POLITIC
Cine vrea un oraș liber de păcănele
• demersul primarului Marian Dragomir de a elimina jocurile de noroc din Municipiul Brăila a fost bine primit de majoritatea parlamentarilor și politicienilor brăileni, în frunte cu colegii săi de la PSD • europarlamentarul PSD Brăila Mihai Tudose a atras atenția că nicăieri în Europa nu sunt atâtea spații pentru jocurile de noroc la un loc, așa cum se întâmplă în Brăila • până și președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a spus că deși este o măsură venită de la nivelul social-democraților, ar susține-o • iar dacă șeful AUR Brăila, deputatul Florin Cîrligea, a afirmat că în aceeași manieră ar trebui rezolvată și problema monopolului supermarketurilor, la polul opus, senatorul (Pace – Întâi România) Silviu Dorin Petrea a atras atenția că desființarea păcănelelor ar conduce la concedierea în masă a celor care lucrează în industrie, fără a exista o alternativă pentru acești angajați
Propunerea primarului Marian Dragomir de a scoate sălile de jocuri de noroc din Municipiul Brăila este bine primită de cei mai mulți parlamentari și politicieni brăileni. După anunțul edilului-șef privind planul său de a elimina păcănelele din Brăila, redactorii cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au luat legătura cu parlamentarii și liderii de partide pentru a vedea dacă aceștia ar susține demersul lui Dragomir, iar răspunsurile primite au fost în mare parte pozitive.
În frunte cu europarlamentarul Mihai Tudose și cu președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful social-democraților brăileni), tabăra PSD s-a arătat în totalitate ”pentru” scoaterea din schemă a păcănelelor. Până și președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat că este un demers pe care l-ar susține, în ciuda faptului că vine de la un PSD-ist. Totuși, acesta nu a ratat ocazia de a-l ataca pe șeful CJ Brăila, acuzându-l că a avut acțiuni la o firmă implicată în astfel de jocuri, în trecut. La rândul său, Chiriac a subliniat că a fost vorba despre obligațiuni nu acțiuni și despre pariuri sportive, nu păcănele, oferind la rândul său o replică pe măsura acuzațiilor de Popa.
Tabăra AUR s-a arătat de asemenea susținătoare a demersului primarului, deși a avut unele adăugiri. Și chiar dacă nu dorește să fie considerat un susținător al păcănelelor, senatorul Silviu Dorin Petrea (Pace – Întâi România) a fost singurul care a vorbit despre posibilele efecte negative ale eliminării complete a sălilor de jocuri, în principal în legătură cu pierderea locurilor de muncă ale angajaților din acestea, precizând că și-ar dori o dezbatere publică pe acest subiect. Iată ce au răspuns politicienii la întrebarea: ”Susțineți demersul primarului de a elibera Brăila de păcănele?”
Tudose: «Efectele pe care le au păcănelele asupra unei largi categorii ale populației sunt devastatoare!»
Europarlamentarul Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al PSD, a afirmat că nicăieri pe unde a fost plecat nu a văzut atâtea săli de jocuri la un loc într-un oraș, cum se întâmplă în Brăila.
”Da, susțin demersul, fără niciun fel de discuții. Și sunt convins că prin votul Consiliului Local Municipal într-un fel se exprimă toți brăilenii. În toată lumea – și am umblat cumva prin natura locului de muncă prin toată lumea -, nu am mai întâlnit atâtea spații de păcănele la orice colț, la îndemâna oricui. Adică și a categoriilor vulnerabile, și în vârstă, și din alte puncte de vedere vulnerabile. Totuși… ar trebui făcut ceva! Și acum că legea dă acest atribut autorităților locale, consiliul local, autoritatea locală stabilește. Iar propunerea este bine-venită! Efectele pe care le au păcănelele asupra unei largi categorii ale populației sunt devastatoare! Vorbim despre destine distruse, dependență, lucru recunoscut ca atare. S-au încercat și acele liste cu: «nu îl primiți pe x, nu primiți minori». Nu funcționează! Din diverse motive, nu funcționează. Și atunci?! Nu! Lucrurile nu mai pot continua așa!”, a declarat Tudose.
