Social Media

ADMINISTRAȚIE

Adio mici la grătar într-un loc de picnic autorizat!

Timp de citire: 4 minute

• disputele dintre Primăria Brăila şi Primăria Chiscani pe tema administrării Lacului Sărat şi a terenurilor învecinate provoacă probleme neaşteptate • de exemplu, primarul Dragomir precizează că amenajarea legală a unui loc de picnic în pădurea de lângă Lacu Sărat nu mai poate fi făcută de Primăria Brăila, după ce instanţa a stabilit că terenul în cauză se află pe teritoriul administrativ al Chiscaniului • primarul din Chiscani spune că el ar fi vrut să amenajeze tradiţionalul loc de picnic, dar că nu poate, fiindcă terenul este, de fapt, proprietatea Ocolului Silvic Lacu Sărat • explicaţia acestuia e negată de Marian Dragomir • cert este că sunt toate şansele ca, de 1 mai, Brăila să nu aibă loc de picnic autorizat, astfel că brăilenii care vor încerca totuşi să prepare mici la grătar în pădurea Stejaru riscă amenzi substanţiale
 
Procesul câştigat de comuna Chiscani împotriva Primăriei Brăila, prin care i s-a recunoscut dreptul de administrare teritorială a Lacului Sărat şi a terenurilor din preajma acestuia, i-ar putea lăsa pe brăileni fără un loc de picnic autorizat. După cum se ştie, singurul spaţiu unde brăilenii puteau merge la tradiţionalul grătar de 1 mai fără a fi amendaţi era situat în pădurea din spatele Lacului Sărat. Primăria Brăila a amplasat acolo, în ultimii ani, de când a intrat în vigoare Legea Picnicului, toalete ecologice, tomberoane pentru depozitarea deşeurilor, o cisternă cu apă, precum şi câteva grătare pe care amatorii de ieşiri la iarbă verde să îşi poată prepara fripturile. Astfel, spaţiul respectiv întrunea condiţiile legale pentru a putea fi considerat loc de picnic autorizat. Anul acesta, însă, Primăria Brăila nu va mai amenaja nimic. “Ne pare rău, dar nu mai putem interveni pe acel spaţiu deoarece, după cum ştiţi, instanţa a stabilit că terenul respectiv se află pe teritoriul administrativ al comunei Chiscani. Până la finalizarea procesului, Primăria Brăila a putut acţiona, deorece terenul se afla în litigiu. Acum este deja stablită administrarea teritorială, iar municipiul Brăila nu mai are dreptul să intervină. Normal, e de datoria comunei Chiscani să amenajeze acel loc de picnic, pentru că dumnealor au câştigat procesul, iar verdictul nu vine doar cu beneficii ci şi cu obligaţii”, ne-a declarat primarul Brăilei, Marian Dragomir, făcând trimitere către conflictul existent în prezent între Brăila şi Chiscani pe tema administrării Staţiunii Lacu Sărat. Reamintim că, deşi iniţial s-a vorbit despre o asociere între trei entităţi administrative – Chiscani, Brăila şi Consiliul Judeţean – astfel încât să poată fi atrase mai uşor fonduri europene pentru modernizare staţiunii, consilierii locali din Chiscani s-au răzgândit şi au votat împotriva asocierii.
În ceea ce priveşte situaţia locului de picnic pentru brăileni, primarul Dragomir ne-a spus că, în afară de terenul de pe marginea Lacului Sărat, nu mai există nicio posibilitate legală pentru Primăria Brăila de a amenaja un spaţiu care să întrunească toate condiţiile legale.
 
“Noi am vrea, dar n-avem cum!”
Contactat de reporterii noştri, Costică Cojea, primarul comunei Chiscani ne-a declarat că, în principiu, ar fi fost de acord să amenajeze locul de picnic de lângă Lacu Sărat, însă nu poate face acest lucru deoarece terenul în cauză este proprietatea Ocolului Silvic Lacu Sărat. “Dacă era terenul Primăriei Chiscani, amenajam noi locul de picnic. Chiar intenţionam să facem acest lucru, însă ne-am lovit de faptul că proprietarul spaţiului este Ocolul Silvic. Cei de la Ocol ne-au spus că ei sunt de acord să permită autorităţilor locale care solicită acest lucru să amenajeze locul de picnic şi că există deja o cerere formulată de Primăria Brăila”, ne-a declarat Cojea.
Informat despre declaraţia omologului său de la Chiscani, Marian Dragomir a replicat că Primăria Brăila făcuse cerere de amenajare a locului de picnic înainte de a se tranşa în instanţă problema teritorialităţii. “Acum lucrurile sunt clare: terenul e pe raza administrativă a comunei Chiscani, iar singurii care pot interveni acolo sunt cei de la Chiscani. Noi n-am mai înaintat nicio cerere către Ocolul Silvic”, a subliniat Dragomir.
Problema e că, potrivit legii, grătarele pot fi făcute doar în locurile de picnic autorizate. Cei care folosesc grătare pentru mici în spaţii neamenajate riscă amenzi substanţiale din partea Gărzii de Mediu, Jandarmeriei şi altor organe de control.

