* Marius Dima și Laurențiu Iorga au marcat golurile echipei gazdă Viitorul Ianca și-a luat revanșa în fața Aerostarului, după victoria cu 2-1, un succes...
* procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, însă acesta a invocat excepții și a sperat că scapă...
* consilierii municipali au aprobat, în ședința ordinară din 29 octombrie, schimbarea temporară a destinației sălilor de sport de la școala ”Nedelcu Chercea” și liceul ”Edmond...
* brăileanul a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere la categoria 79 kg, tineret România a participat cu 7 sportivi la Campionatul...
* accesul persoanelor la Serviciul Paşapoarte Brăila se face pentru brailenii vaccinaţi, care fac dovada trecerii prin boală şi cei care prezintă un rezultat negativ al...
* în afara noilor stații montate recent pe Calea Călărașilor și Calea Galați, în restul municipiului călătorii trebuie să aștepte în stații insuficient sau chiar deloc...
De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă...
* la fel ca la nivel național, primăriile PNL din județul nostru, 13 la număr, au primit cele mai consistente alocări din partea Guvernului Cîțu –...
* bursa se acordă liceenilor ce provin din familii cu venituri mici pentru a-i sprijini pe aceștia să își continue studiile Ministerul Educației acordă și...
* în Brăila sunt șase unități de învățământ private care și-au suspendat cursurile fizice, la fel ca şi școlile de stat * unitățile de învățământ private...