• decizia privind organizarea scrutinului local parţial a fost aprobată, recent, de Guvernul Sorin Grindeanu şi vizează alegerea primarilor în 49 de localităţi din ţară, printre...
• obiectiv realizat de baschetbaliştii brăileni după victoria la scor, 94-63, în faţa Universităţii Cluj • cu 26 de puncte înscrise Cristian Corneanu a fost cel...
• nu a trecut nici o lună de la reparaţiile făcute în cadrul contractului încheiat de Primărie cu firma “Cricons” Galaţi • conducerea Primăriei spune că...
Activitatea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila, pe parcursul anului 2016, a fost orientată cu consecvenţă în direcţia îndeplinirii obiectivelor stabilite, în concordanţă cu strategia...
• consilierii locali din Comuna Chiscani au respins, ieri, pentru a doua oară, proiectul privind asocierea cu municipiul şi judeţul care avea ca scop dezvoltarea Staţiunii...
• o familie de romi a montat un set de boxe şi o staţie de amplificare, la care ar fi trebuit să dea un recital un...
• social-democrata a depus, ieri, jurământul de credinţă Consilierii judeţeni au aprobat, ieri, vacantarea fotoliului deţinut de Carmelia Dragomir Bălănică, ca urmare a demisiei acesteia...
• astăzi, de la 17.30, se dispută meciul Victoria Cazasu – Voinţa Făurei Sat • restul partidelor au loc miercuri, de la aceeaşi oră Ieri...
• romanul va fi lansat la începutul lunii mai, la Comic Con După succesul cu “Fluviul şoaptelor”, Marian Coman continuă aventura Zeului Osândit în “Furia...
• procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au definitivat cercetările în dosarul “Acapulco” şi au trimis în judecată 8 inculpaţi, şase agresori şi doi pentru...