• consilierii municipali au aprobat, recent, indicatorii tehnico-economici pentru montarea sistemului în sălile de clasă • investiția se va face de la bugetul local • valoarea...
• ”Cel mai recent sondaj Eurobarometru arată o percepție pozitivă a cetățenilor UE cu privire la impactul politicii regionale a UE” • ”Jumătate din cetăţenii consultaţi...
* sâmbătă dimineață, un bărbat de 31 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost înjunghiat în stradă și, chiar dacă a fost transportat la...
* este vorba despre Viziru, Tufești, Stăncuța, Berteștii de Jos, Victoria, Bărăganu, Dudești, Roșiori, Ciocile, Însurăței și Zăvoaia * campania se derulează în perioada 21 –...
* sfântul lăcaș ce poartă numele Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, aducătorul ploilor, își sărbătorește, duminică, 20 iulie, ocrotitorul spiritual * peste 200 de credincioși sunt așteptați...
* acesta este bilanțul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brăila în perioada 1 iunie – 15 iulie * au fost oprite de la comercializare...
* deschis cu ocazia Festivalului Internațional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, târgul își așteaptă oaspeții până pe 24 iulie, în zona scenei de...
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) continuă să atragă un număr mare de candidați la programele de studii universitare de licență, confirmându-și rolul de lider...
• evenimentul va avea loc duminică, 27 iulie, începând cu ora 9.00 • au trecut 26 de ani de la tragicul eveniment • Viorel Ciucașu, Primăria...
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne...