* masca este obligatorie pentru profesori și elevi, cu excepția copiilor de grădiniță, iar între bănci trebuie să existe o distanță de minim 1 metru *...
* după ce s-a întârziat ani de zile cu termenul de execuție, de câteva săptămâni șantierul a devenit un adevărat furnicar, existând posibilitatea reală ca lucrările...
* este vorba despre prof. Cici-Mihaela Bolovan, care până de curând a fost director al școlii Gimnaziale ”Anton Pann” Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila are...
* formația brăileană a fost învinsă cu 31-24, în etapa a 4-a a grupei D a EHF European League Partida retur dintre Siofok KC...
* fostul senator de Brăila Ionel Alexandru susţine că este profund dezamăgit de modul în care este gestionată criza din sănătate în România * acesta a...
* este vorba despre transmiterea în folosință gratuită către Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila și către Centrul Militar Județean, pe o perioadă de 6...
* reprezentanții Primăriei spun că este vorba despre copaci cu probleme, care s-ar fi putut prăbuși în orice moment, precum și despre îndepărtarea trunchiurilor unor arbori...
* deşi, în teorie, două noi centre urmau să se deschidă la Casa Tineretului, de luni, 8 februarie, autorităţile care gestionează campania de vaccinare au anunţat...
* recomandată de Doina Munteanu, Pilates Instructor, Barre Fitness Instructor, Tehnician Nutriționist, Consultant Nutrilite Ingrediente: o ceapă roșie, un morcov, un ardei capia,1/2 dovlecel, 4-5...
* ceea ce ”APAN” nu a reușit să facă în urmă cu câțiva ani, își propune acum un alt investitor: SC Tagicost Trans SRL, din Brăila...