boșneag, care a încetat din viață în data de 9 septembrie • Cătălin-Adrian Tudorie are 35 de ani și a activat în domeniul proiectării industriale și în cel al logisticii • după depunerea jurământului, Tudorie a preluat și locurile deținute de Boșneag în Comisia de specialitate nr. 2 și în CA-ul de la Liceul ”Anghel Saligny” • în aceeași ședință, consilierii au aprobat vacantarea locului social-democratului Adrian-Ștefan Tâmplaru, care a demisionat pe motive de incompatibilitate
Schimbări la nivelul Consiliului Local Municipal Brăila. În ședința ordinară a instituției din 30 octombrie a avut loc depunerea jurământului de credință a PSD-istului Cătălin-Adrian Tudorie. Acesta a ocupat poziția 19 pe lista cu care PSD Brăila s-a înscris în lupta pentru Consiliul Local Municipal în timpul Alegerilor Locale din 2024. Social-democratul are 35 de ani, este inginer mecanic proiectant și a preluat fotoliul rămas gol după decesul lui Sorin-Eugen Boșneag din 9 septembrie.
Așa cum reiese din CV-ul lui Cătălin Tudorie, tânărul a absolvit Facultatea de Inginerie și Managementul Sistemelor Tehnologice, specializarea ”Mașini-Unelte și Sisteme de Producție”, în cadrul Universității Politehnica din București. De asemenea, a absolvit cursurile de masterat tot în domeniul ”Mașini și Sisteme de Producție”, în cadrul Facultății de Inginerie Industrială și Robotică, București.
Începând cu luna noiembrie 2022, acesta activează pe poziția de consultant în sisteme logistice în cadrul companiei ”Jungheinrich” România (sector de activitate logistică industrială). Înainte, din iunie 2018 și până în octombrie 2022 a fost inginer mecanic proiectant în cadrul ”Simerom Engineering” (domeniul Petrol și gaze).
Tudorie, membru în Comisia de specialitate nr. 2 de administrare a domeniului public și privat
Tot cu această ocazie, membrii CLM Brăila au aprobat un alt proiect privind modificarea HCLM Brăila nr. 614 din 30 octombrie 2024 referitoare la numărul, domeniile de activitate și componența nominală a comisiilor de specialitate din cadrul CLM Brăila, cu modificările și completările ulterioare. Mai precis Cătălin-Adrian Tudorie a fost validat ca membru în Comisa de specialitate nr. 2 (de administrare a domeniului public și privat, de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură), în locul lui Sorin Boșneag. Din aceasta mai fac parte Răzvan-Ionuț Orzan, Silvia Bobi de la PSD, Daniela-Elena Rădulescu (AUR) și Cristian-Laurențiu Ioan (PNL).
De asemenea, a fost modificată și hotărârea nr. 466 din 7 septembrie 2026, referitoare la desemnarea consilierilor locali municipali în Consiliile de Administrație și în Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității educației în unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza Municipiului Brăila. Și aici, Tudorie a fost nominalizat pentru a face parte din CA la Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny”, alături de Daniel Tudose și din Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității educației la aceeași unitate de învățământ, ambele poziții deținute în trecut de Boșneag.
Reamintim că mandatul de consilier municipal al social-democratului Sorin-Eugen Boșneag a încetat de drept pe 28 septembrie, tot printr-o hotărâre a CLM, ca urmare a decesului acestuia.
Un alt consilier municipal PSD Brăila a demisionat
Este vorba despre Adrian-Ștefan Tîmplaru (ofițer monitorizare, licențiat în relații internaționale și studii europene) care a ocupat poziția 15 pe lista cu care PSD s-a înscris în Alegerile Locale din 2024. Mai precis, membrii CLM Brăila au constatat încetarea de drept a mandatului de consilier local al lui Adrian-Ștefan Tîmplaru, ca urmare a aplicării prevederilor art. 204, alin. (2), lit. a) din OUG nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Așa cum reiese din documentația aflată la mapa consilierilor, social-democratul și-a depus demisia în data de 14 octombrie 2026, invocând apariția unei stări de incompatibilitate.
