Social Media

Cultură

Comorile Brăilei. Artefacte vechi de sute de ani în Centrul Istoric

Timp de citire: 8 minute

• neobosiți, arheologii brăileni fac cercetări în inima orașului, pe Strada Belvedere și pe Strada Brașoveni, unde se presupune că ar fi fost o prăvălie de la 1800 • artefacte din secolele XVII-XIX, lulele create în Bulgaria, ceramică turcească, porțelan englezesc, dar și din Boemia, Țările de Jos, China, Germania și Franța sunt scoase la lumină de arheologii Muzeului Brăilei „Carol I” • pe Belvedere cu Teatrului, a fost descoperită o locuință arsă din temelii, o groapă menajeră plină cu artefacte și cu oase de animale, dar și monede feudale • pe Brașoveni 17, au fost găsite zeci de lulele turcești frumos ornamentate, ceramică de import, dar și recipienți în care fusese apă minerală adusă din Nassau, Germania
 
Legende urbane, crâmpeie de trecut și relicve ale Brăilei de altădată, readuse la viață după secole de uitare.
Sute de fragmente ceramice, monede vechi, lulele și vase de import, opaițe și multe alte artefacte vechi de sute de ani sunt scoase la lumină, zilele acestea, din Centrul Istoric al Brăilei. Îndurând arșița lui Cuptor, două echipe de arheologi de la Muzeul Brăilei „Carol I”, ajutați de muncitori – sub directa supraveghere a managerului instituției, conf. dr. Costin Croitoru – sapă „tranșee” de 3-4 metri adâncime, separă artefactele descoperite, fac poze și măsurători și rescriu istoria acestor meleaguri binecuvântate.
 
Istoria de sub caldarâmul Brăilei
Două noi șantiere arheologice prind contur în inima Brăilei. Primul este cel de pe Strada Belvedere colț cu Teatrului, unde se construiește un spital aparținând Fundației „Diaconia” (care ar trebui să fie gata să-și primească pacienții în luna decembrie) și unde se fac cercetări arheologice preventive. Colectivul de cercetare este format din dr. Mirela Vernescu (responsabil de șantier, arheolog specialist), conservator Vasilică Vernescu, arheolog debutant și dr. Stănică Pandrea, șef Secție Arheologie. Cel de-al doilea șantier este cel de pe Strada Brașoveni nr. 17, proprietate privată unde se fac lucrări de reabilitare a clădirii încă din anul 2022 și unde trudesc dr. Niculina Dinu, arheolog specialist (responsabil șantier) și Viorel Stoian, arheolog specialist, șef Secție Istorie Modernă și Contemporană. Ceea ce au descoperit arheologii brăileni, zilele acestea, în Centrul Istoric al Brăilei, întrec toate așteptările. În plus, descoperirile aduc lumină în trecutul Ibrailei, fostă raia/kaza care nu a fost, nici pe departe, un târg uitat de lume, aflat sub talpa turcească ci, mai degrabă, un port înfloritor și bogat, cu orășeni de toate națiile, care mâncau din farfurii de porțelan englezesc, fumau tutun de bună calitate și beau cafea din cești aduse din Occident. 
„Cercetarea pe Belvedere nr. 10-14, colț cu Strada Teatrului, se efectuează pe o suprafață de cca 85 mp. Am decoperit, inițial, două zone menajere. Prima, este o groapă menajeră cu foarte mult material ceramic și foarte multe oase (am umplut saci întregi), dar și un opaiț foarte frumos lucrat. În cea de-a doua zonă menajeră, care este o fostă locuință, am găsit și un obiect din silex, care ar putea data chiar din Neolitic – mutat, cel mai probabil, din altă parte. Se văd clar pereții prăbușiți peste bârnele acestea arse. Ca și datare, după materialul medieval descoperit, ar putea fi din sec. XVI-XVII, nu știm exact, abia după ce vom data ceramica ne vom putea pronunța în mod cert. Clar, această locuință a fost arsă”, a precizat dr. Mirela Vernescu, responsabilul de șantier de pe Belvedere.
Tot pe Belvedere, au fost descoperite patru monede vechi, probabil feudale, un fragment ceramic bizantin din sec. XIII, pipe otomane (lulele) din lut, o cană din lut întreagă, precum și ceramică din sec. XVII-XIX, inclusiv ceramică smălțuită.
Cu fiecare strat de pământ dat la o parte, situl arheologic își dezvăluie și mai mult secretele îngropate aici de secole. În partea dinspre Dunăre, acolo unde se află locuința arsă din temelii, a ieșit la iveală o interesantă incintă circulară căptușită cu piatră și cărămidă subțire, turcească. În prezent, arheologii au ajuns la podeaua locuinței, însă e posibil ca, sub ea, să apară noi și noi vestigii. S-a săpat până la 3,5 metri adâncime. Ar putea apărea și oseminte umane, așa cum au mai fost găsite în Centrul Vechi, sub Biserica „Sfinții Arhangheli (unde a fost un cimitir creștin), pe Strada Rozelor și în Grădina Mare.
Toate artefactele sunt spălate cu grijă, înregistrate și depozitate la muzeu, pentru ca, mai apoi, să fie datate și restaurate de specialiști. 
 
