Social
Colegii de la “Perpessicius”, alături de Cristi
• elevii şi cadrele didactice de la unitatea de învăţământ au organizat un Târg de Paşte, unde au stâns fonduri pentru adolescentul bolnav de cancer • la finalul activităţii s-au adunat aproape 1.300 lei
Elevii şi profesorii de la Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius”, unitate de învăţământ la care Cristian Filip a fost admis în 2015, nu şi-au uitat colegul. La începutul acestei săptămâni, ei au organizat un Târg de Paşte, în urma căruia au stâns fonduri pentru adolescentul bolnav de cancer. Acţiunea a fost un succes, zeci de brăileni au venit să cumpere produsele cu tematică pascală confecţionate de copii, iar la final s-au adunat aproape 1.300 lei.
În continuare, redăm conţinutul comunicatului de presă remis de Liceul “Perpessicius” redacţiei noastre.
Bucurie sfântă de Paşti din inimi de copii
Luni, 10 aprilie 2017, în prima zi a săptămânii patimilor, elevii, profesorii şi părinţii Liceului Pedagogic “D.P. Perpessicius” Brăila s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea unei expoziţii-târg de Paşte având ca scop colectarea de fonduri băneşti pentru ajutorarea familiei greu încercate a elevului Filip Cristian, actualmente înscris în clasa a IX-a E, filiera teoretică, profilul real, specializarea ştiinţele naturii, care suferă de o formă rară de cancer: sarcom Ewing. Cazul elevului Filip Cristian a sensibilizat inimile elevilor, profesorilor şi părinţilor acestei şcoli.
Pentru aceasta s-au realizat ornamente/decoraţiuni cu tematică pascală, felicitări realizate în diverse tehnici, tablouri, icoane ş.a. Pentru târg s-au realizat şi produse culinare – prăjituri făcute de elevi ai liceului nostru împreună cu părinţii lor (clasele primare).
Activitatea face parte din Proiectul Naţional “Bucuria Sărbătorilor Creştine”, cuprins în Calendarul Activităţilor Educative Regionale şi Interjudeţene, domeniul Educaţie Civică, Voluntariat, Proiecte Caritabile.
Această activitate a avut un impact pozitiv asupra tuturor celor implicaţi, căci profesori, elevi şi părinţi au susţinut şi susţin nevoia de a fi împreună în a face lucruri bune, frumoase întru slava lui Dumnezeu. Nu mai vorbim de faptul că elevii au răspuns cu mult entuziasm invitaţiei profesorilor lor de a realiza diverse lucruri, prin care să se reflecte tot ceea ce au învăţat în cadrul orelor, cu privire la valorificarea şi cultivarea tradiţiilor religioase specifice marii sărbători pascale.
Tuturor acestor oameni de suflet, care au răspuns cu bucurie invitaţiei noastre de a fi împreună în realizarea acestei activităţi le mulţumim şi ne rugăm Domnului să-i binecuvânteze cu daruri minunate mântuitoare.
În urma vânzării unor lucrări expuse s-a adunat suma de 1.295 lei, care va fi donată familiei elevului Filip Cristian.
Ne rugăm Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului să tămăduiască trupeşte şi sufleteşte pe Cristian şi să iasă învingător în lupta cu boala.
Doamne ajută!
prof. de religie Victoria Ferescu
Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius” Brăila
În realizarea şi desfăşurarea expoziţiei-târg de Paşte, elevii au fost coordonaţi doamnele învăţătoare de la clasele primare Rodica Bianu, Ana Frigioiu, Dumitrica Nedelcu, Iuliana Pătraşcu şi Ecaterina Ene, profesorii Mariana Tudose (desen), Antonia Aramă (educaţie tehnologică), bibliotecar Iuliana Leopa, informatician Mircioi Sorin, Carmen Aldea, Beatrice Văsii. Din comisia de organizare a expoziţiei-târg au făcut parte profesorii: director adjunct Bogdan Mircea Grigore, prof. Victoria Ferescu, prof. Mirela Iordache şi elevele Nicoleta Drăgoi (clasa a XI-a B) – preşedinta Consiliului Elevilor şi Georgiana Danci (clasa a XI-a C), care s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea activităţii având alături de ele şi pe elevele-voluntare Roxana Mihaela Epure (clasa a XI-a C), Maria Sabina Pavel şi Mihaela Delia Vasile (clasa a IX-a B).
Ultima redută!
Aşa cum vă amintiţi, Cristian Filip a fost admis în vara anului 2015 primul pe listă la Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius” – specializarea Ştiinţele Naturii, după ce obţinuse o notă foarte mare la Evaluarea Naţională. Media de admitere – 9.53. Era foarte fericit şi abia aştepta să-şi înceapă viaţa de licean. Părinţii îi închiriaseră o garsonieră în apropierea şcolii şi totul părea perfect. Numai că viaţa avea alte planuri cu el. Cristi n-a mai apucat să se bucure de nimic din toate acestea. I s-a făcut rău în prima zi de şcoală.
Din septembrie 2015 şi până acum Cristi a dus o luptă continuă cu boala, s-a zbătut pentru fiecare clipă. N-a fost singur însă, sute de oameni i-au fost alături. S-au rugat pentru el şi l-au ajutat financiar, un sprijin necondiţionat pentru care vă mulţumim.
