Local
Scenariu de coșmar la Silozul Ianca
• ISU Brăila, în colaborare cu Poliția, Jandarmeria, UPU și Ambulanța, a desfășurat un amplu exercițiu care a urmărit eficientizarea intervențiilor în teren în cazul unui incendiu devastator la un mare siloz de cereale, însoțit de incidente colaterale care să pună cât mai mult în dificultate echipajele prezente la fața locului
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” Brăila a organizat şi desfăşurat, miercuri, 16 aprilie,un exercițiu care a avut ca scenariu un incendiu devastator izbucnit la un mare siloz de cereale. Locul ales pentru desfășurarea acțiunii la care au participat efective din cadrul ISU, în colaborare cu echipaje sosite în sprijin de la Poliție, Jandarmerie, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean și Serviciul de Ambulanță Județean, a fost un punct de lucru al Silozului de Cereale Ianca. Exercițiul a urmărit atât eficientizarea intervențiilor la astfel de situații de urgență cât și verificarea eficienței fluxului informațional-decizional a structurilor de conducere.
Scenariul a presupus că, din cauza unei defecțiuni la instalația electrică dintr-o magazie de pe amplasamentul operatorului economic, s-a produs un scurtcircuit în interiorul acesteia, care a dus la izbucnirea unui incendiu violent, cu mari degajări de fum, existând posibilitate de propagare la clădirea centralei electrice și uscătorului. Evenimentul a fost anunţat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 la Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila de către administratorul operatorului economic.
Exerciţiul a fost structurat în trei situaţii tactice:
1. În urma detaliilor solicitate de către personalul din dispecerat cu privire la producerea evenimentului, a reieşit faptul că incendiul se manifestă pe o suprafață de circa 500 metri pătrați, cu degajări foarte mari de fum. În urma verificării personalului de către administrator s-a constatat că lipsesc doi muncitori, presupunându-se că aceștia s-ar afla în zona incendiată. S-au luat măsuri pentru evacuarea personalului. Totodată, din cauza fumului degajat, vizibilitatea în zonă este scăzută afectând siguranța participanților la trafic;
2. Pe timpul executării misiunii de evacuare a fumului din magazia afectată, comandantul intervenției este informat de către personalul de intervenție care constituia sectorul de protecție al centralei electrice că, pe fondul panicii, un paznic a căzut într-o groapă cu var, la o adâncime de 2 metri, fiind semiconștient, fără a se putea autoevacua;
3. Pe timpul retragerii forțelor și mijloacelor, se comunică faptul despre producerea unui accident rutier produs în zona parcării operatorului economic în care a fost implicat un autovehicul care s-a răsturnat, în urma impactului cu gardul de protecție al operatorului economic, rezultând două persoane încarcerate. În timpul executării manevrelor de evacuare și de acordare a primului ajutor calificat victimelor rezultate în urma accidentului, un angajat, tatăl unei victime implicate în accidentul rutier, bruschează un paramedic. Echipajul de poliție, în colaborare cu cel de jandarmi, pun în aplicare procedurilor specifice în vederea gestionării cazului de ultraj.
”Cele trei situații tactice propuse în cadrul acestui exercițiu au fost rezolvate, conform planurilor de cooperare și a procedurilor specifice situațiilor create, de către forțele structurilor cu atribuții în gestionarea unor astfel de situații de urgență. Conform procedurilor fiecărei structuri implicate în gestionarea situațiilor tactice, s-a acționat pentru limitarea și localizarea incendiului, realizarea unui dispozitiv de protecție a clădirii centralei electrice și a uscătorului, căutarea-salvarea persoanelor surprinse în magazie și degajarea persoanei căzute în groapa cu var, acordarea primului ajutor medical calificat, triajul și transportarea acestora la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență Județean Brăila, dirijarea circulației pe căi ocolitoare și intervenția la accidentul rutier. Concomitent cu aceste operațiuni, s-a asigurat dirijarea traficului rutier pe căi ocolitoare și menținerea ordinii publice și pătrunderea în zonele de intervenție și risc a persoanelor neautorizate, de către forțele de ordine”, a transmis Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul ISU Brăila.
Pentru coordonarea acțiunilor de intervenție a fost activată și s-a deplasat la locul evenimentelor Grupa Operativă condusă de colonelul Ion Cristian, inspectorul șef al ISU Brăila.
În sprijinul efectivelor de intervenție ale ISU Brăila au fost implicate, conform planurilor de cooperare, echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila, Serviciul de Ambulanță Județean Brăila, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență Județean Brăila și reprezentanți ai Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și ai Comitetului Local pentru Situații de Urgență Ianca și personalul operatorului economic.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