La rândul său, președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (liderul PSD Brăila), a afirmat că demersul primarului Marian Dragomir ar trebui preluat de toate orașele din România.
”Susțin 100% inițiativa primarului Municipiului Brăila și m-aș bucura să se întâmple acest lucru în toate orașele din țară!”, a transmis Chiriac.
Parlamentarii PSD Brăila vor să elimine problemele create de jocurile de noroc
Senatorul Sorin Moise a afirmat că a decis să promoveze pe rețelele de socializare demersul colegului său de partid, deoarece i se pare mai mult decât necesar.
”Consider că atât timp cât acum există o pârghie pe care autoritățile locale o au la îndemână, ar trebui să o folosească. Din păcate, la momentul actual nu facem suficientă prevenție în această zonă, în a combate dependența de jocuri de noroc. Sunt familii distruse de acest fenomen, de această dependență. Sunt copii care prea devreme intră în această patimă a jocurilor de noroc și foarte greu își mai revin. Ajung, exact cum spune toată lumea, să recurgă la gesturi disperate pentru a face rost de bani să joace. Și dacă autoritățile locale au această posibilitate – măcar ca propunere, deși eu cred că va trece de consiliul local -, personal, îl susțin! Și o să îl susțin în continuare. Nu va fi ușor, pentru că într-adevăr este o industrie în spate. Sunt oameni care fac bani în această industrie”, a declarat Moise.
Senatorul a mai punctat că la un moment dat s-a discutat ca o alternativă despre mutarea sălilor de jocuri în afara orașelor, în zone bine stabilite, lucru care de asemenea ar putea fi luat în calcul, în opinia sa.
”Nu întâmplător americanii au dus în Las Vegas, în mijlocul deșertului, toate jocurile de noroc. Cine vrea, se duce acolo. Dar ideea este că trebuie să ferim în primul rând copiii de aceste tentații, care ulterior devin dependențe. Dacă facem vizite sau dacă luăm date statistice de la Poliție sau de la Jandarmerie o să aflăm că în timpul raziilor pe care ei le fac, găsesc minori sau tineri care în loc să fie la școală, petrec timpul în sălile de jocuri de noroc”, a mai adăugat acesta.
La rândul său, deputatul Doinița Ciocan a ales să vorbească despre problemele întâmpinate pe acest subiect pe vremea când a ocupat fotoliul de viceprimar al Municipiului Brăila, când întreaga activitate a sălilor de jocuri de noroc era gestionată de la Centru, municipalitatea fiind oarecum neputincioasă în privința deciziilor luate.
”Dependența de jocurile de noroc în rândul minorilor și al tinerilor a devenit un fenomen periculos, cu efecte devastatoare asupra familiilor și comunităților. Vorbesc și din experiență administrativă. În perioada în care am fost viceprimar al municipiului Brăila, am coordonat organizarea eliberării avizelor și autorizațiilor de funcționare pentru societățile comerciale. Am creat un cadru legal prin care, la nivel local, toate activitățile comerciale să fie autorizate în mod riguros. A existat însă o excepție: jocurile de noroc. Această activitate este licențiată și autorizată exclusiv de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. La nivelul primăriei, noi doar luam act de existența lor într-un anumit spațiu și de programul de funcționare – de cele mai multe ori, non-stop. Nu conta că sala era amplasată lângă o școală sau un liceu. Nu conta că funcționa la parterul unui bloc, afectând liniștea celor care locuiau în acel bloc. Nu conta că, inevitabil, astfel de spații «atrag» tinerii. Legea, în forma ei de atunci, era respectată: aveau licențe, aveau avize, respectau programul declarat. Poliția Locală intervenea ori de câte ori era sesizată. Însă amenzile erau mici, iar în rest operatorii funcționau în limitele legii. Problema nu era lipsa intervenției, ci lipsa instrumentelor legale reale la nivel local. Iar realitatea din teren este una dură: multe astfel de săli sunt poziționate strategic, în proximitatea școlilor și liceelor. Cunosc cazuri concrete de familii afectate profund – copii, tineri sau adulți care nu au rezistat tentației și au ajuns în situații dramatice. De aceea spun, fără rezerve: dependența de jocurile de noroc nu mai este doar o problemă individuală. Este o problemă de sănătate publică, comparabilă cu dependența de substanțe interzise sau cu consumul de alcool. Impactul este profund- emoțional, social și economic – iar efectele se văd în comunitățile noastre. De aceea și răspunsul trebuie să fie unul ferm, legislativ și administrativ”, a afirmat Doinița Ciocan.