Apă minerală din Germania, pe Strada Brașoveni
Cel de-al doilea șantier arheologic, care nu încetează să-i surprindă pe arheologii brăileni, este cel deschis pe Strada Brașoveni nr. 17, pe o suprafață de cca 170 mp. Potrivit dr. Niculina Dinu, responsabil de șantier, specialist în Istorie Medievală, până în prezent, au fost descoperite aici cel puțin 25 de lulele turcești frumos ornate, importate din Bulgaria și din Imperiul Otoman, datând din secolul XVIII și XIX, precum și sute de fragmente ceramice originare din toată Europa, ba chiar și porțelan adus din China. Cahle, sfeșnice și porțelanuri englezești de calitate, alături de importuri din Boemia, Țările de Jos, Franța și Germania, frumos ornate cu scene și compoziții în albastru, prin tehnica imprimării prin transfer, au fost găsite pe Strada Brașoveni, ba chiar și sticle de apă minerală, din porțelan gros, îmbuteliate la Nassau, în Germania, după 1800. Majoritatea artefactelor au fost descoperite la 3 metri adâncime, dar situl încă nu și-a dezvăluit toate secretele.
Potrivit dr. Niculina Dinu, zona Brașoveni a devenit locuită post 1800. Casa veche de pe Brașoveni 17 a fost construită din paiantă și lemn, fiind, cel mai probabil, o prăvălie, dată fiind bogăția materialului arheologic descoperit. Ca și casa de pe Belvedere cu Teatrului, și aceasta a fost, la un moment dat, incendiată, Dumnezeu știe în urma cărei nenorociri, după care s-a construit, din nou, deasupra vechiului sit. A ieșit la iveală un beci astupat de foștii proprietari, plin cu artefacte, inclusiv sute de fragmente ceramice de import (unele de pe Valea Rinului), dar și obiecte și ceramică din Europa Centrală (așa numita „maiolică habana”).
Brăila Veche, Porto Franco, „tărâm al făgăduinței” pentru multe popoare – cel mai prosper port al Țării Românești – patria cerealelor și a peștelui, a fost, mai degrabă, un oraș cosmopolit și bogat, ai căror locuitori își permiteau să importe ceramică din Anglia și din Franța, dar și apă minerală și delicatesuri din Germania și din Orient. Parcă și vezi brăilenii sorbind o cafea bună, aromată, adusă din Turcia, la prăvălia de acum 200 de ani, de pe Brașoveni. Și nu oricum, ci neapărat din cești de porțelan frumos ornate, aduse din Franța și din Englitera…
 
Strada prăvăliilor și a negustorilor sosiți din Brașov
Denumirea Străzii Brașoveni nu este una întâmplătoare, cum nu este întâmplătoare nici denumirea Străzii Cojocari, din vecinătate, ambele aflându-se în Centrul Istoric al Brăilei. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, denumirile străzilor se aflau în strânsă legătură cu numele unor negustori ori meșteșuguri. Astfel, numele Străzii Brașoveni – identificată în planurile Brăilei de acum 200 de ani – consacră, potrivit istoricilor, legătura tradițională a negustorilor brașoveni cu Brăila. În perioada 1910 – 1947, strada a primit numele marelui negustor de cereale, Nicolae V. Perlea, fost primar al Brăilei, proprietar al unui imobil de pe acea stradă, al cărui mormânt, aflat la Cimitirul „Sf. Constantin”, a fost devastat imediat după 1989 (statuia de bronz a lui N. V. Perlea, monument istoric, a fost furată). Totodată, impozanta Casă N. V. Perlea, de pe Calea Regală, a fost demolată, pe locul ei aflându-se acum un teren gol (parcarea poliției). 
În urmă cu două secole, Strada Brașoveni era plină de prăvălii aliniate la stradă, care atrăgeau mușteriii cu mărfurile lor de import, aduse de brașoveni sau de comercianții care roiau în Portul Brăilei. Erau mărfuri de bună calitate, importate din Franța, Germania, Austria, Boemia, Anglia sau Țările de Jos, fie ele obiecte de sticlă, porțelan, mobilier, feronerie, dantelării sau mătăsuri.
Arteră comercială încă din perioada medievală, Strada Brașoveni adăpostește adevărate comori ale trecutului vechiului Ibrail. Sute de obiecte au fost recuperate numai de pe Strada Brașoveni 17, de pe o suprafață de aproximativ 170 mp. Câte astfel de vestigii ale trecutului vor fi zăcând, neștiute, pe toată Strada Brașoveni și în Centrul Istoric al Brăilei?

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