”Această hotărâre este motivată de recentele modificări legislative apărute în cadrul regimului juridic al incompatibilităților specifice funcțiilor și calităților pe care le dețin. Aceste noi prevederi legale au creat o stare de incompatibilitate care nu era prevăzută și nu exista la data depunerii candidaturii sau la momentul validării mandatului meu în urma alegerilor locale din anul 2024”, a scris Tîmplaru în demisie.
Precizăm că următorul membru supleant pe lista PSD-iștilor la CLM Brăila este Cătălin- Ștefan Aramă, economist (Analist IT), care ocupă poziția nr. 20.
Toate proiectele amintite au fost aprobate în ședința de la finele lunii octombrie cu unanimitate de voturi.
ADMINISTRAȚIE
Fără impozite pentru balcoanele închise!
• în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR au susținut în Parlament noul Cod al Urbanismului, ale cărui prevederi au stârnit controverse privind impozitarea balcoanelor închise, primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, anunță că a găsit o soluție legală pentru ca proprietarii să nu plătească în plus • edilul spune că nu este de acord cu măsurile care împovărează populația și transmite că administrația locală trebuie să fie de partea oamenilor
Subiectul a ajuns în atenția publică după ce prevederile noului Cod al Urbanismului, adoptat în luna august, au readus în discuție situația balcoanelor închise la bloc. Mai exact, reglementările referitoare la modificările aduse construcțiilor și la intrarea acestora în legalitate au ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care ar putea fi tratate apartamentele ale căror balcoane au fost închise cu tâmplărie și geamuri.
Controversa are și o componentă politică. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, proiectul noului Cod al Urbanismului a fost asumat la nivelul Ministerului Dezvoltării, inițial în mandatul lui Cseke Attila (UDMR). În Parlament, proiectul a beneficiat de susținerea majorității formate din PSD, PNL, USR și UDMR, formațiuni care au contribuit la adoptarea acestuia.
Astfel, deși prevederile legislative au fost prezentate în contextul reformei urbanismului și al îndeplinirii unor obiective asumate prin PNRR, efectele unor dispoziții au ajuns să provoace îngrijorare în rândul proprietarilor de apartamente.
Una dintre cele mai discutate probleme este cea a balcoanelor închise și a posibilelor obligații fiscale sau administrative care ar putea apărea. Pentru foarte mulți proprietari, închiderea balconului nu a reprezentat un moft sau o investiție de lux, ci o necesitate.
Oamenii au făcut aceste modificări pentru a-și proteja locuințele de frig, zgomot, praf și intemperii, dar și pentru a câștiga un spațiu suplimentar util familiei. În multe blocuri din Brăila, balcoanele închise au devenit o realitate întâlnită de-a lungul anilor în numeroase apartamente.
În acest context, posibilitatea ca proprietarii să ajungă să plătească impozite duble sau să fie obligați să parcurgă proceduri administrative costisitoare pentru intrarea în legalitate a stârnit nemulțumire și numeroase întrebări.
Primarul Brăilei intervine și transmite că locuitorii orașului nu vor fi puși să plătească în plus
În timp ce noul Cod al Urbanismului, susținut în Parlament de PSD, PNL, USR și UDMR, a adus în discuție posibile costuri suplimentare pentru proprietarii de apartamente cu balcoane închise, primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, anunță că nu este de acord cu aceste prevederi și că a identificat o soluție legală pentru ca brăilenii să nu plătească impozite duble sau taxe suplimentare.
Reacția primarului Viorel Marian Dragomir a venit printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, în care edilul și-a exprimat dezacordul față de această posibilitate și a anunțat că Primăria Brăila a identificat o soluție legală pentru rezolvarea situației.
”La Brăila, nu vor plăti impozit dublu cei care și-au închis balconul! Nu sunt de acord cu ce s-a decis la București! Am și găsit soluția!”, a transmis acesta. Edilul a criticat ideea unor obligații fiscale suplimentare pentru proprietarii care și-au închis balcoanele, subliniind că o asemenea măsură ar fi nedreaptă pentru familiile care au făcut aceste modificări din motive practice.
