Social Media

SPORT

Competiții sportive la Batalionul Nave Treceri Fluviale

Acestea s-au desfășurat în perioada 17-28 septembrie, cu prilejul aniversării a 60 de ani de la înființarea batalionului. Militarii s-au înfruntat în probele de fotbal, volei, ștafetă și șah, iar câștigătorii au fost recompensați cu premii.

Timp de citire: 2 minute
Competiții sportive la Batalionul Nave Treceri Fluviale

În perioada 17-28 septembrie, militarii de la Batalionul Nave Treceri Fluviale „Danubius”, din cadrul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” Brăila, au participat la o serie de competiții sportive organizate în cadrul activităților premergătoare aniversării a 60 de ani de la înființarea batalionului – moment aniversar, prilej de a cinsti tradiţiile și valorile militare perene.

Desfășurate pe baza sportivă și în clubul unității militare, întrecerile au avut ca scop promovarea sportului, dezvoltarea calităților fizice și a deprinderilor motrice, dar și consolidarea coeziunii și spiritului de echipă în rândul militarilor brăileni.

Potrivit unor surse din cadrul batalionului, militarii înscriși în competiție și-au testat forța, viteza, rezistenţa, precizia, dar și concentrarea și gândirea strategică în probele de fotbal, volei, ştafetă și şah, demonstrând determinare, disciplină și spirit de echipă.

Competiția a fost strânsă, iar rezultatele au reflectat implicarea și dăruirea tuturor participanților. Redăm mai jos clasamentul final al competiției sportive de la Batalionul Nave Treceri Fluviale „Danubius” Brăila: Fotbal – Secția Nave Desant; Volei – Compania Geniu Amenajări Portuare; Ștafetă – Comandamentul batalionului, Șah – Danilov Bogdan.

„Felicitări militarilor! Împreună, prin sport și tradiție, ducem mai departe spiritul Batalionului Nave Treceri Fluviale „Danubius”!”, a precizat sursa citată.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