• atât edilul municipiului, cât şi şeful judeţului sunt de părere că centrele medicale de permanenţă vor fi degeaba înfiinţate, pentru că nu vor exista medici...
• aceasta a câştigat funcţia prin concurs, obţinând nota finală 8,35 • din 2013 şi până în ianuarie 2018, tot ea a fost cea care a...
• acestea au fost modernizate prin Proiectul Operaţional Regional 2007-2013, iar după 5 ani de monitorizare, bunurile au trecut de la Consiliul Judeţean în administrarea Spitalului...
• cele 4 persoane sunt copii de până în 11 ani, care au fost internaţi la secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila •...
• cei mai mulţi brăileni diagnosticaţi cu infecţii respiratorii au fost copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, adică preşcolarii şi şcolarii, numărul lor...
• vineri, în sala de conferinţe a restaurantului Regal Ballroom din municipiu, va fi organizată o dezbatere pe tema cancerului, ce are ca scop conştientizarea problemelor...
• analizele medicale gratuite sunt şi ele în vizorul liberalilor, care propun ca primăriile să asigure transportul până la spital al sătenilor • PNL-iştii susţin şi...
• cele mai multe îmbolnăviri din judeţul nostru s-au înregistrat în rândul copiilor şi adolescenţilor • Brăila este ocolită până în prezent de gripă, dar în...
• nu mai puţin de 72 de candidaţi se vor “bate” pentru postul de infirmier debutant, iar alţi 41, pentru cele două posturi de garderobieri •...
• reabilitarea celor patru corpuri componente ale unităţii sanitare, reabilitarea centralelor termice, dar şi punerea la punct a sistemului de alimentare cu energie electrică sunt doar...