”Un balcon închis nu este un lux, ca să fie clar! Este o necesitate pentru confortul și liniștea unei familii”, a punctat Viorel Marian Dragomir. Primarul a explicat și care ar fi fost consecințele financiare pentru proprietari în cazul în care nu s-ar fi găsit o soluție. Pe lângă posibilitatea majorării impozitului pe apartament, oamenii ar fi putut fi nevoiți să suporte cheltuieli importante pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire, taxe către Inspectoratul de Stat în Construcții, expertize tehnice, proiecte și avize.
Mai mult, toate aceste demersuri ar fi presupus timp pierdut și parcurgerea unor proceduri birocratice deloc simple pentru cetățeni. Potrivit primarului, taxele aferente unor astfel de documentații ar fi putut ajunge la valori de zece ori mai mari, ceea ce ar fi însemnat o povară suplimentară pentru proprietari.
”Administrație pentru oameni, nu împotriva lor!”
Într-o perioadă în care fiecare cheltuială contează, primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, vine în sprijinul locuitorilor care și-au închis balcoanele și anunță că a găsit o soluție legală pentru ca aceștia să nu fie împovărați cu impozite duble și taxe suplimentare. Edilul spune răspicat că nu este de acord cu măsurile care afectează bugetul familiilor și că administrația locală trebuie să lucreze în interesul oamenilor.
Viorel Marian Dragomir a transmis că administrația locală trebuie să fie de partea cetățenilor și să caute soluții atunci când apar probleme care le pot afecta bugetul familiei.
Acesta a afirmat că nu este normal ca oamenii să fie puși în situația de a suporta costuri suplimentare pentru o modificare pe care mulți au făcut-o cu ani în urmă, în scopul îmbunătățirii condițiilor de locuit. ”Cât timp sunt eu primar, la Brăila facem administrație pentru oameni, nu împotriva lor!”, a afirmat edilul. Acesta a ținut să sublinieze că poziția sa nu este una singulară, amintind că și în timpul pandemiei, dar și în alte situații în care deciziile luate la nivel central au afectat comunitatea locală, a ales să se opună măsurilor pe care le-a considerat nedrepte pentru brăileni.
Viorel Marian Dragomir susține că mandatul său este dedicat modernizării orașului, schimbării în bine a Brăilei și găsirii unor soluții în beneficiul comunității, nu introducerii unor noi piedici birocratice sau poveri financiare pentru locuitori.
Viorel Marian Dragomir a insistat asupra faptului că soluția identificată de Primăria Brăila este una legală și sigură, astfel încât proprietarii care și-au închis balcoanele să nu fie obligați să suporte cheltuieli suplimentare.
Reacția brăilenilor: peste 2.400 de aprecieri și mai mult de 600 de distribuiri în doar câteva ore
Interesul pentru acest subiect este confirmat și de reacțiile din mediul online. Postarea primarului a strâns, în numai câteva ore, peste 2.400 de aprecieri și a fost distribuită de peste 600 de ori. Numărul mare de reacții arată cât de importantă era această clarificare pentru locuitorii municipiului.
Brăilenii au urmărit subiectul cu interes, iar distribuirea masivă a mesajului demonstrează că informația era una așteptată și că situația îi preocupa pe numeroși proprietari de apartamente. Într-o perioadă în care cheltuielile gospodăriilor sunt tot mai atent calculate, perspectiva unor noi taxe sau a unor obligații financiare suplimentare nu putea trece neobservată.
Tocmai de aceea, anunțul edilului a reprezentat un răspuns la o preocupare reală a comunității. Dincolo de disputa privind prevederile legislative adoptate la nivel central, mesajul transmis de primarul Brăilei pune în prim-plan o problemă concretă a oamenilor: nevoia de a nu fi împovărați cu noi taxe și proceduri pentru propriile locuințe.
Viorel Marian Dragomir a încheiat mesajul reafirmând că administrația locală își va continua proiectele de modernizare a orașului, dar fără a ignora problemele de zi cu zi ale brăilenilor.
”Continuăm împreună să construim pentru Brăila, nu să demolăm balcoane și să plătim dublu sau de zece ori!”, a transmis primarul.
























