Vorbe din duh
Ce-i poți oferi Iubirii?
S-au scurs 4 ani de când ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am fost însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Este cu neputință a-L trăda pe Dumnezeu, pentru că este cu neputință orice atac asupra Iubirii. Dar cel ce simte vinovăție (fie pentru sine, fie asupra altora), o face crezând că l-a trădat cumva pe Dumnezeu. Deși este o iluzie grea, recunoașterea este așa de dificil de acceptat, încât preferă să o reflecte asupra sa ori a semenilor, gândind, apoi, că prețul unei asemenea trădări nu poate fi decât moartea.
Dar Dumnezeu nu poate fi trădat, nici nu cere un preț de sacrificiu pentru iluziile încâlcite ale celui separat temporar de El. Iubirea nu cere nimic, pentru că are tot. Ceea ce este.
Credința în moarte nu este de la Dumnezeu, nici pedeapsă nu vede Iubirea pentru ceva. Dar Dumnezeu nu te alungă de la ceea ce îți dorești singur.
Hristos nu a murit. Așa ți-a arătat adevărul.
„Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – face lucrările Lui.
Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.
Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.
Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.
De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.
Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!
Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.”
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Vorbe din duh
Fără îndoială
Când nu ai nicio îndoială despre Iubirea Tatălui, este doar liniște.
Singurul rost și unicul folos este să ajungi să cunoști această Iubire, trecând cu vederea iluziile pe care ți le-ai pus înainte.
Toate.
Și nu este cunoaștere, cât recunoaștere, pentru că Iubirea este cu tine dintotdeauna și nu s-a îndepărtat vreodată.
Nu pe merit, nici ca schimb. Iubirea Tatălui nu cere schimburi, nu se vinde și nu se cumpără.
Dar ca să o recunoști, trebuie să fii ca Ea, atunci când te uiți la fratele tău.
„În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre,
Fiindcă, dacă ne osândeşte inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi ştie toate.
Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu.
Şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui facem.
Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă.
Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 19-24)
„Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,
Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.”
(Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, VIII, 38-39)
„Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.”
(Sfânta Evanghelie după Ioan, XVII, 26)






















