• consilierii județeni au aprobat, recent, preluarea din domeniul public al Municipiului Brăila și administrarea CLM, în cel al Județului Brăila, a terenului de aproape 12.000...
Mutarea de la apartament la casă este un pas important în viața oricui. Vine cu o doză mare de entuziasm, promisiunea unui trai mai liniștit și...
* lucrările ar putea dura până cel târziu la ora 18:00 * CUP Dunărea dezminte zvonurile false apărute în mediul online, potrivit cărora brăilenii nu vor...
• ISU Brăila, în colaborare cu Poliția, Jandarmeria, UPU și Ambulanța, a desfășurat un amplu exercițiu care a urmărit eficientizarea intervențiilor în teren în cazul unui...
• după ce au distribuit daruri copiilor internați la Spitalul Județean, membrii asociației au vizitat mai multe familii cu copii din Brăila, Bărăganu și Însurăței •...
S-au scurs peste 4 ani de când ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o...
† CASIAN, din darul lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Dunării de Jos Preacuvioșilor și preacucernicilor slujitori ai Sfintelor Altare, fraților și surorilor din sfintele mănăstiri și preaiubiților...
• unitatea spitalicească a scos la concurs 11 posturi • înscrierile se fac până pe 24 aprilie Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila se confruntă...
• evenimentul va avea loc vineri, 25 aprilie, la Teatrul „Maria Filotti” • vor concerta: Corala Cântăreților Bisericești din cadrul Protopopiatului Brăila, Corala Camerata, Corala „Trison”,...
• acesta este titlul expoziției documentare deschisă miercuri, 16 aprilie, la Secția Împrumut carte pentru adulți a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila • expoziția dedicată marelui...