Parlamentarul a mai adăugat că sunt măsuri ce trebuie luate inclusiv prin intervenție legislativă, la fel de ferme și aplicate cu rapiditate.
”Salut modul în care primarul Brăilei, domnul Dragomir, a reacționat rapid și ferm și susțin propunerea pe care o va face Consiliului Local pentru ca în regim de urgență să elimine sălile de jocuri de noroc din oraș. Astăzi, legea oferă instrumente de reglementare a acestor activități și autorităților locale”, a mai spus Ciocan.
Colegul acesteia din Camera Deputaților, Vasilică Priceputu a subliniat că simpla eliminare a sălilor de jocuri de noroc din Municipiul Brăila nu este suficientă, ci trebuie să fie însoțită de crearea de locuri de muncă.
”Am citit cu atenție mesajul transmis de domnul primar Viorel Marian Dragomir și vreau să spun, înainte de orice, că în spatele acestei decizii se află o realitate dureroasă pe care prea mulți dintre noi nu au văzut-o: familii afectate, copii care cresc cu lipsuri și oameni care își pierd echilibrul și speranța. Nu este un subiect despre politică. Este un subiect despre grijă. Despre responsabilitatea pe care o avem față de comunitate și, mai ales, față de tineri. Consider că inițiativa de a propune către Consiliul Local Brăila limitarea sau eliminarea acestor activități este un pas important. Este un semnal că statul și autoritățile locale încep să pună omul, familia și sănătatea societății înaintea oricărui interes economic. Dar, în același timp, trebuie să spunem adevărul complet: această măsură, singură, nu este suficientă. Dacă vrem cu adevărat să ne protejăm copiii și tinerii, trebuie să construim alternative reale și sănătoase pentru ei: investiții serioase în sport și infrastructură sportivă accesibilă tuturor; programe de prevenție a consumului de droguri și de combatere a violenței; sprijin psihologic în școli; spații sigure în care tinerii să se dezvolte, să își găsească sens și încredere; politici publice coerente care să consolideze sănătatea mentală și emoțională a noii generații”, a declarat Priceputu.
Sursa citată a mai adăugat că este de datoria parlamentarilor și guvernanților să susțină astfel de eforturi locale prin legi clare, prin politici naționale responsabile și prin alocarea resurselor necesare.
”Este momentul solidarității. Pentru că suntem datori să avem grijă de copiii noștri. Iar un oraș puternic nu este cel care adună cele mai multe venituri, ci cel care își protejează cel mai bine cetățenii. Voi susține orice măsură care pune pe primul loc sănătatea, demnitatea și viitorul comunității”, a mai punctat deputatul.
Și tabăra AUR vrea eliminarea din schemă a păcănelelor
Președintele AUR Brăila, deputatul Florin Cîrligea a afirmat că este de acord cu demersul primarului în privința păcănelelor. Totuși, acesta a atras atenția că lucrurile nu ar trebui să se oprească aici, ci Oficiul Concurenței ar trebui să rezolve problema monopolului supermarketurilor, ba chiar și să fie redus numărul farmaciilor.
