A trecut ce-a fost mai rău. Întreaga lume începe să învețe să conviețuiască alături de COVID 19. N-avem cum altfel să mergem mai departe! Această frică...
* un brăilean de 28 de ani a ajuns în faţa instanţei de judecat după ce şi-a vărsat nervii pe concubina sa, de numai 13 ani,...
* anunțul a fost făcut în această dimineață de către președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac * acesta a precizat că este vorba despre aparatul donat...
* în acea perioadă, elevii din ani terminali pot veni la școală pentru a se pregăti pentru examenele naționale * conform unui ordin comun al Ministerului...
* întors pe 1 mai din străinătate, acesta se afla în izolare la domiciliu în momentul în care s-a emis Ordonanța Militară nr. 11, care prevedea...
* de vineri, 15 mai, se redeschid bisericile și cimitirele din toată țara, iar Patriarhia a trimis un set de reguli, stabilite de comun acord cu...
* asta au aprobat consilierii municipali, recent, ca urmare a unei decizii a Comisiei de evaluare a activității celor din Consiliul de Administrație a Companiei de...
Sigur, nu putem să le băgăm clor pe gât politicienilor, așa cum a sugerat Trump și unii americani, că sunt mulți proști și pe la ei,...
* propunerea vine de la prefectul Brăilei, Cătălin Boboc, iar Spitalul 3 își va relua activitatea normală * de asemenea, Boboc a spus că policlinicile și...
* dacă pe perioada situaţiei de criză din cauza pandemiei Covid judecătorii s-au ocupat doar de cazurile urgente aflate pe rolul instanţelor, acum totul revine la...