ADMINISTRAȚIE

Tânărul social–democrat Cătălin-Adrian Tudorie, consilier municipal în locul lui Sorin Boșneag

• acesta a preluat, recent, fotoliul rămas gol în Consiliul Local Municipal Brăila, după decesul lui Sorin-Eugen Boșneag, care a încetat din viață în data de 9 septembrie • Cătălin-Adrian Tudorie are 35 de ani și a activat în domeniul proiectării industriale și în cel al logisticii • după depunerea jurământului, Tudorie a preluat și locurile deținute de Boșneag în Comisia de specialitate nr. 2 și în CA-ul de la Liceul ”Anghel Saligny” • în aceeași ședință, consilierii au aprobat vacantarea locului social-democratului Adrian-Ștefan Tâmplaru, care a demisionat pe motive de incompatibilitate

Publicat

în

Tânărul social–democrat Cătălin-Adrian Tudorie, consilier municipal în locul lui Sorin Boșneag

Schimbări la nivelul Consiliului Local Municipal Brăila. În ședința ordinară a instituției din 30 octombrie a avut loc depunerea jurământului de credință a PSD-istului Cătălin-Adrian Tudorie. Acesta a ocupat poziția 19 pe lista cu care PSD Brăila s-a înscris în lupta pentru Consiliul Local Municipal în timpul Alegerilor Locale din 2024. Social-democratul are 35 de ani, este inginer mecanic proiectant și a preluat fotoliul rămas gol după decesul lui Sorin-Eugen Boșneag din 9 septembrie.

Așa cum reiese din CV-ul lui Cătălin Tudorie, tânărul a absolvit Facultatea de Inginerie și Managementul Sistemelor Tehnologice, specializarea ”Mașini-Unelte și Sisteme de Producție”, în cadrul Universității Politehnica din București. De asemenea, a absolvit cursurile de masterat tot în domeniul ”Mașini și Sisteme de Producție”, în cadrul Facultății de Inginerie Industrială și Robotică, București.

Începând cu luna noiembrie 2022, acesta activează pe poziția de consultant în sisteme logistice în cadrul companiei ”Jungheinrich” România (sector de activitate logistică industrială). Înainte, din iunie 2018 și până în octombrie 2022 a fost inginer mecanic proiectant în cadrul ”Simerom Engineering” (domeniul Petrol și gaze).

Tudorie, membru în Comisia de specialitate nr. 2 de administrare a domeniului public și privat

Tot cu această ocazie, membrii CLM Brăila au aprobat un alt proiect privind modificarea HCLM Brăila nr. 614 din 30 octombrie 2024 referitoare la numărul, domeniile de activitate și componența nominală a comisiilor de specialitate din cadrul CLM Brăila, cu modificările și completările ulterioare. Mai precis Cătălin-Adrian Tudorie a fost validat ca membru în Comisa de specialitate nr. 2 (de administrare a domeniului public și privat, de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură), în locul lui Sorin Boșneag. Din aceasta mai fac parte Răzvan-Ionuț Orzan, Silvia Bobi de la PSD, Daniela-Elena Rădulescu (AUR) și Cristian-Laurențiu Ioan (PNL).

De asemenea, a fost modificată și hotărârea nr. 466 din 7 septembrie 2026, referitoare la desemnarea consilierilor locali municipali în Consiliile de Administrație și în Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității educației în unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza Municipiului Brăila. Și aici, Tudorie a fost nominalizat pentru a face parte din CA la Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny”, alături de Daniel Tudose și din Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității educației la aceeași unitate de învățământ, ambele poziții deținute în trecut de Boșneag.

Reamintim că mandatul de consilier municipal al social-democratului Sorin-Eugen Boșneag a încetat de drept pe 28 septembrie, tot printr-o hotărâre a CLM, ca urmare a decesului acestuia.