”Da, sunt foarte de acord! Inițiativa este ok. Dacă și Oficiul Concurenței și-ar face treaba în legătură cu supermarketurile ar fi și mai bine. Și cu farmaciile și cu supermarketurile. Suntem singura țară care avem această mare-mare problemă cu monopolul. Mă refer la supermarketuri care dețin monopol peste 90%. Nu se întâmplă așa ceva nicăieri în Europa! La fel și cu farmaciile. E o directivă europeană care nu e respectată. Deci jocurile de noroc ar fi fost chiar cea mai mică problemă, față de supermaketuri care sunt monopol, care hotărăsc și prețurile de achiziție și prețurile de vânzare. Nu mă refer numai la unul anume, ci la toți. Că de aceea cresc prețurile cât casa. Dar principalii vinovați sunt cei de la Oficiul Concurenței. Eu zic că mai trebuie să ne uităm un pic și pe la spații comerciale de mii de metri pătrați, deci mult prea mult pentru populația de aici”, a declarat Cîrligea.
La rândul său, deputatul Andra Claudia Constantinescu a subliniat că eliminarea păcănelelor din oraș este un demers foarte bun, prin care se încearcă protejarea comunității.
”Cred că subiectul păcănelelor nu este unul politic, ci unul care ține de responsabilitate față de oameni. Salut acest demers anunțat de domnul primar Viorel Marian Dragomir privind eliminarea păcănelelor din municipiul Brăila și consider că este un pas necesar pentru protejarea comunității. M-am bucurat sincer când am văzut știrea pe internet, pentru că este un subiect care mă preocupă în mod direct. În municipiul Brăila sunt, într-adevăr, foarte multe săli de păcănele, iar dependența de jocuri de noroc este o problemă gravă, care în România nu este tratată la adevărata ei dimensiune. Sunt foarte mulți oameni care își pierd salariul muncit cu greu la păcănele, bani care ar trebui să ajungă acasă, la copii, la familie, la cheltuielile de zi cu zi. În spatele fiecărei sume pierdute nu este doar un joc, ci o dramă: datorii, tensiuni în familie, pierderea echilibrului personal. Vorbim despre o dependență reală, comparabilă cu alte forme de adicție, care afectează nu doar persoana în cauză, ci întreaga familie”, a declarat Andra Constantinescu.
Alexandru Popa: «Pentru prima dată susțin public o acțiune a domnului primar!»
Întrebat în legătură cu demersul edilului-șef de a scoate din oraș sălile de jocuri, președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa s-a arătat de acord, însă nu fără a lansa un nou atac la adresa șefului CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac.
”Da, e o măsură necesară și sunt de acord. Pentru prima dată susțin public o acțiune a domului primar! Păcat că domnul președinte al consiliului județean are de pierdut! E de notorietate faptul ca aceasta a deținut acțiuni la o firmă care se ocupă cu jocurile de noroc!”, a declarat Popa.
Întrebat în legătură cu acuzațiile aduse de deputatul liberal, Chiriac a afirmat că s-a săturat de câte ori i-a tot explicat șefului PNL Brăila că nu a avut niciodată acțiuni. Acesta a afirmat că a deținut obligațiuni, însă nu la păcănele, ci la pariuri sportive.