Acum Cristi e bine. A început în urmă cu câteva zile încă o şedinţă de chimioterapie şi, în paralel, pregătirea pentru un transplant de celule stem. E ultima redută pe care trebuie să o cucerească. Şi o va cuceri, pentru că este un luptător. Este recunoscător fiecăruia dintre dumneavoastră care i-aţi fost alături în lungul drum de recuperare şi vă mulţumeşte pentru fiecare gest, pentru fiecare bănuţ donat. Iar acum, în pragul Sfintei Sărbători, vă doreşte să aveţi un Paşte liniştit şi fericit, cu sănătate şi oameni dragi alături.
Social
Brigada 10 Geniu, prezentă la sărbătoarea clerului militar
* evenimentul a avut loc luni, 26 octombrie, la București * au fost prezenți militari din cadrul Garnizoanei Brăila, împreună cu preotul militar Cristian Ion * militarii brăileni au participat la Slujba de Te-Deum oficiată la Catedrala Națională și au primit diplome de apreciere din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel
Militari din cadrul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” (Garnizoana Brăila), împreună cu preotul militar Cristian Ion, au participat, în ziua de 26 octombrie 2026, la evenimentele religioase și solemne dedicate Zilei Clerului Militar.
„Un moment de profundă însemnătate spirituală l-a constituit proclamarea Sărbătorii Sfinților Martiri Militari de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe Dealul Patriarhiei din București. Evenimentul a evidențiat legătura profundă dintre credință, jertfă, curaj și devotamentul față de țară, valori care definesc atât vocația creștină, cât și misiunea militară”, au precizat surse din cadrul Brigăzii 10 Geniu.
Reprezentanții Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” Brăila, alături de oficialități și reprezentanți ai structurilor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Administrației Naționale a Penitenciarelor, au fost prezenți, de asemenea, la Slujba de Te-Deum oficiată în Catedrala Națională din București, recent inaugurată.
Cu acest prilej, a fost subliniată importanța cooperării dintre Biserică și Armată, precum și rolul esențial al preotului militar în viața comunității militare și nu numai, prin sprijinul spiritual și moral oferit militarilor, cultivarea valorilor creștine și întărirea spiritului de solidaritate, responsabilitate și slujire.
În cadrul evenimentelor prilejuite de Ziua Clerului Militar, un moment deosebit l-a reprezentat acordarea diplomelor de apreciere de către Preafericitul Părinte Daniel membrilor Coralei preoților militari „Sacerdotes Militares”, în semn de recunoaștere a activității și implicării acestora în promovarea valorilor spirituale și a tradițiilor clerului militar.
Potrivit sursei citate, participarea militarilor brăileni la aceste manifestări reprezintă o mărturie a respectului față de credința strămoșească, tradițiile Armatei României și misiunea spirituală a Bisericii în rândul celor care își slujesc patria. „Credință, onoare, datorie și jertfă – sunt valori care unesc Biserica și Armata în slujba oamenilor și a României”.
Social
Ultimul veteran de război din județul Brăila a trecut în eternitate
* maiorul în retragere Ion Dragostin, din satul Oancea, comuna Romanu – „Nea Nelu”, cum îi spuneau sătenii – împlinise, în luna martie, venerabila vârstă de 103 ani * odată cu plecarea sa la ceruri, se încheie o filă vie din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial
Militarii Garnizoanei Brăila i-au adus, marți, 27 octombrie, un ultim omagiu celui care a fost maior în retragere Ion Dragostin, „Nea Nelu”, cum îi spuneau sătenii – ultimul veteran de război din județul Brăila. Militarii și-au luat rămas bun de la mr. (rtr.) Ion Dragostin în jurul orei 12:00, trupul celui mutat acum la ceruri fiind înmormântat cu onoruri militare, conform regulamentelor militare.
„Cu profundă durere și aleasă reverență ne luăm rămas-bun de la domnul mr. (rtr.) Dragostin Ion, ultimul veteran de război din județul Brăila, reprezentant al unei generații care a cunoscut sacrificiul, suferința și datoria față de Patrie. Odată cu plecarea sa, se închide o filă vie din istoria noastră, iar amintirea unei generații de eroi rămâne în grija și conștiința celor care vin după noi. În fața jertfei și a curajului celor care au luptat pentru libertatea și demnitatea României, cuvintele sunt prea puține. Rămân respectul, recunoștința și datoria de a nu uita niciodată. Ne înclinăm cu pioșenie în fața memoriei sale și îi aducem un omagiu solemn, în semn de profundă prețuire pentru o viață care face parte din istoria și demnitatea acestui neam”, au consemnat militarii Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” pe pagina oficală a unității.
Pe 2 martie 2026, maiorul în retragere Ion Dragostin, din satul Oancea, comuna Romanu – ultimul veteran de război în viață din județul Brăila – a fost sărbătorit de rude, reprezentanți ai Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, Filialei Județene Brăila „General Stan Poetaș” – Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Asociației Naționale a Veteranilor de Război (ANVR) – Filiala Brăila, ai altor organizații și instituții, la împlinirea vârstei de 103 ani.
Născut la 2 martie 1923, mr. (rtr.) Dragostin M. Ion – telefonist în perioad acelui de-Al Doilea Război Mondial, agricultor din satul Oancea, comuna Romanu – a fost ultimul beneficiar al programului „Veteran 100 plus, inițiat de Filiala Județeană Brăila „General Stan Poetaș” a ANCE „Regina Maria”.
Ultimul veteran de război de la Brăila a închis ochii chiar de Ziua Armatei României, pe 25 Octombrie, și a fost înmormântat cu onoruri militare marți, 27 octombrie 2026, fiind condus pe ultimul drum de un pluton din cadrul Garnizoanei Brăila, de militari și rude și de reprezentanți ai asociațiilor de militari în rezervă și în retragere.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină! Veșnică recunoștință!