Un alt consilier municipal PSD Brăila a demisionat

Este vorba despre Adrian-Ștefan Tîmplaru (ofițer monitorizare, licențiat în relații internaționale și studii europene) care a ocupat poziția 15 pe lista cu care PSD s-a înscris în Alegerile Locale din 2024. Mai precis, membrii CLM Brăila au constatat încetarea de drept a mandatului de consilier local al lui Adrian-Ștefan Tîmplaru, ca urmare a aplicării prevederilor art. 204, alin. (2), lit. a) din OUG nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Așa cum reiese din documentația aflată la mapa consilierilor, social-democratul și-a depus demisia în data de 14 octombrie 2026, invocând apariția unei stări de incompatibilitate.

”Această hotărâre este motivată de recentele modificări legislative apărute în cadrul regimului juridic al incompatibilităților specifice funcțiilor și calităților pe care le dețin. Aceste noi prevederi legale au creat o stare de incompatibilitate care nu era prevăzută și nu exista la data depunerii candidaturii sau la momentul validării mandatului meu în urma alegerilor locale din anul 2024”, a scris Tîmplaru în demisie.

Precizăm că următorul membru supleant pe lista PSD-iștilor la CLM Brăila este Cătălin- Ștefan Aramă, economist (Analist IT), care ocupă poziția nr. 20.

Toate proiectele amintite au fost aprobate în ședința de la finele lunii octombrie cu unanimitate de voturi.

Citește articolul complet

ADMINISTRAȚIE

Fără impozite pentru balcoanele închise!

• în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR au susținut în Parlament noul Cod al Urbanismului, ale cărui prevederi au stârnit controverse privind impozitarea balcoanelor închise, primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, anunță că a găsit o soluție legală pentru ca proprietarii să nu plătească în plus • edilul spune că nu este de acord cu măsurile care împovărează populația și transmite că administrația locală trebuie să fie de partea oamenilor

Publicat

în

Fără impozite pentru balcoanele închise!
Bucureștiul a venit cu taxele, primarul Dragomir cu soluția

Subiectul a ajuns în atenția publică după ce prevederile noului Cod al Urbanismului, adoptat în luna august, au readus în discuție situația balcoanelor închise la bloc. Mai exact, reglementările referitoare la modificările aduse construcțiilor și la intrarea acestora în legalitate au ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care ar putea fi tratate apartamentele ale căror balcoane au fost închise cu tâmplărie și geamuri.

Controversa are și o componentă politică. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, proiectul noului Cod al Urbanismului a fost asumat la nivelul Ministerului Dezvoltării, inițial în mandatul lui Cseke Attila (UDMR). În Parlament, proiectul a beneficiat de susținerea majorității formate din PSD, PNL, USR și UDMR, formațiuni care au contribuit la adoptarea acestuia.

Astfel, deși prevederile legislative au fost prezentate în contextul reformei urbanismului și al îndeplinirii unor obiective asumate prin PNRR, efectele unor dispoziții au ajuns să provoace îngrijorare în rândul proprietarilor de apartamente.

Una dintre cele mai discutate probleme este cea a balcoanelor închise și a posibilelor obligații fiscale sau administrative care ar putea apărea. Pentru foarte mulți proprietari, închiderea balconului nu a reprezentat un moft sau o investiție de lux, ci o necesitate.

Oamenii au făcut aceste modificări pentru a-și proteja locuințele de frig, zgomot, praf și intemperii, dar și pentru a câștiga un spațiu suplimentar util familiei. În multe blocuri din Brăila, balcoanele închise au devenit o realitate întâlnită de-a lungul anilor în numeroase apartamente.

În acest context, posibilitatea ca proprietarii să ajungă să plătească impozite duble sau să fie obligați să parcurgă proceduri administrative costisitoare pentru intrarea în legalitate a stârnit nemulțumire și numeroase întrebări.

Primarul Brăilei intervine și transmite că locuitorii orașului nu vor fi puși să plătească în plus

În timp ce noul Cod al Urbanismului, susținut în Parlament de PSD, PNL, USR și UDMR, a adus în discuție posibile costuri suplimentare pentru proprietarii de apartamente cu balcoane închise, primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, anunță că nu este de acord cu aceste prevederi și că a identificat o soluție legală pentru ca brăilenii să nu plătească impozite duble sau taxe suplimentare.

Reacția primarului Viorel Marian Dragomir a venit printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, în care edilul și-a exprimat dezacordul față de această posibilitate și a anunțat că Primăria Brăila a identificat o soluție legală pentru rezolvarea situației.

