* boxerii Iustin Iordache și Luca Neruja, legitimați la CSM Brăila, sunt laureați ai primei ediții ale acestei competiții * ambii și-au etalat talentul și au...
În Eparhia Dunării de Jos a devenit, deja, o tradiţie ca în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului (perioada 1-14 august), cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul...
* în perioada 7-9 august, orchestre și fanfare reprezentative ale armatelor din România și din alte șase țări ale Europei vor evolua la Brăila, în cadrul...
• opt elevi ai Liceului Teoretic ”Panait Cerna” Brăila au reprezentat România la proiectul internațional Lelenfant 2026, desfășurat în perioada 9–29 iulie, la Wrocław (Polonia), unde...
* este vorba despre un proiect turistic cu mare potențial care își propune să promoveze frumusețile Dobrogei, inițiat de Asociația ”Via Dobrogeana”, ce ia în calcul...
* evenimentul va avea loc pe 14 august, fiind cuprins în caledarul Zilelor Municipiului Brăila * organizatori sunt Clubul Vehiculelor de Epoca București și A C...
* Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila se alătură în această săptămână acestei acțiuni, pentru a reaminti tuturor participanților la trafic că prudența...
* ”Vrem protejarea mediului, dar NU pe spinarea celor care ne pun pâinea pe masă!”, a punctat Sorin Moise * este vorba despre intenția ministerului Mediului...
• greva generală din sănătate se suspendă, însă nemulțumirile angajaților rămân • Sindicatul Județean Sanitas Brăila anunță că protestul a fost oprit temporar, nu abandonat, iar...
Fiecare părinte ajunge, mai devreme sau mai târziu, să spună despre copilul lui că „așa este el”. Poate vorbește foarte puțin, evită copiii de aceeași vârstă,...