”Le-am spus de atâtea ori, dar văd că tot nu au înțeles. În orice caz, noi ne vedem de proiectele Brăilei, de inițiative bune pentru cetățeni. Cu domnul parlamentar Popa nu am ce să discut. El este în lumea lui! Mai bine s-ar uita la propria persoană. Să fie clar: eu am avut niște obligațiuni, nu au fost acțiuni! Dar am mai explicat lucrurile acestea, însă văd că se face în continuare că nu înțelege, fiind un foarte mare om de afaceri. Acum dacă am acțiuni la «Hidroelectrica» înseamnă că fur curentul românilor, nu?! Sau dacă îmi iau acțiuni la «Transgaz» asta înseamnă că fur și din gazul românilor?! Cred că așa înțelege el! Plus că acea societate unde aveam obligațiuni nici măcar nu era cu păcănele, ci pariuri sportive. Și este totuși o mică mare diferență. Dar mă gândeam că domnul Popa este un om deștept, un om de afaceri, dar văd că duce discuția în altă parte. Dar poate domnul Popa este foarte invidios pe mai mulți colegi de-ai dumnealui care dețin păcănele și fac bani din așa ceva. Eu chiar mă bucur că aceste lucruri se închid. Și în județ, dar și în municipiu. Însă aveam pretenții la domnul deputat. Că este și om de afaceri, și deputat, și doctorand, dar să nu știe să facă diferența între acțiune și obligațiune… Să pună mâna pe carte să mai citească!”, a afirmat Chiriac.
Silviu Dorin Petrea: «Ce punem în loc?»
Culmea, senatorul Silviu Dorin Petrea (Alianța Pace – Întâi România), intrat în Parlament pe listele SOS, a fost singurul parlamentar care a afișat o poziție oarecum împotriva eliminării păcănelelor. Pe scurt, deși a afirmat că nu dorește să fie considerat un susținător al jocurilor de noroc, acesta a vorbit despre locurile de muncă pe care sălile le creează, dar și despre banii pe care îi aduc la buget.
”În primul rând, nu susțin și nu sunt adeptul jocurilor de noroc. În al doilea rând, personal am jucat o singură dată la păcănele, când eram tânăr și curios și după ce am pierdut și am înțeles că mașinile sunt făcute să câștige casa, nu m-am mai dus niciodată și am încercat să îmi conving toți prietenii să nu mai joace. Acum, întrebarea importantă este următoarea: ce punem în loc? Pentru că odată cu închiderea locațiilor fizice de jocuri de noroc, pierdem aproximativ 1.000 de locuri de muncă. În special angajați tineri din aceste locații. Plus câteva sute din cei angrenați în companiile de pază, de curățenie, de IT, mentenanță, comerț. Mai departe, vor fi afectate și IMM-urile care colaborează cu aceste companii. Pentru că sunt unele care chiar câștigă niște bani frumoși de pe urma curățeniei sau mentenanței acestor săli. Mai departe, sunt câteva zeci, cred că sute de locații fizice în Brăila. Și aparțin unor persoane fizice sau IMM-urilor din Brăila, care au aceste spații date în chirie și vor rămâne cu ele neocupate. Știm foarte bine că aproape în întreg orașul, pe toate străzile principale sau secundare, sunt foarte multe spații de închiriat și nu avem soluții economice. Vor fi probleme financiare pentru aceste persoane. Și mai ales acum când le-au crescut taxele și impozitele cu aproximativ 100%, iar taxa pe salubritate s-a dublat. Mă așteptam și mă aștept în continuare ca domnul primar să vină cu o analiză pertinentă privind ce pierde și ce va suferi acest oraș în urma acestei decizii. Și care sunt costurile total estimate de pierdere în Brăila. Problema importantă este orașul Brăila și brăilenii. De aici plecăm. Ce câștigăm și ce pierdem?”, a declarat Petrea.
”Din acest motiv, eu propun o dezbatere publică în viitoarea perioadă, cu actorii implicați. Domnul primar, domnii consilieri locali, parlamentarii, domnul europarlamentar, dar și reprezentanții acestor companii. Să le vedem și punctul lor de vedere. Eu am văzut punctul de vedere al Oficiului Național de Jocuri de Noroc și oamenii sunt foarte aplicați și foarte pertinenți. Adică vin și cu soluții. Acum, scopul nostru principal – repet -, este Brăila și brăilenii și trebuie să vedem cum îi punem pe ei pe primul loc”, a mai adăugat Petrea.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR

