”La Brăila, nu vor plăti impozit dublu cei care și-au închis balconul! Nu sunt de acord cu ce s-a decis la București! Am și găsit soluția!”, a transmis acesta. Edilul a criticat ideea unor obligații fiscale suplimentare pentru proprietarii care și-au închis balcoanele, subliniind că o asemenea măsură ar fi nedreaptă pentru familiile care au făcut aceste modificări din motive practice.

”Un balcon închis nu este un lux, ca să fie clar! Este o necesitate pentru confortul și liniștea unei familii”, a punctat Viorel Marian Dragomir. Primarul a explicat și care ar fi fost consecințele financiare pentru proprietari în cazul în care nu s-ar fi găsit o soluție. Pe lângă posibilitatea majorării impozitului pe apartament, oamenii ar fi putut fi nevoiți să suporte cheltuieli importante pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire, taxe către Inspectoratul de Stat în Construcții, expertize tehnice, proiecte și avize.

Mai mult, toate aceste demersuri ar fi presupus timp pierdut și parcurgerea unor proceduri birocratice deloc simple pentru cetățeni. Potrivit primarului, taxele aferente unor astfel de documentații ar fi putut ajunge la valori de zece ori mai mari, ceea ce ar fi însemnat o povară suplimentară pentru proprietari.

”Administrație pentru oameni, nu împotriva lor!”

Într-o perioadă în care fiecare cheltuială contează, primarul Brăilei, Viorel Marian Dragomir, vine în sprijinul locuitorilor care și-au închis balcoanele și anunță că a găsit o soluție legală pentru ca aceștia să nu fie împovărați cu impozite duble și taxe suplimentare. Edilul spune răspicat că nu este de acord cu măsurile care afectează bugetul familiilor și că administrația locală trebuie să lucreze în interesul oamenilor.

Viorel Marian Dragomir a transmis că administrația locală trebuie să fie de partea cetățenilor și să caute soluții atunci când apar probleme care le pot afecta bugetul familiei.

Acesta a afirmat că nu este normal ca oamenii să fie puși în situația de a suporta costuri suplimentare pentru o modificare pe care mulți au făcut-o cu ani în urmă, în scopul îmbunătățirii condițiilor de locuit. ”Cât timp sunt eu primar, la Brăila facem administrație pentru oameni, nu împotriva lor!”, a afirmat edilul. Acesta a ținut să sublinieze că poziția sa nu este una singulară, amintind că și în timpul pandemiei, dar și în alte situații în care deciziile luate la nivel central au afectat comunitatea locală, a ales să se opună măsurilor pe care le-a considerat nedrepte pentru brăileni.

Viorel Marian Dragomir susține că mandatul său este dedicat modernizării orașului, schimbării în bine a Brăilei și găsirii unor soluții în beneficiul comunității, nu introducerii unor noi piedici birocratice sau poveri financiare pentru locuitori.

Viorel Marian Dragomir a insistat asupra faptului că soluția identificată de Primăria Brăila este una legală și sigură, astfel încât proprietarii care și-au închis balcoanele să nu fie obligați să suporte cheltuieli suplimentare.

Reacția brăilenilor: peste 2.400 de aprecieri și mai mult de 600 de distribuiri în doar câteva ore

Interesul pentru acest subiect este confirmat și de reacțiile din mediul online. Postarea primarului a strâns, în numai câteva ore, peste 2.400 de aprecieri și a fost distribuită de peste 600 de ori. Numărul mare de reacții arată cât de importantă era această clarificare pentru locuitorii municipiului.

Brăilenii au urmărit subiectul cu interes, iar distribuirea masivă a mesajului demonstrează că informația era una așteptată și că situația îi preocupa pe numeroși proprietari de apartamente. Într-o perioadă în care cheltuielile gospodăriilor sunt tot mai atent calculate, perspectiva unor noi taxe sau a unor obligații financiare suplimentare nu putea trece neobservată.

Tocmai de aceea, anunțul edilului a reprezentat un răspuns la o preocupare reală a comunității. Dincolo de disputa privind prevederile legislative adoptate la nivel central, mesajul transmis de primarul Brăilei pune în prim-plan o problemă concretă a oamenilor: nevoia de a nu fi împovărați cu noi taxe și proceduri pentru propriile locuințe.

Viorel Marian Dragomir a încheiat mesajul reafirmând că administrația locală își va continua proiectele de modernizare a orașului, dar fără a ignora problemele de zi cu zi ale brăilenilor.

”Continuăm împreună să construim pentru Brăila, nu să demolăm balcoane și să plătim dublu sau de zece ori!”, a transmis primarul.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